Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
Acest aspect trebuie sa-l abordati din trei unghiuri diferite, pornind de fiecare data de la locul unde este situat furnizorul bunurilor transmise unei firme din Romania, in calitate de cumparator ...
Acest aspect trebuie sa-l abordati din trei unghiuri diferite, pornind de fiecare data de la locul unde este situat furnizorul bunurilor transmise unei firme din Romania, in calitate de cumparator potential.
1) In relatia cu parteneri situati pe teritoriul Romaniei: Furnizorii au posibilitatea sa le
transmita potentialilor clienti diverse bunuri in vederea examinarii, analizei sau a testarii.
In situatia in care intre cei doi parteneri exista un contract provizoriu in baza caruia vanzarea efectiva a bunurilor de catre furnizor este conditionata de rezultatele obtinute de client in urma examinarii, analizei sau a testarii acelor bunuri, se considera ca transferul proprietatii bunurilor are loc numai la data acceptarii acestora de catre beneficiar.
Neacceptarea bunurilor de catre client trebuie urmata obligatoriu de returnarea acestora catre furnizor. Transmiterea bunurilor de catre un furnizor stabilit in Romania unui potential client situat fie pe teritoriul Romaniei, fie pe teritoriul unui stat comunitar sau al unui stat tert se face pe baza documentului „aviz de insotire a marfurilor“, la care se poate anexa si o factura proforma.
De exemplu, in baza contractului provizoriu nr. 323, incheiat in data de 1 august 2007, firma Romprod, in calitate de producator, transmite in data de 15 august 2007 firmei Leotar, in calitate de client potential situat pe teritoriul Romaniei, patru tipuri de masini electrice de cusut in vederea testarii. Bunurile sunt transmise in baza avizului de insotire a marfurilor, pe care s-a inscris mentiunea „nu se factureaza: bunuri pentru testare“.
Termenul de testare stipulat in contract este de 30 de zile de la data transmiterii acestora, respectiv 14 septembrie 2007. In urma testarii, din cele patru produse, clientul accepta trei produse, returnand in data 10 septembrie 2007 masina electrica ce nu a corespuns cerintelor tehnice ale utilizatorului. Concomitent, clientul ii transmite furnizorului si scrisoarea sa de intentie, in vederea cumpararii bunurilor acceptate la testare. Produsul care nu a fost acceptat la testare ii este returnat furnizorului pe baza documentului „aviz de insotire a marfurilor“, pe care a inscris mentiunea „nu se factureaza: bun returnat dupa testare“.
Cele trei bunuri acceptate de beneficiar sunt facturate de catre furnizor cu cota
standard T.V.A. de 19%, data transferului dreptului de proprietate si faptul generator al T.V.A. fiind considerate data acceptarii bunurilor de catre beneficiar.
2) In relatia cu parteneri situati intr-un stat tert: Daca sunteti un potential client al unui furnizor situat intr-un stat tert, beneficiati de scutire de T.V.A. pentru bunurile importate, destinate examinarii, analizei sau testarii. Aceste proceduri pot avea drept scop:
- stabilirea compozitiei, a calitatii sau a altor caracteristici tehnice ale bunurilor;
Planul de conturi general Functiunea si corespondenta conturilor
Manual de politici contabile - Stick USB
Ghidul Practic al Monografiilor Contabile 2024
- obtinerea de informatii asupra produselor;
- efectuarea de cercetari industriale sau comerciale.
Baza legala pentru aceasta facilitate acordata la import este reprezentata de O.M.F.P. nr. 2.220, din 22 decembrie 2006, pentru aprobarea Normelor privind scutirea de la plata taxei pe valoarea adaugata si a accizelor pentru importurile definitive ale anumitor bunuri, prevazuta la art. 142 alin. (1) lit. d) si art. 199 alin. (3) din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, publicat in M.Of. nr. 1.037, din 28 decembrie 2006.
Scutirea se acorda la import numai in situatia in care bunurile respective
se consuma complet sau sunt distruse integral in timpul examinarii, analizei sau testarii lor.
Bunurile care nu sunt consumate sau distruse beneficiaza de scutire numai daca se incadreaza intr-una dintre urmatoarele situatii:
1) nu au valoare comerciala la terminarea operatiunilor de examinare, analiza si testare;
2) sunt predate statului, pe cheltuiala firmei care le-a importat;
3) sunt exportate in afara Romaniei.
Pentru bunurile ramase dupa operatiunile de examinare, analiza si testare, se datoreaza T.V.A. de catre importator la valoarea in vama admisa de autoritatile vamale la momentul declaratiei de import definitiv.
IMPORTANT DE RETINUT!
Bunurile nu beneficiaza de scutire de T.V.A. la import in situatia in care examinarea, analiza si testarea reprezinta, in fapt, operatiuni de promovare a vanzarilor.
3) In relatia cu parteneri situati intr-un stat membru: Daca sunteti un potential client al
unui furnizor situat intr-un stat membru, bunurile transmise in vederea examinarii, analizei si testarii sunt supuse masurilor de simplificare reglementate la cap. 2, art. 5 din O.M.F.P. nr. 2.216, din 22 decembrie 2006, publicat in M.Of. nr. 1.040, din 28 decembrie 2006. Aceste operatiuni sunt asimilate transferurilor si achizitiilor intracomunitare, care se regasesc la art. 128 alin. (10) si art. 1301 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal.
Similar cu operatiunile identice care au loc intre doi parteneri stabiliti in Romania si in situatia in care bunurile sunt transmise de catre un partener situat in Comunitate, transferul proprietatii bunurilor se considera ca a avut loc la data acceptarii bunurilor de catre beneficiar. Astfel de operatiuni au diverse denumiri, preluate din Regulamentul Comisiei Europene nr. 2.454/93, din 2 iulie 1993, cu privire la Instructiunile de implementare a Regulamentului Consiliului nr. 2.913/92, privind Codul Vamal Comunitar:
- „vanzari cu verificarea conformitatii“, deoarece bunurile nu pot fi incadrate la mostre;
- „vanzari cu testare“, deoarece, pentru a fi importate, bunurile trebuie supuse unor teste, experimente, demonstratii sau verificari prevazute in contractul de cumparare.
Din punct de vedere fiscal, in situatia in care cele doua state membre nu aplica masuri de simplificare, pentru furnizorul din statul membru situatia este urmatoarea:
- pe intreaga perioada de testare, operatiunea:
- reprezinta un nontransfer in statul sau de plecare;
- nu reprezinta achizitie intracomunitara asimilata pe teritoriul Romaniei;
- daca bunul este cumparat de catre clientul din Romania, operatiunea:
- reprezinta un nontransfer in statul sau de plecare;
- reprezinta o achizitie intracomunitara asimilata in Romania;
- realizeaza o livrare de bunuri care are loc in Romania.
IMPORTANT!
Pentru a realiza achizitia intracomunitara in Romania si livrarea de bunuri pe teritoriul Romaniei, furnizorul din statul membru este obligat sa se inregistreze in scopuri de T.V.A. in Romania.
Pentru a evita formalitatile de inregistrare in scopuri de T.V.A., unele state membre au convenit sa aplice reciproc masuri de simplificare in situatia in care beneficiarul bunurilor este inregistrat in scopuri de T.V.A. pe teritoriul Romaniei.
Masurile de simplificare se aplica doar in momentul in care bunurile sunt vandute beneficiarului, situatie in care operatiunea se considera:
- de catre furnizor: o livrare intracomunitara in statul sau, operatiune care trebuie declarata in statul membru de plecare;
- de catre beneficiar: o achizitie intracomunitara, operatiune care trebuie declarata in statul membru de sosire, prin Declaratia recapitulativa privind livrarile/achizitiile intracomunitare.
Redactia InfoTVA are un colectiv de 3 autori specializati din domeniul fiscal. Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de aplicarea regimului TVA, intocmirea corecta a facturilor, depunerea declaratiilor si obligatiile fiscale care le revin angajatorilor. Explicam in mod detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile cotidiene!
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Atentie contabili!
Modificari importante privind cotele de TVA!Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti!
Abonati-va la Newsletter-ul InfoTVA.ro si descarcati GRATUIT Raportul Special!
"Decontul precompletat de TVA. Noutati 2025 + studii de caz"