Atentie contabili!


Modificari importante privind cotele de TVA!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti!
 
 
 
 

Efectele corectarii erorilor contabile asupra obligatiilor fiscale privind TVA

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
de Redactia Infotva la 22 Sep. 2009
Tags: corectarea erorilor contabile, obligatii fiscale, tva

Pot exista situatii in care se omite, fara intentie, inregistrarea in evidenta contabila a unor facturi aferente unui an fiscal precedent celui in care se constata eroarea. De asemenea, se pot ...

Pot exista situatii in care se omite, fara intentie, inregistrarea in evidenta contabila a unor facturi aferente unui an fiscal precedent celui in care se constata eroarea.

De asemenea, se pot constata situatii in care un astfel de document a fost inregistrat in exercitiul financiar in care a fost primit, dar suma facturata a fost preluata eronat in evidenta contabila. Corectarea unor astfel de erori se efectueaza in perioada fiscala in care este constatata. Corectarea se efectueaza atat d.p.d.v. contabil, cat si d.p.d.v. fiscal, indiferent de faptul ca eroarea este aferenta:

  • unei operatiuni economice de intrarea care genereaza cheltuieli si TVA deductibila;
  • unei operatiuni economice de iesirea care genereaza venituri si TVA colectata.

Corectarea contabila

Corectarea unei erori aferente unei perioade anterioare se poate efectua doar pe seama rezultatului perioadei curente, in baza contului de rezultat reportat 1174, fara a se reface evidenta contabila aferenta anului fiscal anterior in care s-a produs eroarea.

In situatia in care se omite inregistrarea unei facturi, corectarea se face prin preluarea sumelor din factura prin creditul sau debitul contului bifunctional 1174, „Rezultatul reportat“, analitic distinct.

Sintetic, teoretic, inregistrarile se efectueaza astfel:

Debit

Credit

* rezultatul nefavorabil provenit din corectarea erorilor contabile in corespondenta cu creditul conturilor 280, 281, 301 la 303, 361, 371, 401, 4281, 4381, 4481

* rezultatul favorabil provenit din corectarea erorilor contabile in corespondenta cu debitul conturilor 411, 461, 4282

Soldul debitor al contului reprezinta pierderea neacoperita, iar soldul creditor profitul nerepartizat.


In situatia in care nu s-a omis inregistrarea unei facturi, dar sumele din aceasta factura au fost preluate eronat, influenta contabila a erorilor constatate se face prin determinarea acestora doar extracontabil, pe baza de situatii comparative intre sumele inregistrate eronat initial si sumele care trebuie inregistrate corect, rezultand astfel diferente pozitive sau negative. De altfel, insasi denumirea contului 1174 „Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor contabile“ semnifica rezultatul operatiunii de corectare: un plus sau un minus rezultat din diferenta matematica dintre o suma corecta si o suma eronata.

Exemplu privind inregistrarea eronata a unui document de achizitie:

In cazul unei facturi de prestari servicii in valoare totala de 11.524 lei, din care baza de impozitare 9.684 lei si TVA 1.840 lei, inregistrata eronat in luna septembrie 2008 datorita inversarii cifrelor, corectarea se face in luna iunie 2009 dupa cum urmeaza:

asa nu!

1. stornarea inregistrarii contabile initiale, in rosu:

  • cheltuieli de exploatare:

628                                                                          = 401               (-) 6.984
„Alte cheltuieli cu serviciile executate de terti“                „Furnizori“

  • TVA deductibila pentru care s-a exercitat dreptul de deducere:

4426                                                                        = 401                (-) 1.327
„TVA deductibila“                                                         „Furnizori“

2. corectarea erorii constatate, in negru:

  • cheltuieli de exploatare:

1174                                                                           = 401                9.684
„Rezultatul reportat din corectarea erorilor contabile“          „Furnizori“

  • TVA deductibila pentru care s-a exercitat dreptul de deducere:

4426                                                                            = 401                1.840
„TVA deductibila“                                                              „Furnizori“

asa da!

1. corectarea erorii constatate doar prin inregistrarea in negru a rezultatului corectiei prin debitul contului 1174 :

  • cheltuieli de exploatare (9.684 lei – 6.984 lei = 2.700 lei):

1174                                                                              = 401               2.700
„Rezultatul reportat din corectarea erorilor contabile“             „Furnizori“

  • TVA deductibila pentru care nu s-a exercitat initial dreptul de deducere, dar pentru care sunt indeplinite conditiile de exercitare a dreptului de deducere la momentul constatarii erorii (1.840 lei – 1.327 lei = 513 lei):

4426                                                                                = 401              513
„TVA deductibila“                                                                  „Furnizori“

Deci, asa cum se poate constata, in evidenta contabila nu se inregistreaza intreaga valoare din documentul eronat inregistrat initial, fiind inregistrata doar diferenta dintre suma corecta si suma eronata in debitul contului 1174.

Pentru firma care a efectuat o astfel de eroare, inregistrarea corectarii acesteia genereaza:

  • o pierdere contabila aferenta anului fiscal 2008;
  • o suma TVA de recuperat de la bugetul de stat aferenta lunii iunie 2009 rezultata din TVA pentru care s-a exercitat dreptul de deducere a TVA la momentul corectarii erorii.

Practic, pentru erori aferente unui an anterior celui in care se efectueaza corectarea, se utilizeaza contul 1174 in aceleasi conditii in care s-ar utiliza conturile din clasele 600 si 700.

De exemplu, in tabelul alaturat este prezentat comparativ, modul de inregistrare a veniturilor si cheltuielilor aferente unor operatiuni economice efectuate pe anul in curs si modul de inregistrare a erorilor care genereaza venituri si cheltuieli aferente unor operatiuni economice efectuate intr-un an fiscal anterior celui in curs in care se constata eroarea:

Inregistrari contabile curente, aferente anului in curs pentru suma totala din documentul justificativ
Inregistrari contabile curente, aferente anului anterior, doar pentru diferenta care trebuie corectata
 costul marfurilor:
607      = 371
 costul marfurilor:
1174 = 371
 cheltuieli telefon:
%        = 401
626
4426
 cheltuieli telefon:
%         = 401
1174
4426
 venituri facturate:
411       = %
               707
               4427
 venituri facturate:
411       = %
              1174
               4427
 cheltuieli din diferente nefavorabile de curs valutar rezultate din reevaluare la sfarsit de an:
665      = 401
 cheltuieli din diferente nefavorabile de curs valutar rezultate din reevaluare la sfarsit de an:
1174 = 401
 venituri din diferente favorabile de curs valutar rezultate din reevaluare la sfarsit de an:
411       = 765
 venituri din diferente favorabile de curs valutar rezultate din reevaluare la sfarsit de an:
411 = 1174
 impozit pe profit:
691        = 441
 impozit pe profit:
1174 = 441
 inchiderea conturilor de cheltuieli:
121    = %
            607
            626
            665
            691
 inchiderea conturilor de venituri:
%      = 121
707
765
 nu are loc o inchidere a conturilor de venituri si cheltuieli provenite din erori contabile asa cum se procedeaza pentru operatiunile efectuate prin creditul sau debitul contului 121. Pur si simplu, contul 1174 ramane cu un sold debitor sau cu un sold creditor care reprezinta rezultatul contabil al corectarii erorilor de natura contabila.

Asa cum rezulta din tabelul anterior, daca in urma corectarii erorilor contabile se constata diferente de impozit pe profit aferente exercitiului financiar anterior in care s-a produs eroarea, aceasta se inregistreaza prin formula contabila 1174 = 441, astfel:

 in negru, pentru diferentele de plata suplimentare;
 in rosu, pentru diferentele de plata in minus care urmeaza a fi recuperate de la bugetul de stat sau compensate cu alte debite.

Pentru o evidenta clara a sumelor inregistrate, este recomandabila dezvoltarea pe analitice a contului 1174 care sa corespunda fiecarui tip de venit si cheltuiala la care se refera.

 Articol preluat din Actualizare Consilier TVA septembrie 2009

Drepturile de proprietate intelectuala asupra continutului acestui articol apartin Editurii Rentrop & Straton. Articolul poate fi preluat in limita a 500 de caractere, cu conditia sa fie insotit de textul: "Sursa: Portalul info TVA.ro" si link catre  www.infotva.ro . In caz contrar , vom actiona conform legilor privind protectia drepturilor de proprietate intelectuala.

Articol adaugat in 22 septembrie 2009

Redactia Infotva de Redactia Infotva
Redactia InfoTVA are un colectiv de 3 autori specializati din domeniul fiscal. Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de aplicarea regimului TVA, intocmirea corecta a facturilor, depunerea declaratiilor si obligatiile fiscale care le revin angajatorilor. Explicam in mod detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile cotidiene!

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri




Votati articolul "Efectele corectarii erorilor contabile asupra obligatiilor fiscale privind TVA":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Cote de TVA aplicabile de la 1 ianuarie 2024. Noutati fiscale si Scutiri de TVA

Atentie contabili!

Modificari importante privind cotele de TVA!

Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti!

Abonati-va la Newsletter-ul InfoTVA.ro si descarcati GRATUIT Raportul Special!
"Cote de TVA aplicabile de la 1 ianuarie 2024. Noutati fiscale si Scutiri de TVA" 
Rentrop ∧ Straton
Club Contabilitate

VIDEO

[x]

Atentie contabili!

Cote de TVA aplicabile de la 1 ianuarie 2024. Noutati fiscale si Scutiri de TVA Modificari importante privind cotele de TVA!

Descarca GRATUIT Raportul Special!

"Cote de TVA aplicabile de la 1 ianuarie 2024. Noutati fiscale si Scutiri de TVA"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016