Tags: modificarea codului vamal, regulament de aplicare a codului vamal, amenzi contraventionale
Ministerul Finantelor a publicat un Proiect de Hotarare pentru modificarea si completarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al Romaniei, aprobat prin Hotararea Guvernului nr.707/2006.
Conform notei de fundamenrare, modificarea si completarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al Romaniei este determinata de abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1889/2005 si de aplicarea de la data de 3 iunie 2021 a Regulamentului (UE) 2018/1672 al Parlamentului European si al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind controlul numerarului care intra sau iese din Uniune si de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1889/2005.
Regulamentul (UE) 2018/1672 se va aplica direct in toate Statele membre ale Uniunii Europene, iar pentru anumite aspecte se face trimitere la legislatia nationala a Statelor membre.
Similar cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.889/2005, ce se aplica in prezent, la art. 3 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2018/1672 se prevede ca „purtatorii care transporta numerar in valoare de 10.000 EUR sau mai mult declara numerarul respectiv autoritatilor competente din statul membru prin care acestia intra sau ies din Uniune si pun numerarul la dispozitia acestora pentru control”.
De asemenea, la art. 4 alin. (1) din acelasi regulament se prevede ca „in cazul in care numerar neinsotit in valoare de 10.000 EUR sau mai mult intra sau iese din Uniune, autoritatile competente ale statului membru prin care numerarul intra sau iese din Uniune pot sa solicite expeditorului sau destinatarului numerarului sau unui reprezentant al acestora, dupa caz, sa faca o declaratie de informare, in termen de 30 de zile.”
Daca nu sunt respectate aceste obligatii, sau cand exista indicii ca numerarul, indiferent de valoarea vizata, are legatura cu o activitate infractionala, autoritatile competente pot sa retina temporar numerarul printr-o decizie administrativa, in conditiile prevazute in dreptul intern.
Perioada de retinere temporara este strict limitata, in temeiul dreptului intern, la timpul necesar pentru ca autoritatile competente sa stabileasca daca imprejurarile cazului justifica retinerea in continuare. Aceasta perioada nu poate depasi 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii pana la o durata maxima de 90 zile. in cazul in care nu se ia o decizie in ceea ce priveste retinerea in continuare a numerarului in acest termen, sau in cazul in care se decide ca imprejurarile cazului nu justifica retinerea in continuare, numerarul este inapoiat imediat persoanei de la care a fost retinut temporar.
- Atentie, contabili!
- Atentie, contabili!
- Atentie, contabili!
- Atentie, contabili!
- Atentie, contabili!
Autoritatile competente la care se depun declaratiile si informarile referitoare la numerarul care intra sau iese din Uniune sunt autoritatile vamale ale statelor membre si orice alte autoritati imputernicite de catre aceste state.
In ceea ce priveste sanctiunile aplicate pentru nedeclararea numerarului, la art. 14 din Regulamentul (UE) 2018/1672 se stabileste ca fiecare stat membru prevede sanctiuni pentru nerespectarea obligatiei de declarare a numerarului insotit sau a obligatiei de informare cu privire la numerarul neinsotit. Sanctiunile respective trebuie sa fie eficace, proportionale si disuasive.
Cu privire la aceste aspecte este necesar ca in dreptul intern al Statelor membre sa existe anumite norme care sa creeze cadrul juridic necesar aplicarii directe a regulamentului european. in prezent, normele nationale care creeaza cadrul juridic necesar aplicarii directe a Regulamentului (CE) nr. 1.889/2005 sunt cuprinse la art. 156 alin. (3) si (4) si art. 653 alin. (1) lit. i) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al Romaniei, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 707/2006.
Prin prezentul proiect de hotarare a Guvernului se modifica aceste prevederi, pentru a se face trimitere la noul regulament european, iar temeiul legal al proiectului este reprezentat de prevederile art. 279, 282 si 286 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al Romaniei, cu modificarile si completarile ulterioare.
La art. 286 din Legea nr. 86/2006 se prevede: „Guvernul, la propunerea Ministerului Finantelor Publice, va aproba prin hotarare regulamentul de aplicare a Codului vamal, care intra in vigoare la aceeasi data cu prezentul cod.”
La art. 282 din Legea nr. 86/2006 exista prevederi exprese cu privire la persoanele fizice, astfel: „Dispozitiile specifice aplicabile calatorilor si altor persoane fizice se stabilesc prin regulamentul vamal.” Articolul 282 din Legea nr. 86/2006 constituie temei legal pentru ca in Regulamentul de aplicare a Codului vamal al Romaniei sa fie stabilite procedurile specifice pentru declararea numerarului transportat de persoanele fizice la intrarea sau la iesirea din Uniunea Europeana, conform Regulamentului (UE) 2018/1672.
Referitor la sanctiunile contraventionale, la art. 279 din Legea nr. 86/2006 se prevede: „Faptele care constituie contraventii la reglementarile vamale, procedura de constatare si sanctionare a acestora se stabilesc prin regulamentul vamal, aprobat prin hotarare a Guvernului.”
In prezentul proiect de hotarare a Guvernului se precizeaza ca numerarul prevazut de Regulamentul (UE) 2018/1672 se declara autoritatii vamale, conform prevederilor acestui regulament si actelor delegate si de punere in aplicare adoptate de Comisia Europeana. in Regulamentul (UE) 2018/1672 se stabileste dreptul Comisiei Europene de a adopta acte delegate si de punere in aplicare a regulamentului. Pana in prezent, Comisia nu a adoptat astfel de acte.
La art. 7 din Regulamentul (UE) 2018/1672 al Parlamentului European si al Consiliului se prevede ca autoritatile competente pot sa retina temporar numerarul printr-o decizie administrativa, in conformitate cu conditiile prevazute in dreptul intern.
Potrivit proiectului, instructiuni privind depunerea declaratiilor, precum si modelul si procedura de utilizare a deciziei autoritatii vamale prevazute la art. 7 din Regulamentul (UE) 2018/1672 al Parlamentului European si al Consiliului se stabilesc prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Aceasta decizie reprezinta act administrativ potrivit definitiei actului administrativ prevazute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, si anume: „c) act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizarii executarii legii sau a executarii in concret a legii, care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice;”.
Dreptul la actiune impotriva actului administrativ este prevazut la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel: „(1) Orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata. Interesul legitim poate fi atat privat, cat si public.”
Referitor la sanctiunea aplicabila, potrivit proiectului de hotarare a Guvernului constituie contraventie ?i se sanctioneaza cu amenda de la 3.000 la 50.000 lei neindeplinirea obligatiei de declarare a numerarului insotit prevazute la art. 3 din Regulamentul (UE) 2018/1672 al Parlamentului European si al Consiliului, sau a obligatiei de informare cu privire la numerarul neinsotit prevazute la art. 4 din acelasi regulament.
La stabilirea limitelor amenzii de la 3.000 la 50.000 lei s-au avut in vedere prevederile art. 8 alin. (2) lit. b) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, in cazul contraventiilor stabilite prin hotarari ale Guvernului limita maxima fiind de 50.000 lei.
Prin stabilirea limitei maxime a amenzii la acest cuantum, autoritatea vamala are posibilitatea de a aplica amenzi spre maximul prevazut, proportional cu gradul de pericol social al faptei. De asemenea, o astfel de limita maxima a amenzii are si caracter disuasiv, asa cum se prevede la art. 14 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2018/1672, avand rolul de a determina o conduita corecta si de a descuraja nedeclararea numerarului insotit sau neinsotit.
Potrivit Ordonantei Guvernului nr. 2/2001, sanctiunea contraventionala se aplica in limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa. Deoarece in proiect se stabileste o diferenta importanta intre minimul si maximul amenzii contraventionale (amenda prevazuta fiind de la 3.000 la 50.000 lei), autoritatea vamala are posibilitatea de a individualiza sanctiunea aplicata, impunand o amenda spre minim cand pericolul social al faptei este mai scazut si, respectiv, o amenda spre maxim atunci cand pericolul social al faptei este crescut.
De asemenea, potrivit proiectului, informatiile prevazute la art. 18 din Regulamentul (UE) 2018/1672 al Parlamentului European si al Consiliului vor fi transmise Comisiei Europene de Directia Generala a Vamilor din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.
Sursa: MFP

de
Redactia InfotvaRedactia InfoTVA are un colectiv de 3 autori specializati din domeniul fiscal. Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de aplicarea regimului TVA, intocmirea corecta a facturilor, depunerea declaratiilor si obligatiile fiscale care le revin angajatorilor. Explicam in mod detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile cotidiene!
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Vanzare cladire si teren la acelasi numar cadastral
Intrebare:
1. La vanzarea unei cladiri si a unui teren se aplica prevederile specifice vanzarii de corp funciar unic, daca ele figureaza inscrise la acelasi numar cadastral, chiar daca terenul este si in jurul cladirii? nu este vorba doar de amprenta la sol a cladirii
2. Daca terenul si cladirea figureaza inscrise la acelasi numar cadastral trebuie obligatoriu raport evaluare la momentul vanzarii sau se poate folosi valoarea de achizitie din contabilitate pentru comparare?
vezi AICI raspunsul specialistilor <<Servicii manipulare in zona libera. TVA
Intrebare:
Societatea A, inregistrata in scopuri de Tva in Romania, presteaza servicii de incarcare in Zona Libera pentru marfuri care au fost importate si vandute in Romania.
Facturarea serviciilor se face catre Firma B din Elvetia, inregistrata in scopuri de tva in Elvetia.
Factura de la societatea A la societatea B se emite in valuta, cu regim normal de tva 21%. Este corect aplicat regimul normal de TVA?
vezi AICI raspunsul specialistilor <<Impozit pe cladire suportat de chirias. Tratament tva
Intrebare:
Ne intereseaza aspectul impozitului pe cladire. Societatea noastra SRL este in chirie cu activitatea de hoteluri si restaurant, cel care inchiriaza este tot o societate SRL platitor de TVA si acum urmeaza sa factureze catre noi chiria cu TVA si impozitul pe cladire. Intrebarea este: se va factura impozitul tot cu TVA? alta modalitate nu exista pentru achitarea impozitului, numai refacturarea. Multumim.
vezi AICI raspunsul specialistilor <<Obligatii declarative si de plata la incetarea activitatii
Intrebare:
Cabinet de avocat cu activitatea suspendata din 01.08.2024, doreste sa inchida activitatea. Mentionez ca a fost platitor de tva, in momentul de fata are codul de TVA anulat. Detine in patrimoniu: un autoturism achizitionat in 2016 pentru care nu a beneficiat de TVA deductibil (nefiind platitor de tva) si doua laptopuri achizitionate in 2023 pentru care a beneficiat de deducerea TVA-ului. Am rugamintea sa-mi comunicati daca la transferul acestor bunuri in patrimoniu personal...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<