Tags: esalonarea la plata, procedura privind inlesnirile la plata
Ordonanta Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale a fost modificata si completata Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 29/2011 privind reglementarea acordarii esalonarilor la plata. In acest context, contribuabilii care au in derulare esalonari la plata pot beneficia de facilitatile fiscale privind anularea penalitatilor.
Procedura de aplicare a dispozitiilor Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 29/2011 privind reglementarea acordarii esalonarilor la plata.
Obiectul inlesnirilor la plata
Pentru obligatiile administrate de Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF), organul fiscal poate acorda urmatoarele inlesniri la plata:
- esalonarea la plata, la cererea contribuabililor, a obligatiilor fiscale, cu exceptia penalitatilor de intarziere aferente obligatiilor fiscale esalonate la plata;
- amanarea la plata, in conditiile legii, a penalitatilor de intarziere aferente obligatiilor fiscale esalonate la plata, in vederea anularii, pana la ultimul termen de plata din esalonarea la plata acordata.
Inlesnirile la plata se acorda pentru toate obligatiile fiscale administrate de ANAF inscrise in certificatul de atestare fiscala.
Procedura pentru esalonarea la plata
Pentru obtinerea esalonarii la plata, trebuie parcurse urmatoarele etape:
- depunerea cererii de esalonare la plata, insotita de documente justificative;
- eliberarea certificatului de atestare fiscala;
- emiterea acordului de principiu;
- constituirea garantiilor;
- emiterea deciziei de esalonare la plata a obligatiilor fiscale si a deciziei de amanare la plata a penalitatilor de intarziere.
Termenul de finalizare a procedurii este de cel mult 60 de zile de la inregistrarea cererii. Procedura este valabila atat pentru persoanele juridice cat si pentru persoanele fizice.
Documentatie
Cererea de acordare a esalonarilor la plata trebuie sa cuprinda: datele de identificare ale contribuabilului, perioada pentru care se solicita esalonarea la plata, suma totala, justificarea starii de dificultate generate de lipsa temporara de disponibilitati banesti si cauzele acesteia, precizari daca s-a mai beneficiat de o alta esalonare, data, semnatura contribuabilului, stampila daca este cazul.
De asemenea, cererea este insotita de urmatoarele documente:
a) declaratia contribuabilului ca nu este in procedura insolventei, ca nu se afla in dizolvare, ca nu i s-a stabilit raspunderea potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006 sau raspunderea solidara potrivit prevederilor art. 27 si 28 din Codul de Procedura Fiscala.;
b) documente sau informatii relevante pentru argumentarea cererii;
In cazul persoanelor juridice se mai anexeaza:
a) copia ultimei situatii financiare anuale depuse la Registrul Comertului/Fisc;
b) situatia incasarilor si platilor din ultimele 6 luni - format anexa la ordin;
c) ultima balanta de verificare;
d) program de restructurare sau redresare financiara;
e) situatia privind indicatorii orientativi si alte informatii.
In cazul persoanelor fizice se anexeaza si documentele:
- a) registrul jurnal de incasari si plati sau, dupa caz, actele prin care se dovedesc veniturile contribuabilului pe ultimele 6 luni anterioare datei depunerii cererii.
- b) programul de redresare financiara sau orice alt document similar care va contine si argumentarea posibilitatii platilor pe perioada solicitata la esalonare.
Eliberarea certificatului de atestare fiscala
Dupa primirea cererii organul fiscal verifica daca cererea contine elementele mentionate mai sus, este insotita de documentele enumerate anterior, toate declaratiile sunt depuse la termenele legale, existenta unor sume de rambursat/de restituit/de plata la buget si se procedeaza la eliberarea certificatului de atestare fiscala.
Certificatul de atestare fiscala se elibereaza in doua exemplare: un exemplar se comunica contribuabilului, iar celalalt se arhiveaza de catre organul fiscal la dosarul inlesnirilor.
Acordul de principiu pentru esalonare
Criteriile care se au in vedere la emiterea acordului de principiu sunt:
- sa aiba depuse toate declaratiile fiscale, potrivit vectorului fiscal;
- sa se afle in dificultate generata de lipsa temporara de disponibilitati banesti si sa aiba capacitate financiara de plata pe perioada de esalonare.
- sa nu se afle in procedura insolventei, potrivit prevederilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei, cu modificarile si completarile ulterioare;
- sa nu se afle in dizolvare potrivit prevederilor legale in vigoare;
- sa nu li se fi stabilit raspunderea in temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, si/sau raspunderea solidara, potrivit prevederilor art. 27 si 28 din Codul de Procedura Fiscala.
In urma analizei acestor situatii fie se elaboreaza acordul de principiu al autoritatii fiscale, fie se respinge cererea de esalonare la plata.
Garantiile solicitate pentru esalonare
In termen de 30 de zile de la comunicarea acordului de principiu contribuabilul trebuie sa constituie garantii pentru esalonarea la plata a sumelor.
Garantiile constituite sub forma de mijloace banesti consemnate pe numele contribuabilului la dispozitia organului fiscal, la o unitate a Trezoreriei Statului, sau sub forma de scrisoare de garantie bancara trebuie sa acopere sumele esalonate la plata, sumele amanate la plata, precum si dobanzile datorate pe perioada esalonarii la plata.
Garantiile constituite sub formele de instituirea sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor proprietate a contribuabilului sau incheierea unui contract de ipoteca sau gaj in favoarea organului fiscal competent pentru executarea obligatiilor fiscale ale contribuabilului pentru care exista un acord de esalonare la plata, avand ca obiect bunuri proprietate a unei terte persoane, libere de orice sarcini, trebuie sa acopere sumele esalonate la plata, sumele amanate la plata, precum si dobanzile datorate pe perioada esalonarii la plata plus un procent de pana la 32% din sumele esalonate la plata, in functie de perioada de esalonare la plata astfel:
a) pentru esalonari de la 13 la 24 de luni, procentul este de 8%;
b) pentru esalonari de la 25 la 36 de luni, procentul este de 16%;
c) pentru esalonari de la 37 la 48 de luni, procentul este de 24%;
d) pentru esalonari de la 49 la 60 de luni, procentul este de 32%.
Emiterea deciziei de esalonare la plata
Dupa verificarea conformitatii garantiilor, organul fiscal emite decizia de esalonare la plata precum si decizia de amanare la plata a penalitatilor de intarziere.
Esalonarea se acorda pe numar de luni, pe o perioada de cel mult 5 ani. Termenul de plata a ratelor de esalonare este data de 15 a fiecarei luni. Prima rata din graficul de esalonare la plata are termenul de plata data de 15 a lunii urmatoare emiterii deciziei de esalonare la plata a obligatiilor fiscale.
Alte precizari
Conform modificarilor aduse prin Ordonanta Guvernului nr. 30/2011 pe perioada esalonarii la plata, penalitatile de intarziere, aferente obligatiilor fiscale esalonate, se amana la plata prin decizie care se comunica contribuabilului odata cu decizia de esalonare la plata.
Garantiile trebuie sa acopere si penalitatile de intarziere, precum si majorarile de intarziere amanate la plata.
In situatia in care sumele esalonate la plata au fost stinse in totalitate, penalitatile de intarziere, precum si majorarile de intarziere amanate la plata se anuleaza prin decizie care se comunica contribuabilului odata cu decizia de finalizare a esalonarii la plata.
Pierderea valabilitatii esalonarii la plata atrage pierderea valabilitatii amanarii la plata a penalitatilor de intarziere si a majorarilor de intarziere. In acest caz, odata cu decizia de constatare a pierderii valabilitatii esalonarii la plata se comunica contribuabilului si decizia de pierdere a valabilitatii amanarii la plata a penalitatilor de intarziere si a majorarilor de intarziere.
In situatia in care esalonarea la plata isi pierde valabilitatea, garantiile se executa si in contul penalitatilor de intarziere si majorarilor de intarziere amanate la plata.
Aceste prevederi se aplica si esalonarilor la plata existente in curs la data de 17 septembrie 2011, precum si unui procent de 50% din majorarile de intarziere, reprezentand componenta de penalitate a acestora, aferente obligatiilor fiscale esalonate. In acest caz, organul fiscal, in termen de cel mult 15 zile de la data primului termen din graficul de esalonare, reface graficul de esalonare pe care il comunica contribuabilului. Pana la data refacerii graficului de esalonare, ratele datorate sunt cele din graficul de esalonare existent.
*
Baza legala: Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 29/2011 privind reglementarea acordarii esalonarilor la plata, cu modificarile si completarile ulterioare, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 200/2011; Ordonanta Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 627/2011; Ordinul ministrului Finantelor Publice nr. 2.677/2011 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului Finantelor Publice nr. 1.853/2011 pentru aprobarea Procedurii de aplicare a dispozitiilor Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 29/2011 privind reglementarea acordarii esalonarilor la plata, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 764/2011.
>>> cititi aici cuprinsul integral al Ordinului nr. 2.677/2011

de
Redactia InfotvaRedactia InfoTVA are un colectiv de 3 autori specializati din domeniul fiscal. Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de aplicarea regimului TVA, intocmirea corecta a facturilor, depunerea declaratiilor si obligatiile fiscale care le revin angajatorilor. Explicam in mod detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile cotidiene!
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Intreprindere familiala. Modificare cota participare
Intrebare:
O Intreprindere Familiala (IF), in cadrul careia pana in luna octombrie 2024 mama a detinut 100% din partile de interes, iar incepand cu luna octombrie 2024 a devenit co-asociata si fiica, detinand fiecare cate 50%.
In aceasta situatie, cum se calculeaza impozitul pe venit? Venitul realizat in ultimele doua luni ale anului se imparte proportional (50%-50%) intre cele doua co-asociate?
vezi AICI raspunsul specialistilor <<Venituri din activitati independente si salarii
Intrebare:
Profesionist contabil independent si salariat angajat cu contract de munca realizeaza venituri din activitati independente, individual, in sistem real in suma neta de 32800 lei.
In afara de impozit pe venit mai datoreaza si CASS?
Este vorba despre raportare in Declaratia unica pe anul 2024, iar veniturile din activitati independente sunt pe anul 2024.
12 salarii minime pentru anul 2024 sunt in suma de 39600 lei. deci venitul este sub aceasta...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<Marfa distrusa in incendiu, tratament fiscal
Intrebare:
Societate care face distributie de marfa catre marile supermarketuri cu depozit si servicii logistice externalizate. Depozitul cu care avem contract de logistica a luat foc si toata marfa noastra a fost distrusa. Noi nu avem asigurare incheiata pentru stocuri si este foarte posibil, ca nici furnizorul de logistica sa nu aiba asigurare incheiata. Care este procedura legala dpdv fiscal de scoatere din evidenta a stocurilor pierdute/distruse in incendiu (atat dpdv al impozitului pe...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<Completare formular D101 pentru 2024 cu pierdere reportata
Intrebare:
In anul 2023 s-a depus D101 cu pIerdere fiscala de recuperat rand 40 cu -655309 lei
Anul 2024 a avut profit de 434149 lel
La rand 39 (pierdere fiscala de recuperat din anii precedenti) 655309 lei
La ce rand bag -221160 LEI, adica pierdere fiscala de recuperat in anii urmatori
rand 38^1nu pot sterege, mi-a preluat automat 434149 lei
eu am bagat -221160 lei la rand 39^1, bineinteles la depunere au...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<