Un proiect editorial marca Rentrop&Straton
Liderul informatiilor specializate din Romania
Modificari TVA cu impact in 2026.
Descarca GRATUIT Raportul
"Modificari TVA cu impact in 2026."
Ce se schimba? Ce aplici? Ce eviti?
PDF gratuit. Acces imediat.

Legea 239/2025: PFA-urile si II-urile au OBLIGATIA de a accepta si alte sisteme de plata, nu doar POS

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
de Redactia Infotva la 09 Ian. 2026
Legea 239/2025: PFA-urile si II-urile au OBLIGATIA de a accepta si alte sisteme de plata, nu doar POS
Tags: legea 295/2025, noi sisteme de plata, cont bancar

Legea 239/2025 aduce schimbari importante in disciplina financiara si utilizarea mijloacelor moderne de plata, aplicabile de la 1 ianuarie 2026. Noile reguli clarifica obligatiile privind conturile de plati si acceptarea platilor electronice. Aceste modificari vizeaza atat persoanele juridice, cat si PFA-urile si intreprinderile individuale.

Astfel, tinand cont de ultimele modificari aprobate de Guvern, incepand cu 01.01.2026 exista obligativitatea ca PFA-urile si intreprinderile individuale sa detina cont bancar? Pentru acestea apare obligativitatea de a avea posibilitatea de a incasa o marfa vanduta sau un serviciu si prin alte metode decat cele numerar? Raspunsul specialistului, in continuarea articolului.

Modificari aduse Codului de procedura fiscala prin Legea 239/2025

Prin Legea nr. 239/2025, publicata in Monitorul Oficial nr. 1160 din 15 decembrie 2025, sunt aduse modificari Legii nr. 70/2015 privind disciplina financiara in operatiunile de incasari si plati in numerar, in sensul extinderii utilizarii mijloacelor moderne de plata si instituirii obligatiei pentru persoanele juridice de a detine si mentine un cont de plati in Romania sau la Trezoreria Statului pe intreaga durata a activitatii, masuri aplicabile incepand cu 1 ianuarie 2026.

1. In primul rand, a fost modificat Codul de procedura fiscala in sensul ca platitorii/contribuabilii persoane juridice (deci nu si persoanele fizice) sunt declarati inactivi daca nu au cont de plati in Romania sau un cont deschis la o unitate a Trezoreriei Statului, iar in cadrul criteriilor de risc in functie de care se incadreaza contribuabilii au fost introduse si criteriile referitoare la utilizarea mijloacelor moderne de plata (care includ cardurile de debit, de credit sau preplatite, precum si solutiile moderne de plata, care se bazeaza pe aplicatii ce faciliteaza initierea unui ordin de plata pentru a se efectua platile de tip cont la cont).

Contul de plati este contul tinut in numele unuia sau al mai multor utilizatori de servicii de plata si utilizat pentru executarea operatiunilor de plata (deci inclusiv contul bancar), asa cum reiese din prevederile art. 5 alin. 1 pct. 11 din Legea 209/2019.

Modificari ale Legii nr. 70/2015 privind conturile de plati

3. In al treilea rand, s-a modificat si OUG 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plata, principalele modificari vizand:

obligativitatea acceptarii mijloacelor moderne de plata, asa cum au fost nou definite in Codul de procedura fiscala, de catre operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publica, precum si institutiile si autoritatile publice (aceasta obligatie exista si inainte, a fost redefinit doar mijlocul de plata)

obligativitatea comerciantilor (societati, PFA-uri etc. persoane fizice si juridice inregistrate la registrul comertului) de a accepta mijloacele moderne de plata, asa cum au fost nou definite in Codul de procedura fiscala, nu doar a cel putin a unui instrument de plata fara numerar, cu exceptia situatiei in care operatiunile de incasari si plati se efectueaza exclusiv prin virament bancar, indiferent de nivelul incasarilor

eliminarea plafonului de 50.000 lei incasari in numerar pentru livrarile de bunuri si prestarile de servicii in functie de care comerciantii persoane juridice erau obligati in trecut sa accepte ca mijloc de plata cardurile de debit, de credit sau preplatite, prin intermediul unui terminal POS si/sau al altor solutii moderne de acceptare, inclusiv aplicatii ce faciliteaza acceptarea platilor electronice (deci, obligatia de a accepta mijloace moderne de plata este indiferent de nivelul vanzarilor/prestarilor, atat pentru persoanele juridice, cat si pentru persoanele fizice inregistrate ca PFA, II etc. la registrul comertului)

eliminarea prevederilor referitoare la limitarea comisioanelor interbancare in cazul utilizarii cardurilor de debit ori de credit

Mijlocul modern de plata este definit ca un intrument de plata in intelesul art. 5 alin. 1 pct. 31 din Legea 209/2019 (instrument de plata - orice dispozitiv personalizat si/sau orice set de proceduri convenite intre utilizatorul serviciilor de plata si prestatorul de servicii de plata si folosit de utilizatorul serviciilor de plata pentru a initia un ordin de plata), care include cardurile de debit, de credit sau preplatite, precum si solutiile moderne de plata, care se bazeaza pe aplicatii ce faciliteaza initierea unui ordin de plata pentru a se efectua platile de tip cont la cont.


Rezulta ca principalele modificari aduse de Legea 239/2025 se refera la obligativitatea detinerii unui cont de plati in Romania de catre persoanele juridice (societati) si a acceptarii mijloacelor moderne de plata, atat de catre persoanele juridice (societati), cat si de persoanele fizice inregistrate la registrul comertului (PFA, II), indiferent de nivelul incasarilor.

Concluzie

In concluzie:

PFA si II nu sunt persoane juridice, asadar nu le este impusa prin Legea 239/2025 obligativitatea de a detine un cont bancar. Totusi, in practica, detinerea unui cont devine aproape necesara pentru functionarea prin mijloace moderne de plata.

Incepand cu 1 ianuarie 2026:

PFA si II trebuie sa accepte plati si prin metode moderne, precum:

carduri de debit, credit sau preplatite (prin POS fizic sau virtual);

aplicatii electronice de plata (Revolut Business, BT Pay, Viva Wallet etc.);

transferuri de tip cont la cont prin aplicatii digitale.

Exceptie: doar daca toate platile se fac exclusiv prin virament bancar.


Explicatii oferite in luna DECEMBRIE 2025 de catre specialistii site-ului PortalContabilitate.ro. Dati click AICI pentru a vedea toate noutatile din Codul Fiscal consultanta si raspunsuri detaliate de la experti.

Redactia Infotva de Redactia Infotva
Redactia InfoTVA are un colectiv de 3 autori specializati din domeniul fiscal. Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de aplicarea regimului TVA, intocmirea corecta a facturilor, depunerea declaratiilor si obligatiile fiscale care le revin angajatorilor. Explicam in mod detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile cotidiene!

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri




Urmareste-ne pe Google News

Modificari TVA cu impact in 2026.

NOU! Modificari TVA 2026

Raport GRATUIT pentru contabili
Ce schimbari trebuie aplicate? Erori frecvente in practica?

Abonati-va la Newsletter-ul InfoTVA.ro si descarcati GRATUIT Raportul Special!
"Modificari TVA cu impact in 2026." 

Club Contabilitate

La fiecare 10 minute, o întrebare își găsește răspunsul AICI.


Ultimele articole

Cele mai citite stiri

din categoria "InfoTVA"
[x]

Informatii vitale despre TVA: deducerea si rambursarea TVA, baza de impozitare, scutiri si operatiuni scutite de TVA.