Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
Va rugam sa specificati daca urmatoarele cheltuieli efectuate de societate reprezentand costuri cu transportul salariatilor la si de la domiciliu/resedinta sunt considerate venituri neimpozabile si trebuie declarate in Declaratia 112 incepand cu anul 2023:
1. Salariatii unei unitati de alimentatie publica se deplaseaza la domiciliu dupa incheierea programului cu taxiul (ora este tarzie si nu mai exista mijloace de transport in comun, masina transporta 4 salariati la o cursa iar la finalul cursei cel care locuieste la distanta cea mai indepartata achita costul transportului); salariatul care efectueaza plata intocmeste decont si primeste de la societate costul transportului;
2. Societatea are in proprietate un autobuz cu care transporta salariatii din localitatile limitrofe la si de la locul de munca; de asemenea, in functie de necesitati, societatea achizitioneaza si de la un prestator autorizat aceste servicii de transport;
3. Salariatul se deplaseaza cu autoturismul personal iar angajatorul ii deconteaza costul combustibilului consumat (din prudenta, societatea deduce fiscal 50% din aceste cheltuieli si TVA aferent).
Raspuns:
Potrivit art. 76 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal, contravaloarea transportului la si de la locul de munca al salariatului acordate de angajator pentru salariatii proprii sau alte persoane, astfel cum este prevazut in contractul de munca sau in regulamentul intern, va reprezenta venit neimpozabil, potrivit art. 76 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal.
De asemenea, art. 76 alin. (3) scoate din sfera avantajelor impozabile veniturile prevazute la alin. (4) al aceluiasi articol considerate neimpozabile, cum este si cazul contravalorii transportului la si de la locul de munca al salariatului suportata de angajator, astfel cum este prevazut in contractul de munca sau in regulamentul intern.
Ca orice alt beneficiu salarial, si cel analizat poate face obiectul negocierii intre angajator si salariat si se poate concretiza in decontarea de catre angajator a contravalorii transportului salariatului.
Aceasta presupune stabilirea unui mecanism de determinare al nivelului de cheltuieli decontate, in functie de modul cum este asigurat transportul si mijlocul de transport folosit.
Ghidul practic al contabilitatii in 2024 Legislatie explicata - Exemple detaliate - Monografii contabile complete
Registrul de Evidenta Fiscala PFA
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
In acest sens, se poate intocmi, spre exemplu, un decont lunar de cheltuieli pentru combustibilul achizitionat de salariat in nume propriu sau pentru cheltuielile efectuate de salariat cu transportul cu taxi si decontat de catre angajator in limita plafonului convenit pentru deplasarea la si de la locul de munca cu autoturism personal al salariatului, asa cum se poate conveni cu privire la alt algoritm de calcul al contravalorii transportului suportat de angajator, cum este cazul cheltuielilor cu serviciile de transport la si de la locul de munca suportate de societate in baza unui contract incheiat cu un prestator autorizat de astfel de servicii de transport.
Prin urmare, consideram ca niciuna dintre cele trei modalitati de suportate de catre societate a cheltuielilor cu transportul salariatilor la si de la locul de munca nu pot genera avantaje impozabile pentru salariati, in conditiile prevazute de art. , suma suportata de angajator reprezentand contravaloarea transportului la si de la locul de munca reprezinta venit neimpozabil la nivelul salariatului astfel cum este prevazut in contractul de munca sau in regulamentul intern. Prin urmare, societatea are posibilitatea sa suporte cheltuielile aferente transportului la si de la locul de munca pentru proprii salariati, fiind necesar ca acest beneficiu pentru a fi neimpozabil sa fie reflectat in contractul de munca – individual sau colectiv – sau in regulamentul intern, angajatorul stabilind procedura si algoritmul de calcul.
Si din punct de vedere al contributiilor sociale obligatorii tratamentul fiscal este acelasi, aceste beneficii fiind exceptate de la plata CAS, potrivit art. 142 lit. b) din Codul fiscal, CASS potrivit art. 157 alin. (2) din Codul fiscal si CAM potrivit art. 220 4 alin. (2) din Codul fiscal.
Asadar, aceste beneficii sunt considerate venituri neimpozabile doar in masura in care sunt acordate de angajator pentru salariatii proprii, astfel cum este prevazut in contractul de munca aplicabil sau in regulamentul intern.
In cazul analizat, este asadar important ca acest beneficiu acordat de angajator, concretizat in suportarea contravaloarii transportului la si de la locul de munca al salariatului, sa fie inclus in prevederile contractului de munca aplicabil sau in regulamentul intern, pentru aplicarea tratament fiscal prevazut de art. 76 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal.
In ceea ce priveste declararea veniturilor neimpozabile in Declaratia 112 aceste sunt cuprinse la urmatoarele randuri:
8.4.Venituri neimpozabile, cf.art.76 alin.(4) si alin.(4 1) din CF, din care: (E3_69)
8.4.1.Indemnizatii de delegare neimpozabile, cf.art.76 alin.(4) lit.h) din CF (E3_62)
8.4.2.Indemnizatii de detasare neimpozabile, cf.art.76 alin.(4) lit.h) din CF (E3_63)
8.4.3.Indemnizatii specifice detasarii transnationale nempozabile cf.art.76 alin.(4) lit.h) din CF (E3_64)
8.4.4.Prestatii suplimentare primite de salariati in baza clauzei de mobilitate neimpozabile, cf.art.76 alin.(2) si alin.(4 1) lit.a) din CF (E3_65)
8.4.5. Avantajele sub forma dreptului la stock options plan, la momentul acordarii si la momentul exercitarii acestora, cf.art.76 alin.(4) lit.r) din CF (E3_66)
8.4.6. Contributiile la un fond de pensii facultative potrivit Legii nr. 204/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si contributiile la scheme de pensii facultative, calificate astfel in conformitate cu legislatia privind pensiile facultative de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara, administrate de catre entitati autorizate stabilite in state membre ale Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European, suportate de angajator pentru angajatii proprii, in limita a 400 euro anual pentru fiecare persoana, cf. art.76 alin.(4 1) lit.e) din CF (E3_67)
8.4.7. Primele de asigurare voluntara de sanatate, precum si serviciile medicale furnizate sub forma de abonament, suportate de angajator pentru angajatii proprii, astfel incat la nivelul anului sa nu se depaseasca echivalentul in lei al sumei de 400 euro, pentru fiecare persoana, cf. art.76 alin.(4 1) lit.f) din CF (E3_71)
8.4.8. Contravaloarea serviciilor turistice si/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, pentru salariatii proprii si membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariatii proprii sau alte persoane, astfel cum este prevazut in contractul de munca sau in regulamentul intern, cf. art.76 alin.(4 1) lit.d) din CF (E3_68)
8.4.9. Contravaloarea abonamentelor pentru utilizarea facilitatilor sportive, in vederea practicarii sportului si educatiei fizice, suportate de angajator pentru angajatii proprii, in limita echivalentul in lei a 400 euro anual, cf. art. 76 alin. 4 1 lit. h) din CF (E3_76)
8.4.10. Contravaloarea hranei acordate de catre angajator pentru angajatii proprii, cf. art. 76 alin. 4 1 lit. b) din CF (E3_77)
8.4.11. Cazarea si contravaloarea chiriei pentru spatiile de cazare/de locuit puse de catre angajatori la dispozitia angajatilor propriii, cf. art. 76 alin. 4 1 lit. c) din CF (E3_78)
8.4.12. Sumele acordate angajatilor care desfasoara activitati in regim de telemunca, cf. art. 76 alin. 4 1 lit. g) din CF (E3_79)
Potrivit instructiunilor de completare a Declaratiei 112 aprobate prin OPANAF 165/2023, care se aplica incepand cu declararea veniturilor aferente lunii ianuarie 2023, randul 8.4.Venituri neimpozabile, cf.art.76 alin.(4) si alin.(4 1) din CF, din care: (E3_69) se completeaza cu „totalul veniturilor din salarii si asimilate salariilor neimpozabile, astfel cum sunt prevazute la art. 76 alin. (4) si (4 1) din Codul fiscal”.
Astfel, daca la detalierea veniturilor neimpozabile de la randurile 8.4.1 – 8.4.12 nu sunt incluse veniturile neimpozabile de natura celor analizate (contravaloarea transportului la si de la locul de munca al salariatului, astfel cum este prevazut in contractul de munca sau in regulamentul intern, potrivit art. 76 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal), conform instructiunilor de completare, acestea se includ la randul 8.4, pe langa veniturile enumerate in mod expres la randurile 8.4.1 – 8.4.12.
Precizam totodata ca randul 8. Total venit brut, din care: (E3_8) se completeaza incepand cu 1 ianuarie 2023, potrivit Instructiunilor de completare al Declaratiei 112, cu „suma reprezentand venitul brut realizat, potrivit legii si care reprezinta suma totala a veniturilor din salarii si asimilate salariilor, prevazute la art. 76 alin. (1) - (4 1) din Codul fiscal.
Venitul brut include si indemnizatiile acordate potrivit prevederilor Legii nr. 19/2020, cu modificarile si completarile ulterioare, O.U.G. nr. 36/2022,O.U.G. nr. 132/2020, cu modificarile si completarile ulterioare, sumele incasate de personalul medico-sanitar si auxiliar sanitar care isi desfasoara activitatea in baza contractelor de prestari servicii prevazute de O.U.G. nr. 3/2021, pentru care se aplica regimul fiscal specific veniturilor asimilate salariilor, precum si cu alte sume acordate sub forma de stimulente, prime, bonusuri, etc. prin alte acte normative”, ceea ce conduce includerea in scop declarativ si la acest rand a veniturilor analizate.
Raspuns oferit in luna februarie 2023 de catre specialistii site-ului PortalCodulFiscal.ro. Dati click AICI pentru a vedea toate noutatile din Codul Fiscal consultanta si raspunsuri detaliate de la experti.
Redactia InfoTVA are un colectiv de 3 autori specializati din domeniul fiscal. Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de aplicarea regimului TVA, intocmirea corecta a facturilor, depunerea declaratiilor si obligatiile fiscale care le revin angajatorilor. Explicam in mod detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile cotidiene!
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Articole similare
Decontarea transportului la si de la locul de munca. 5 intrebari si raspunsuri utileArticole similare
Venituri din activitati independente. OBLIGATII DECLARATIVE si de plataANAF a publicat calendarul seminariilor web pentru luna mai 2023Impozit pe venituri microintreprinderilor in anul 2017. Ce OBLIGATII DECLARATIVE apar?ANAF: Declaratii fiscale si obligatii de plata cu termen in august 2016Studiu de caz: Vanzare ulei brut. AccizeUltimele articole
Venituri din alte surse. Ce OBLIGATII DECLARATIVE si de plata avetiVenituri din chirii in lei si euro. Ce OBLIGATII DECLARATIVE au persoanele fiziceANAF a publicat Ghidul asociatiilor, fundatiilor si federatiilor, persoane juridice de drept privat fara scop patrimonialDeclaratia Unica in 2024. Cum se calculeaza CAS si CASS in cazul veniturilor din mai multe surseSe poate face trecerea la impozit pe profit daca firmele indeplinesc criteriile microintreprinderilor?Atentie contabili!
Modificari importante privind cotele de TVA!Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti!
Abonati-va la Newsletter-ul InfoTVA.ro si descarcati GRATUIT Raportul Special!
"Decontul precompletat de TVA. Noutati 2025 + studii de caz"