Atentie contabili!


Modificari importante privind cotele de TVA!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti!
 
 
 
 

Venituri din cedarea folosintei bunurilor. Care sunt obligatiile declarative si de plata?

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
de Redactia Infotva la 12 Apr. 2018
Tags: cod fiscal, cass, venituri, obligatii declarative, taxe si impozite, impozit pe venit

In analiza de mai jos, vom vedea ce declaratii trebuie sa depuna si ce obligatii fiscale are o persoana fizica ce si-a inchiriat apartamentul in regim hotelier.

Iata raspunsul specialistului!

Veniturile din cedarea folosintei bunurilor sunt supuse impozitului pe venit in cota de 10%. In cazul veniturilor obtinute din inchirierea bunurilor mobile si imobile din patrimoniul personal, venitul brut se stabileste pe baza chiriei prevazute in contractul incheiat intre parti pentru fiecare an fiscal, indiferent de momentul incasarii chiriei. Venitul net din cedarea folosintei bunurilor se stabileste prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 40% asupra venitului brut.

Persoana fizica va fi cea care, potrivit prevederilor art. 118 si 123 din Codul fiscal, va stabili venit net anual si impozitul pe venit in cota de 10%. Persoana fizica care realizeaza venituri in cursul anului are obligatia de a depune declaratia unica, potrivit art. 120 din Codul fiscal, pana la data de 15 martie inclusiv al fiecarui an, respectiv in termen de 30 de zile de la incheierea contractului intre parti.

Pentru veniturile realizate in anul 2018, se aplica urmatoarele reguli:

a) prin exceptie de la prevederile art. 120, termenul de depunere a declaratiei unice privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice nu este de pana la 15 martie 2018, ci este de pana la data de 15 iulie 2018 inclusiv;

b) calculul impozitului pe venitul estimat prevazut la art. 120^1 se efectueaza de contribuabili in cadrul aceluiasi termen.
 
In cazul in care inchirierea se realizeaza in scop turistic a camerelor situate in locuinte proprietate personala, avand o capacitate de cazare cuprinsa intre una si 5 camere inclusiv, persoana fizica datoreaza un impozit pe venitul stabilit ca norma anuala de venit in cota de 10%. Inchirierea in scop turistic de catre proprietari a camerelor situate in locuintele proprietate personala, avand o capacitate de cazare cuprinsa intre una si 5 camere inclusiv, altele decat cele care constituie structuri de primire turistica, potrivit legislatiei specifice, reprezinta oferirea posibilitatii de sedere pentru o perioada de minimum 24 de ore si maximum 30 de zile intr-un an calendaristic oricarei persoane care calatoreste in scop turistic in afara mediului sau obisnuit de viata (Ordinul comun 22/28/2012).

Categoriile de localitati in care sunt amplasate locuintele proprietate personala sunt diferentiate potrivit legislatiei in materie astfel:

a) statiuni turistice de interes national, cu exceptia celor de pe litoralul Marii Negre;

b) statiuni turistice de interes local, cu exceptia celor de pe litoralul Marii Negre;

c) statiuni balneare, climatice si balneoclimaterice, cu exceptia celor de pe litoralul Marii Negre;

d) localitati din Delta Dunarii si de pe litoralul Marii Negre;

e) alte localitati decat cele mentionate la lit. a)-d).
 
Regulile pentru stabilirea impozitului pe venit pentru veniturile din inchirierea in scop turistic a camerelor situate in locuinte proprietate personala, avand o capacitate de cazare cuprinsa intre una si 5 camere inclusiv sunt cuprinse in cadrul art. 85 din Codul fiscal. Persoana fizica datoreaza un impozit pe venitul stabilit ca norma anuala de venit stabilita pe baza criteriilor stabilite prin ordin comun al ministrului economiei, comertului si turismului si al ministrului finantelor publice si a propunerilor Ministerului Economiei, Comertului si Turismului privind nivelul normelor anuale de venit. Propunerile privind nivelul normelor anuale de venit se transmit anual de catre Ministerul Economiei, Comertului si Turismului, ANAF, in cursul trimestrului IV, dar nu mai tarziu de data de 30 noiembrie a anului anterior celui in care urmeaza a se aplica normele anuale de venit.

Normele anuale de venit se publica de Directiile generale regionale ale finantelor publice in cursul trimestrului IV al anului anterior celui in care urmeaza a se aplica.

Persoana fizica are obligatia sa depuna la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, pana la data de 15 martie inclusiv a anului de realizare a veniturilor, ca regula generala, declaratia unice privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice.

In cazul in care contribuabilii incep sa realizeze in cursul anului venituri au obligatia completarii si depunerii declaratiei unice privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice - cap. II, in termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului, pentru anul fiscal in curs.

Impozitul anual datorat se calculeaza de catre contribuabil, pe baza datelor din declaratia unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice prin aplicarea cotei de 10% asupra normei anuale de venit, impozitul fiind final.
Plata impozitului se efectueaza la bugetul de stat pana la data de 15 martie inclusiv a anului fiscal urmator celui de realizare a venitului.
 
In raport cu obligatiile privind CASS datorata pentru veniturile din cedarea folosintei bunurilor, precizam ca persoanele datoreaza contributia, daca estimeaza pentru anul curent venituri a caror valoare cumulata este cel putin egala cu 12 salarii minime brute pe tara, in vigoare la termenul de depunere a declaratiei prevazute la art. 120 din Codul fiscal .

Incadrarea in plafonul anual de cel putin 12 salarii minime brute pe tara, in vigoare la termenul de depunere a declaratiei prevazute la art. 120 se efectueaza prin cumularea veniturilor prevazute la art. 155 alin. (1) lit. b)-h) din Codul fiscal, dupa cum urmeaza:

a) venitul net/brut sau norma de venit din activitati independente, stabilite potrivit art. 68, 68^1 si 69, dupa caz;

b) venitul net din drepturi de proprietate intelectuala, stabilit dupa acordarea cotei de cheltuieli forfetare prevazute la art. 72 si 72^1, precum si venitul net din drepturi de proprietate intelectuala determinat potrivit prevederilor art. 73;

c) venitul net distribuit din asocieri cu persoane juridice, contribuabili potrivit prevederilor Titlului II, Titlului III sau Legii 170/2016, determinat potrivit prevederilor art. 125 alin. (8) si (9);

d) venitul net sau norma de venit, dupa caz, pentru veniturile din cedarea folosintei bunurilor, stabilite potrivit art. 84-87;

e) venitul si/sau castigul din investitii, stabilit conform art. 94-97. In cazul veniturilor din dividende si din dobanzi se iau in calcul sumele incasate;

f) venitul net sau norma de venit, dupa caz, pentru veniturile din activitati agricole, silvicultura si piscicultura, stabilite potrivit art. 104-106;

g) venitul brut si/sau venitul impozabil din alte surse, stabilit potrivit art. 114-116.

Baza anuala de calcul al contributiei de asigurari sociale de sanatate in cazul persoanelor care realizeaza venituri din cele prevazute la art. 155 alin. (1) lit. b) - h) o reprezinta echivalentul a 12 salarii minime brute pe tara, in vigoare la termenul de depunere a declaratiei prevazute la art. 120 din Codul fiscal.

CASS se calculeaza de persoana fizica aplicand cota de 10% aplicata la 12 salarii minime brute pe tara.
 
In vederea stabilirii contributiei datorate pentru anul 2018, termenul de depunere a declaratiei unice prevazute la art. 120 este pana la data de 15 iulie 2018 inclusiv. Persoanele fizice care incep in cursul anului fiscal sa desfasoare activitate si/sau sa realizeze venituri, iar venitul net anual cumulat din una sau mai multe surse si/sau categorii de venituri, estimat a se realiza pentru anul curent este cel putin egal cu nivelul a 12 salarii minime brute pe tara, recalculat corespunzator numarului de luni ramase pana la sfarsitul anului fiscal, sunt obligate sa depuna declaratia unica in termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului. Salariul minim brut pe tara garantat in plata este cel in vigoare la data depunerii declaratiei. Termenul de plata a contributiei de asigurari sociale de sanatate este pana la data de 15 martie inclusiv a anului urmator celui pentru care se datoreaza contributia.

Raspuns oferit pentru www.portalcodulfiscal.ro de Justinian Cucu, jurist si consultant fiscal.
Redactia Infotva de Redactia Infotva
Redactia InfoTVA are un colectiv de 3 autori specializati din domeniul fiscal. Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de aplicarea regimului TVA, intocmirea corecta a facturilor, depunerea declaratiilor si obligatiile fiscale care le revin angajatorilor. Explicam in mod detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile cotidiene!

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri




Votati articolul "Venituri din cedarea folosintei bunurilor. Care sunt obligatiile declarative si de plata?":
Rating:

Nota: 3.75 din 5 din 10 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Cote de TVA aplicabile de la 1 ianuarie 2024. Noutati fiscale si Scutiri de TVA

Atentie contabili!

Modificari importante privind cotele de TVA!

Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti!

Abonati-va la Newsletter-ul InfoTVA.ro si descarcati GRATUIT Raportul Special!
"Cote de TVA aplicabile de la 1 ianuarie 2024. Noutati fiscale si Scutiri de TVA" 
Rentrop ∧ Straton
Club Contabilitate

VIDEO

[x]

Atentie contabili!

Cote de TVA aplicabile de la 1 ianuarie 2024. Noutati fiscale si Scutiri de TVA Modificari importante privind cotele de TVA!

Descarca GRATUIT Raportul Special!

"Cote de TVA aplicabile de la 1 ianuarie 2024. Noutati fiscale si Scutiri de TVA"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016