Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
O firma e supusa unui control pentru rambursare de TVA si se considera ca refacturarea costurilor facute de firma-mama din Austria catre firma din Romania, referitoare la salariul si taxele aferente acestuia pentru administratorul firmei din Romania nu se justifica si deci costurile si TVA aferent nu sunt deductibile.
Administratorul firmei din Romania este cetatean austriac cu contract de detasare, iar firma din Romania primeste lunar o factura din Austria cu salariul si taxele aferente, la care firma romana ataseaza activitatii prestate pentru firma din Romania.
Lucrand pentru firma din Romania si fiind administrator in actul constitutiv, nu va suporta firma din Romania costurile? Factura pe care o primeste firma este cu taxare inversa si sunt trecute ca mentiuni costuri de personal.
Exista restrictii in refacturarea acestor costuri de personal, daca exista contract si dovezi ca lucreaza pentru firma din Romania? Se face sau nu taxare inversa la aceste facturi?
In situatia in care exista un contract intre societatea mama din Austria si societatea din Romania, recuperarea cheltuielilor legate direct de salariul administratorului societatii din Romania, salariat al societatii din Austria nu este interzisa, operatiunea fiind considerata:
pentru societatea din Austria: o prestare intracomunitara de servicii, neimpozabila in Austria, daca societatea din Romania ii comunica un cod valid de TVA emis de autoritatea fiscala din Romania. Operatiunea reprezinta in fapt un serviciu de inchiriere de personal pentru care se aplica regula generala de taxare reglementata prin art. 133 alin. (2) din Codul fiscal aplicabil in Romania, armonizat cu prevederile art. 44 din Directiva CEE nr. 112/2006 privind taxa pe valoarea adaugata.
pentru societatea din Romania: o achizitie intracomunitara de servicii pentru care se datoreaza TVA in Romania conform prevederilor art. 150 alin. (2) din Codul fiscal. Obligatia de plata se considera indeplinita in situatia in care beneficiarul din Romania aplica regimul de taxare inversa prin formula contabila 4426 = 4427.
Contabilitatea HORECA Monografii contabile si cazuri practice
Bugete cash flow rentabilitate risc - ghid practic
Totul despre documentele de contabilitate primara Solutii de organizare a gestiunilor
Astfel, desi intre cele doua societati exista relatii de afiliere, d.p.d.v. al TVA, acestea sunt tratate ca doua persoane impozabile distincte, care efectueaza operatiuni economice cu plata, din sfera de aplicare a TVA. Beneficiarul din Romania raporteaza valoarea serviciilor primite atat prin decontul de TVA la randul 7 si 20, cu report la randul 7.1 si 20.1, cat si prin declaratia informativa cod 390 VIES, cu simbolul S. La randul sau, prestatorul din Austria raporteaza prestarea serviciului prin sistemul VIES. Organul de control poate verifica raportarea operatiunii de catre partenerul din Austria prin analizarea neconcordantelor din Raportul VIES, situatie procesata prin sistemul informatic al A.N.A.F.
Pentru suma TVA inregistrata in debitul contului 4426, beneficiarul din Romania isi poate exercita dreptul de deducere in conformitate cu prevederile art. 145 alin. (2) lit. a, b, c) …conform carora " Orice persoana impozabila are dreptul sa deduca taxa aferenta achizitiilor, daca acestea sunt destinate utilizarii in folosul urmatoarelor operatiuni:
a) operatiuni taxabile;
b) operatiuni rezultate din activitati economice pentru care locul livrarii/prestarii se considera ca fiind in strainatate, daca taxa ar fi deductibila, in cazul in care aceste operatiuni ar fi fost realizate in Romania;
c) operatiuni scutite de taxa, conform art. 143, 144 si 144^1;….".
Organul de inspectie fiscala este indreptatit sa anuleze dreptul de deducere al sumei TVA inregistrate in debitul contului 4426 numai in situatia in care beneficiarul din Romania nu poate justifica utilizarea serviciului pentru operatiunile enumerate la art. 145 alin. (2), caz in care stabileste diferente suplimentare de plata pentru care calculeaza accesoriile aferente.
Din situatia prezentata de dvs., rezulta ca serviciul respectiv este utilizat pentru operatiuni din sfera de aplicare a TVA, cu drept de deducere, caz in care, organul de inspectie fiscala nu este indreptatit sa anuleze dreptul de deducere al sumei TVA aferente, inregistrata in evidenta fiscala prin taxare inversa.
In concluzie, operatiunea trebuie tratata de beneficiarul din Romania drept o achizitie intracomunitara de servicii constand in preluarea de personal pe baza de contract, in vedere utilizarii pentru realizarea pe teritoriul Romaniei de operatiuni din sfera de aplicare a TVA. Pentru serviciul primit, beneficiarul trebuie sa plateasca TVA conform obligatiei de la art. 150 alin. (2) "Taxa este datorata de orice persoana impozabila, inclusiv de catre persoana juridica neimpozabila inregistrata in scopuri de TVA conform art. 153 sau 153^1, care este beneficiar al serviciilor care au locul prestarii in Romania conform art. 133 alin. (2) si care sunt furnizate de catre o persoana impozabila care nu este stabilita pe teritoriul Romaniei sau nu este considerata a fi stabilita pentru respectivele prestari de servicii pe teritoriul Romaniei conform prevederilor art. 125^1 alin. (2), chiar daca este inregistrata in Romania conform art. 153 alin. (4) sau (5)." , obligatia fiind indeplinita conform prevederilor art. 157 alin. (2) ale caror prevederi sunt imperative, fara a fi optionale " Prin exceptie de la prevederile alin. (1), persoana impozabila inregistrata conform art. 153 va evidentia in decontul prevazut la art. 156^2, atat ca taxa colectata, cat si ca taxa deductibila, in limitele si in conditiile stabilite la art. 145 - 147^1, taxa aferenta achizitiilor intracomunitare, bunurilor si serviciilor achizitionate in beneficiul sau, pentru care respectiva persoana este obligata la plata taxei, in conditiile art. 150 alin. (2) - (6).".
In ceea ce priveste impozitul pe profit, cheltuielile de exploatare inregistrate in evidenta contabila sunt deductibile d.p.d.v. fiscal la determinarea rezultatului fiscal in situatia in care beneficiarul din Romania demonstreaza ca serviciile respective sunt aferente realizarii de venituri impozabile. In acest caz, sunt aplicabile prevederile regulii generale de la art. 21 alin. (1) din Codul fiscal
"(1) Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate in scopul realizarii de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative in vigoare.". Activitatea desfasurata de administrator este aferenta realizarii de venituri impozabile, administratorul fiind o persoana fizica asimilata unui salariat.
Organul de inspectie fiscala nu poate invoca faptul ca acest tip de cheltuieli nu este reglementat in mod expres prin art. 21 alin. (2) deoarece cheltuielile respective sunt enumerate cu titlu de exemplificare, dar fara a fi limitative "Sunt cheltuieli efectuate in scopul realizarii de venituri si:….". Aceste prevederi trebuie coroborate cu cele de la pct. 27 din normele de aplicare ale art. 21 alin. (2) "27. Calitatea de administrator rezulta din actul constitutiv al contribuabilului sau contractul de administrare/mandat. In sensul art. 21 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal, persoanele fizice asimilate salariatilor cuprind si:
a) directorii care isi desfasoara activitatea in baza contractului de mandat, potrivit legii;
b) persoanele fizice rezidente si/sau nerezidente detasate, potrivit legii, in situatia in care contribuabilul suporta drepturile legale cuvenite acestora.".
Raspuns oferit de specialistii www.portalcontabilitate.ro de Georgeta Serban Matei, consultant fiscal si expert contabil
Redactia InfoTVA are un colectiv de 3 autori specializati din domeniul fiscal. Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de aplicarea regimului TVA, intocmirea corecta a facturilor, depunerea declaratiilor si obligatiile fiscale care le revin angajatorilor. Explicam in mod detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile cotidiene!
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Rating:
Nota: 5 din 5 din 1 voturi
Articole similare
Ajustarea sumei TVA deduseZoom fiscal: Instructiuni de aplicare a scutirilor de taxa pe valoare adaugataAnularea inregistrarii TVA, obligatia ajustarii sumei de TVA si reinregistrarea. Cum vom proceda?Facturare prestari servicii. Care este regimul TVA?Anulare inregistrare in scopuri de TVA. Ce ajustari efectuam?Ultimele articole
Erori contabile si fiscale TVA. Cum se corecteaza acestea?Cum se face Notificarea la ANAF pentru livrarea de bunuri catre o persoana afiliata. Vanzare supusa regimului de taxare inversaSistemul TVA la incasare, ANULAREA DREPTULUI DE DEDUCERE TVATransfer de active. Perspectiva impozitului pe profit si a TVAAchizitia unei intreprinderi. Tratament TVAArticole similare
Noutati legislatie Fiscala 23-27 martie 2009 - Monitorul OficialMarci consacrate de imbracaminte, in atentia vamesilor! Confiscari de 290.000 lei la un singur transportStudiu de caz: Procedura de inregistrare in ROI a unui rezident UETVA. Modificarile legii explicate in 158 de cazuri practice. Suna tentant, nu-i asa?Proiecte cu finantare din fonduri structurale. Regim TVAUltimele articole
Calendar ANAF: Declaratii fiscale cu scadenta in data de 22 aprilie 2024TVA Intracomunitar: ghidul completLimite de deductibilitate ale unor categorii de cheltuieli la calculul rezultatului fiscalRegimul de facturare al penalitatilor de intarziereInformare ANAF cu privire la modificarile aduse de OUG 31/2024 impozitului pe profit, micro si TVAArticole similare
ACHIZITIE INTRACOMUNITARA de bunuri. Cum procedam in lipsa dovezii de transport?Ce tratament fiscal TVA se aplica pentru achizitie bun din stat membru, furnizor in regim special de scutire?Studiu de caz – Regimul TVA al achizitiilor intracomunitare de autoturismeSe plateste TVA la o factura pentru un produs electronic din Uniune?Limitarea dreptului de deducere a TVA pentru autoturismeUltimele articole
TVA Intracomunitar: ghidul completTVA deductibil. Avantaje, conditii si exempleMarti, 9 ianuarie 2024, termen limita pentru depunerea Declaratiei de mentiuni privind schimbarea perioadei fiscaleCalendar ANAF: Ce declaratii trebuie depuse pana pe 9 ianuarie 2024Vineri, 8 decembrie 2023, termen limita pentru depunerea declaratiei privind schimbarea perioadei fiscaleArticole similare
Casa de marcat va putea fi inlocuita de un smarthphone, de o tableta sau de un laptop. Revolutia fiscala, aprobataRegimul special pentru agricultori - spete utileOrganizare spectacole. Cota TVA. Inregistrari contabileMinistrul demis al Finantelor critica dur Programul de Guvernare: Ascunde adevaratele intentii, precum revenirea la austeritateSistemul TVA la incasare: ce este, cand si de cine poate fi aplicatUltimele articole
Noutate! Persoanele fizice pot angaja si plati legal personal pentru activitatile casniceSistemul RO e-Factura. Cum se acceseaza si utilizeaza sistemulDin 1 ianuarie 2024 NU se mai acorda scutiri de impozit pentru banii de telemuncaBENEFICII neimpozabile. Care este cota maxima pentru deducerea cadourilor din fondul de salarii al angajatilor?E-Factura: In luna decembrie vor fi desfasurate doua webinarii ANAF cu tema RO e-FacturaArticole similare
Corectarea documentelor fiscalePrestari SERVICII si achizitii de SERVICII intracomunitare. Perioada fiscala pentru TVAStudiu de caz: Regimul TVA in cazul refacturarii transportuluiComert cu autoturisme second hand. Regim special de TVACe regim contabil si fiscal se aplica pentru debite clienti care nu se mai pot incasa?Ultimele articole
Noutate! Persoanele fizice pot angaja si plati legal personal pentru activitatile casniceCheltuieli deductibile: tot ce trebuie sa stiiGhid ANAF privind tratamentul fiscal pentru veniturile obtinute din prestarea activitatilor de infrumusetareIntregul sistem de asistenta sociala va fi reformat. 7 schimbari importanteFirme care primesc autofacturi de la clienti. Cine si cum face declararea in E-factura?Atentie contabili!
Modificari importante privind cotele de TVA!Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti!
Abonati-va la Newsletter-ul InfoTVA.ro si descarcati GRATUIT Raportul Special!
"Cote de TVA aplicabile de la 1 ianuarie 2024. Noutati fiscale si Scutiri de TVA"