Tags: garantarea creditelor, programul noua casa
Ministerul Finantelor Publice a pus in dezbatere publica un nou Proiect de ordonanta privind modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.60/2009 privind unele masuri in vederea implementarii programului "O familie, o casa" - publicat in data de 09 iulie 2020.
Conform actului normativ, programul “O familie, o casa” ar putea avea o noua denumire,“Noua casa”. Creditul acordat beneficiarilor pentru achizitionarea locuintelor noi ajunge pana la 100.000 euro, iar statul garanteaza 60% din valoarea lui. Pentru locuintele vechi plafonul este de 70.000 euro, garantat de catre stat in procent de 50%.
In contextul actual, caracterizat de manifestarea efectelor crizei economice pe fondul pandemiei de Covid-19, trebuie sa fie utilizate programe si mecanisme de finantare-garantare care si-au dovedit in timp functionalitatea si eficienta, atat in privinta adresabilitatii, cat si sub aspectul rezultatelor, asa cum este cazul programului ”Prima casa”. Un alt avantaj al utilizarii unor mecanisme adaptate si functionale este reprezentat de faptul ca atat criteriile de eligibilitate, cat si conditiile de accesare si de derulare a mecanismului de finantare-garantare sunt consacrate si extrem de cunoscute in piata, de catre beneficiari, banci, autoritatile si organismele implicate, existand astfel premise ca noul Program va fi usor de implementat.
Modificarile si completarile propuse prin prezentul proiect de ordonanta de urgenta sunt centrate pe reluarea si consolidarea elementelor de bune practici din prevederile, in prezent abrogate, ale vechiului program ”Prima casa”, precum si pe utilizarea mandatarului specializat al statului in operatiuni de garantare in numele si in contul statului a creditelor destinate achizitionarii de locuinte- FNGCIMM.
In vederea accentuarii obiectivului urmarit prin modificarile si completarile propuse, este necesara modificarea titlului actului normativ si corelativ, a denumirii Programului, respectiv programul ”Noua casa”.
Schimbarile preconizate prin prezentul act normativ faciliteaza accesul persoanelor fizice la achizitia unei locuinte noi in cadrul Programului sau la alte categorii de locuinte prin acordarea de garantii de stat in favoarea fiecarui beneficiar pentru una dintre urmatoarele categorii de credite, dupa cum urmeaza:
a) Credit acordat unui beneficiar pentru achizitionarea unei locuinte noi, in valoare maxima de 100.000 EUR, echivalent lei, garantat de catre stat, prin Ministerul Finantelor Publice, in procent de maximum 60% din valoarea creditului, exclusiv dobanzile, comisioanele si spezele bancare aferente creditului garantat;
b) Credit acordat unui beneficiar pentru achizitia unei alte categorii de locuinte, in valoare maxima de 70.000 EUR, echivalent lei, garantat de catre stat, prin Ministerul Finantelor Publice, in procent de maximum 50% din valoarea creditului, exclusiv dobanzile, comisioanele si spezele bancare aferente creditului garantat.”
Avand in vedere indicatorul supraaglomerarii, precum si faptul ca suprafata locuintelor poate oferi o imagine asupra calitatii locuirii, in ceea ce priveste existenta unui spatiu util suficient la nivelul locuintelor, suprafata medie a unei locuinte in UE- 28 este de peste 100 mp, in timp ce in Romania suprafata medie utila a unei locuinte este de 47,7 mp la 31.12.2019 (conform datelor publicate de INS in Studiul – Fondul de locuinte la 31 decembrie 2019). In comparatie cu suprafata medie locuibila de 34 m2 pe persoana din Europa, Romania are o medie relativ scazuta pe persoana (20 m2).
Supraaglomerarea si aspectele legate de conditiile de locuit sunt luate in considerare pentru crearea unui indicator mai complet al calitatii locuirii.
Rata privarii severe de locuinta, definita ca fiind proportia persoanelor care locuiesc intr-o locuinta considerata supraaglomerata, fiind afectate in acelasi timp de probleme locative, trebuie imbunatatita prin politici publice de sustinere a accesului populatiei la achizitionarea de locuinte superioare calitativ, cu o suprafata corespunzatoare.
Prin stabilirea unor valori diferentiate ale finantarilor garantate, care cresc progresiv in functie de incadrarea locuintelor in categoria noi, s-a urmarit un obiectiv de politica publica care guverneaza intreg Programul, respectiv stimularea achizitiei de locuinte noi, superioare din punct de vedere calitativ, in vederea innoirii si cresterii calitatii fondului locativ, avand ca rezultat implicit si relansarea sectorului de constructii.
Acelasi scop s-a urmarit si prin diferentierea procentelor de garantare in functie de incadrarea locuintelor in categoria noi, mentinandu-se astfel politica legislatiei actuale in vigoare de diferentiere a procentelor de garantare in functie de aceasta incadrare.
Pentru resistematizarea mecanismului de finantare-garantare, prin prezentul proiect se propune eliminarea a doua subcomponente ale Programului:
-cea privind finantarea si garantarea constructiei de locuinte de catre persoane fizice eligibile (constructia fiind realizata in conditiile legii) si
-componenta de upgradare a conditiilor de locuit, prin achizitionarea unei locuinte cu suprafete/valori mai mari.
Aceste doua subcomponente au avut o pondere si un impact marginal in programul ”Prima casa”, din anul 2011 pana in anul 2018 fiind garantate un numar de 150 de credite de constructie a locuintelor contractate de persoane fizice beneficiare, in valoarea totala de cca.17,7 milioane lei. incepand cu anul 2019 si pana in prezent, nu a mai fost acordata nicio garantie pe aceasta componenta.
Pentru achizitia unei noi locuinte mai mari sau mai valoroase, din anul 2015 pana in prezent au fost acordate doar 314 garantii, in valoare totala de aproximativ 35,5 mil.lei, din care in anul 2020 doar 8 garantii. in anul 2019, aceasta componenta a avut o pondere de doar 0,18% in totalul acordarilor de garantii pentru creditele destinate achizitionarii de locuinte in acelasi an in cadrul Programului.
Referitor la Beneficiarii eligibili acestia pot fi:
1. Persoana fizica ce indeplineste cumulativ urmatoarele conditii:
a) la data solicitarii creditului garantat, declara pe propria raspundere fie ca nu detine in proprietate exclusiva sau impreuna cu sotul ori sotia nicio locuinta, indiferent de modul si de momentul in care a fost dobandita, fie ca detine in proprietate exclusiva sau impreuna cu sotul ori sotia cel mult o locuinta, dobandita prin orice alt mod decat prin Program, in suprafata utila mai mica de 50 mp;
b) achizitioneaza o singura locuinta, printr-un credit acordat si garantat in conditiile Programului;
c) are calitatea de imprumutat in raport cu finantatorul.
Pentru asigurarea unei colateralizari corespunzatoare a garantiei de stat si a unei posibilitati efective de recuperare a creantelor rezultate din plata valorii de executare a garantiilor acordate in cadrul Programului, se propune reglementarea urmatoarelor mecanisme de instituire si intabulare a ipotecilor legale imobiliare asupra locuintelor a caror constructie/achizitie se va realiza prin intermediul creditelor garantate in cadrul programului:
In baza contractului de garantare, asupra imobilelor achizitionate in cadrul Programului se instituie in favoarea statului roman, reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, precum si in favoarea finantatorilor, proportional cu procentul de garantare, un drept de ipoteca legala de rangul I pana la finalizarea procedurii de executare silita asupra imobilului care face obiectul garantiei, potrivit legii, cu interdictia de instrainare a locuintei pe o perioada de 5 ani si interdictia de grevare cu sarcini a acesteia pe toata durata garantiei.
Totodata, pentru un plus de flexibilitate, prin prezentul act normativ se propune ca beneficiarii eligibili in cadrul Programului sa poata efectua rambursare anticipata partiala sau integrala, fara a se percepe comision de rambursare anticipata.
Finantatorul este abilitat sa isi exprime acordul pentru preluarea finantarii garantate si a locuintei de catre o persoana fizica ce indeplineste criteriile de eligibilitate in cadrul Programului si/sau alte persoane stabilite in normele de implementare aprobate prin hotarare a Guvernului.
De asemenea, este propusa eliminarea dispozitiilor referioare la limitele restrictive de venituri impuse beneficiarilor la data solicitarii creditului garantat, individual sau ale beneficiarului impreuna cu sotul sau sotia, dupa caz, care nu pot depasi valoarea de 4.500 lei, respectiv nu pot depasi valoarea veniturilor nete lunare ale familiei de 7.000 lei, pentru familiile cu unul sau mai multi copii, la data solicitarii creditului garantat.
Totodata, avand in vedere imposibilitatea urmaririi si sanctionarii incalcarii acestei obligatii legale, se propune eliminarea dispozitiei legale care impunea beneficiarului ca pe durata contractului de credit obtinut in cadrul Programului sa nu dobandeasca individual sau impreuna cu familia o cota de peste 1/2 inclusiv dintr-o alta locuinta situata in mediul urban, cu exceptia celor dobandite prin mostenire.
Modificarile aduse prin prezentul proiect de modificare si completare a OUG nr. 60/2009 privind unele masuri in vederea implementarii programului "O familie, o casa" va debloca, pe de o parte, acordarea de credite destinate /achizitiei de locuinte de catre persoane fizice, ceea ce reclama masuri urgente de eliminare a oricaror distorsiuni induse de modificari ale regulilor de creditare-garantare in plin sezon imobiliar.
Se mentine un avans minim este de 5% din pretul de achizitie al locuintei, acesta reprezentand diferenta dintre pretul de achizitie al locuintei rezultat din antecontractul de vanzare-cumparare si finantarea garantata. Pretul de achizitie a locuintei este:
• de maximum 100.000 EUR echivalent lei, iar valoarea finantarii garantate este de maximum 95.000 EUR echivalent lei, dar nu mai mult decat valoarea rezultata din raportul de evaluare a locuintei, exclusiv avansul platit de beneficiar, pentru achizitionarea de locuinte noi si locuinte supuse unor lucrari de interventie in vederea consolidarii si/sau reducerii riscului seismic receptionate la terminarea lucrarilor cu cel mult 5 ani inainte de data solicitarii creditului garantat;
• de maximum 70.000 EUR echivalent lei, iar valoarea finantarii garantate este de maximum 66.500 EUR echivalent lei, dar nu mai mult decat valoarea rezultata din raportul de evaluare a locuintei, exclusiv avansul platit de beneficiar pentru achizitionarea altor categorii de locuinte.
Pentru a se asigura un termen rezonabil pentru implementarea modificarilor si completarilor efectuate la nivelul normei primare in cadrul normelor metodologice de aplicare a OUG nr.60/2009, se propune un termen de 30 zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta in care Ministerul Finantelor Publice va propune Guvernului spre aprobare proiectul de hotarare privind modificarea si completarea normelor de implementare a programului "O familie, o casa", aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 717/2009, cu modificarile si completarile ulterioare.

de
Redactia InfotvaRedactia InfoTVA are un colectiv de 3 autori specializati din domeniul fiscal. Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de aplicarea regimului TVA, intocmirea corecta a facturilor, depunerea declaratiilor si obligatiile fiscale care le revin angajatorilor. Explicam in mod detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile cotidiene!
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Neplatitor achizitie intracomunitara de bunuri
Intrebare:
Societate nou infiintata cu cod caen 1610 Taierea si rinduirea lemnului doreste sa faca o achizitie intracomunitara de la un furnizor din Polonia inregistrat cu cod valid in vies pentru achizitionarea unui utilaj pe care il va utiliza in activitatea economica. Valoarea utilajului care urmeaza sa fie achizitionat este de aproximatin 30000 euro. Cum imi recomandati sa procedez? Sa obtin cod special de TVA si voi fi obligata la plata TVA -ului in Romania? ( ceea ce ar reprezenta o suma...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<Vanzarea unei ramuri de activitate: tratament TVA si reguli privind tranzactiile intre afiliati
Intrebare:
Speta este despre o tranzactie de vanzare a unei divizii de busines activitate de productie, care include active imobilizate (teren, cladire, utilaje, obiecte de inventare, piese de schimb), transfer de personal salarial, vanzare de active circulate(stocuri de produse finite, de materii prime si materiale consumabile). Tranzactia are loc intre 2 persoane juridice inregistrate in Romania si platitoare de TVA. Persoana juridica vanzatoare A, 100% capital romanesc infiintata in 2000,...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<Depunere D107 fundatie
Intrebare:
O Fundatie fara scop economic primeste sponsorizari de la persoane juridice platitoare de impozit peprofit si la randul ei ofera sponsorizari si mecenate catre alte asociatii, fundatii si persoane fizice. Intrebare: Fundatia are obligatia depunerii declaratiei 107 privind sponsorizarile acordate? Multumesc!
vezi AICI raspunsul specialistilor <<Refacturare livrare in UE bunuri achizitionate din Romania
Intrebare:
Societatea comerciala A cu sediul in Romania, platitoare de TVA, a incheiat un contract cu un furnizor local (platitor de TVA) pentru achizitia unor produse de marketing necesare societatii comerciale B cu sediul in Bulgaria, platitoare de TVA (societatile comerciale A si B fac parte din acelasi grup de firme).
Produsele de marketing au fost livrate de catre furnizorul local direct societatii din Bulgaria B si facturate catre societatea A din Romania. Societatea A va...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<Nerezident Turcia prestari servicii on line
Intrebare:
Am rugamintea sa ma ajutati cu opinia dvs.privind necesitatea/sau nu, a retinerii la sursa a impozitului (inclusiv cota de impozit) pentru un serviciu prestat de un nerezident din Turcia, de la care vom obtine certificat de rezidenta fiscala valabil in anul prestarii.
Prestatorul din Turcia a intrat on-line si a prestat servicii de modificare a soft-ului utilizat de beneficiar in productie, prin efectuarea unei revizii a instalatiei de automatizare a morii si integrarea...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<