Atentie contabili!


Modificari importante privind cotele de TVA!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti!
 
 
 
 

Profita de ultima luna pentru reducerea penalitatilor cu 50 la suta

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
de Redactia Infotva la 07 Mai. 2012 Exclusiv
Tags: facilitati, reducere penalitati, obligatii restante, 31 august 2011, reducerea penalitatilor, anaf

Va reamintim ca, privitor la obligatiile fiscale restante la 31 august 2011, beneficiati de reducerea penalitatilor de intarziere cu 50% daca obligatiile principale si dobanzile aferente acestora se sting prin plata voluntara sau compensare pana la 30 iunie 2012.


Redam mai jos principalele reglementari aduse prin Ordonanta Guvernului nr. 30/2011 si Ordinului ministrului Finantelor Publice nr. 2.604/2011.

Va informam, in primul rand, ca penalitatile de intarziere amintite mai sus reprezinta sanctiunea pentru plata cu intarziere a obligatiilor fiscale, respectiv suma datorata pentru neachitarea la scadenta a obligatiilor fiscale principale, potrivit prevederilor Codului de Procedura Fiscala.

Facilitatile fiscale mentionate se aplica pentru obligatiile fiscale administrate de Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) si pentru cele stabilite de alte directii de specialitate din cadrul Ministerului Finantelor Publice si transmise spre recuperare ANAF si se acorda, in functie de structura obligatiei, de urmatoarele autoritati:

- ANAF, prin organele fiscale competente subordonate, pentru obligatiile fiscale administrate de acestea;

- Autoritatea Nationala a Vamilor, prin organele sale subordonate, pentru obligatiile fiscale administrate de aceasta;

- directiile de specialitate din Ministerul Finantelor Publice (MFP) pentru obligatiile stabilite de acestea si transmise spre recuperare ANAF.

Pentru obligatiile fiscale accesorii aferente obligatiilor fiscale principale restante la data de 31 august 2011 se acorda reducerea cu 50% a penalitatilor de intarziere, precum si reducerea cu 50% a unei cote de 50% din majorarile de intarziere aferente acestor obligatii fiscale principale, daca obligatiile principale si dobanzile aferente acestora, administrate/stabilite de fiecare dintre organele competente sunt stinse prin plata sau compensare pana la data de 30 iunie 2012.

Atentie!

Pentru dobanzile datorate pana la data stingerii si stabilite prin decizii comunicate dupa aceasta data, conditia se considera indeplinita daca dobanzile se sting pana la termenul de plata, care potrivit art. 111 alin. (2) din Codul de Procedura Fiscala se stabileste in functie de data comunicarii deciziilor, astfel:

- daca data comunicarii este cuprinsa in intervalul 1 - 15 din luna, termenul de plata este pana la data de 5 a lunii urmatoare;

- daca data comunicarii este cuprinsa in intervalul 16 - 31 din luna, termenul de plata este pana la data de 20 a lunii urmatoare.

Prin obligatii fiscale principale restante la data de 31 august 2011 se intelege:

- obligatii fiscale care sunt individualizate in declaratiile fiscale ale contribuabilului depuse pana la data de 31 august 2011 si/sau decizii de impunere emise si comunicate contribuabilului pana la aceasta data, pentru obligatiile administrate de ANAF;

- obligatii fiscale individualizate in inscrisuri care constituie titlu de creanta comunicate contribuabilului pana la data de 31 august 2011, pentru obligatiile fiscale stabilite de directiile de specialitate din cadrul MFP.

Prin obligatii fiscale principale se intelege si sumele reprezentand amenzi exigibile, de orice fel, cu exceptia celor pentru care este suspendata executarea actului prin care s-a aplicat amenda. Amenzile sunt exigibile la data comunicarii actului de individualizare a amenzii, in cazul amenzilor stabilite de organele fiscale din cadrul ANAF sau la data primirii titlurilor executorii, in cazul amenzilor stabilite de alte institutii si transmise ANAF in vederea executarii.

Prin dobanzi aferente obligatiilor principale se intelege si cota de 50% din majorarile de intarziere reprezentand componenta de dobanda a acestora.

De retinut!

Majorarile de intarziere pentru care se acorda reducere sunt cele datorate pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 30 iunie 2010.

Facilitatile fiscale nu se acorda pentru obligatiile fiscale stinse prin poprire sau prin sume incasate din valorificarea bunurilor sechestrate.

In vederea acordarii facilitatilor fiscale contribuabilii interesati pot depune o cerere prin care solicita o situatie a obligatiilor de plata exigibile, care urmeaza a fi stinse prin plata sau compensare, precum si a celor care pot face obiectul facilitatii.

In situatia in care contribuabilii sting prin plata sau compensare toate obligatiile de plata si nu au depus la organul competent cererea prin care solicita situatia obligatiilor de plata exigibile, vor solicita acordarea facilitatii fiscale prin depunerea unei cereri la organul competent.

*

Baza legala: art. XI din Ordonanta Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 627/02.09.2011;Ordinul ministrului Finantelor Publice nr. 2.604/2011 privind aplicarea prevederilor art. XI din Ordonanta Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 707/06.10.2011.

Alte precizari

Contribuabilii interesati pot beneficia de reducerea obligatiilor de plata accesorii aferente obligatiilor de plata principale restante la data de 31 august 2011 inclusiv pentru:

- obligatiile de plata reprezentand contributii de asigurari sociale de sanatate, datorate Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate de catre persoanele fizice, altele decat cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF conform prevederilor Ordinului presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 894/2011 privind aplicarea prevederilor art. XI din Ordonanta Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 787/07.11.2011;

- obligatiile de plata reprezentand contributii de asigurari sociale, datorate bugetului asigurarilor sociale de stat de catre persoanele fizice, altele decat cele pentru care colectarea veniturilor se face de catre ANAF potrivit prevederilor Ordinului presedintelui Casei Nationale de Pensii Publice nr. 1.252/2011 privind aplicarea prevederilor art. XI din Ordonanta Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 855/05.12.2011;

- obligatiile fiscale ale unitatilor administrativ teritoriale (impozite si taxe datorate bugetelor locale) potrivit prevederilor Ordinului comun al ministrilor Finantelor Publice si Administratiei si Internelor nr. 259/2842/2011 privind aprobarea normelor pentru administrarea creantelor fiscale ale unitatilor administrativ-teritoriale sau, dupa caz, ale subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor in vederea anularii unor obligatii fiscale accesorii administrate de catre compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 787/07.11.2011.

Pentru a beneficia de facilitatile mentionate contribuabilii interesati trebuie sa se adreseze institutiilor care administreaza/stabilesc obligatiile de plata pentru care se acorda aceste facilitati.


Redactia Infotva de Redactia Infotva
Redactia InfoTVA are un colectiv de 3 autori specializati din domeniul fiscal. Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de aplicarea regimului TVA, intocmirea corecta a facturilor, depunerea declaratiilor si obligatiile fiscale care le revin angajatorilor. Explicam in mod detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile cotidiene!

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri




Votati articolul "Profita de ultima luna pentru reducerea penalitatilor cu 50 la suta":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Cote de TVA aplicabile de la 1 ianuarie 2024. Noutati fiscale si Scutiri de TVA

Atentie contabili!

Modificari importante privind cotele de TVA!

Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti!

Abonati-va la Newsletter-ul InfoTVA.ro si descarcati GRATUIT Raportul Special!
"Cote de TVA aplicabile de la 1 ianuarie 2024. Noutati fiscale si Scutiri de TVA" 
Rentrop ∧ Straton
Club Contabilitate

VIDEO

[x]

Atentie contabili!

Cote de TVA aplicabile de la 1 ianuarie 2024. Noutati fiscale si Scutiri de TVA Modificari importante privind cotele de TVA!

Descarca GRATUIT Raportul Special!

"Cote de TVA aplicabile de la 1 ianuarie 2024. Noutati fiscale si Scutiri de TVA"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016