Tags: tva, codul fiscal, formular cod 301
O firma neplatitoare de TVA doreste sa aduca din Germania mobilier second-hand, pe care sa il vanda in Romania. Poate sa faca acest lucru daca este neplatitoare de TVA sau trebuie sa devina platitoare de TVA?
"Daca devine platitoare de TVA, va cumpara marfa din Germania fara TVA? Daca obtine cod de TVA pentru achizitii intracomunitare, va trebui sa plateasca in Romania TVA-ul aferent marfii cumparate din Germania? Ce declaratii trebuie depuse aferente acestor operatiuni?", intreaba unul dintre cititorii nostri. Iata studiul de caz propus astazi, pornind de la acest subiect:
Raspunsul specialistului
Din intrebarea formulata inteleg faptul ca mobilierul respectiv urmeaza a fi cumparat de catre societatea din Romania direct de la persoane fizice din Germania si transportat in Romania. Pentru astfel de operatiuni, persoana impozabila din Romania nu trebuie sa se inregistreze in scopuri de TVA in Romania conform prevederilor art. 317 din Codul fiscal deoarece nu este obligata la plata TVA in Romania, indiferent de valoarea totala a achizitiilor efectuate. Practic, astfel de operatiuni nu reprezinta achizitii intracomunitare de bunuri deoarece bunurile nu sunt expediate de catre un vanzator persoana impozabila stabilita pe teritoriul Germaniei, de pe teritoriul Germaniei, pe teritoriul Romaniei, la comanda cumparatorului din Romania. In acest sens, aduc drept argument definitia achizitiei intracomunitare de bunuri reglementata la alin. (1) punctul 2 al art. 266 "Semnificatia unor termeni si expresii" din care rezulta ca achizitia intracomunitara are intelesul art. 273 "Se considera achizitie intracomunitara de bunuri obtinerea dreptului de a dispune, ca si un proprietar, de bunuri mobile corporale expediate sau transportate la destinatia indicata de cumparator, de catre furnizor, de catre cumparator sau de catre alta persoana, in contul furnizorului sau al cumparatorului, catre un stat membru, altul decat cel de plecare a transportului sau de expediere a bunurilor.". De asemenea, conform prevederilor art. 276 "Locul achizitiei intracomunitare de bunuri” alin. (1), locul achizitiei intracomunitare de bunuri se considera a fi locul unde se gasesc bunurile in momentul in care se incheie expedierea sau transportul bunurilor.
Persoana impozabila din Romania nu trebuie sa se inregistreze in scopuri de TVA in Romania nici in situatia in care bunurile respective sunt cumparate de la o persoana impozabila din Germania care aplica regimul special pentru vanzarea bunurilor second-hand, colectand TVA doar la marja sa de profit. Astfel de achizitii sunt neimpozabile in Romania conform prevederilor art. 268 alin. (8) lit. c) din Codul fiscal aplicabil in Romania "Nu sunt considerate operatiuni impozabile in Romania: ....c) achizitiile intracomunitare de bunuri second-hand, opere de arta, obiecte de colectie si de antichitati, in sensul prevederilor art. 312, atunci cand vanzatorul este o persoana impozabila revanzatoare, care actioneaza in aceasta calitate, iar bunurile au fost taxate in statul membru de unde sunt furnizate, conform regimului special pentru intermediarii persoane impozabile, in sensul art. 313 si 326 din Directiva 112, sau vanzatorul este organizator de vanzari prin licitatie publica, care actioneaza in aceasta calitate, iar bunurile au fost taxate in statul membru furnizor, conform regimului special, in sensul art. 333 din Directiva 112;".
Persoana impozabila din Romania trebuie sa se inregistreze in scopuri de TVA in Romania numai in situatia in care depaseste un plafon anual de 10.000 euro, exclusiv TVA pentru bunuri achizitionate de la un furnizor persoana impozabila inregistrata in scopuri de TVA in Germania care nu aplica regimul special second-hand. Plafonul pentru achizitii intracomunitare de bunuri este reglementat prin art. 268 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal "(4) Prin exceptie de la prevederile alin. (3) lit. a), nu sunt considerate operatiuni impozabile in Romania achizitiile intracomunitare de bunuri care indeplinesc urmatoarele conditii: … b) valoarea totala a acestor achizitii intracomunitare nu depaseste pe parcursul anului calendaristic curent sau nu a depasit pe parcursul anului calendaristic anterior plafonul de 10.000 euro, al carui echivalent in lei este stabilit prin normele metodologice." si alin. (5) "Plafonul pentru achizitii intracomunitare prevazut la alin. (4) lit. b) este constituit din valoarea totala, exclusiv taxa pe valoarea adaugata, datorata sau achitata in statul membru din care se expediaza ori se transporta bunurile, a achizitiilor intracomunitare de bunuri, altele decat mijloace de transport noi sau bunuri supuse accizelor."
Echivalentul in lei al plafonului de 10.000 euro este de 34.000 lei, conform prevederilor pct. 3 alin. (5) din normele de aplicare ale art. 268 "Echivalentul in lei al plafonului pentru achizitii intracomunitare de bunuri de 10.000 euro, prevazut la art. 268 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, aplicabil in cursul unui an calendaristic, se determina pe baza cursului valutar de schimb comunicat de Banca Nationala a Romaniei la data aderarii si se rotunjeste la cifra miilor. Rotunjirea se face prin majorare cand cifra sutelor este egala sau mai mare decat 5 si prin reducere cand cifra sutelor este mai mica de 5, prin urmare plafonul este de 34.000 lei.". Aceste prevederi trebuie coroborate cu cele de la pct. 3 alin. (7) lit. e) din normele de aplicare ale art. 268 "La calculul plafonului pentru achizitii intracomunitare de bunuri nu se vor lua in considerare: ....... e) valoarea achizitiilor de bunuri second-hand, de opere de arta, de obiecte de colectie si antichitati, asa cum sunt definite la art. 312 din Codul fiscal, in cazul in care aceste bunuri au fost taxate conform unui regim special similar celui prevazut la art. 312 din Codul fiscal in statul membru din care au fost livrate;".
Dupa inregistrarea in scopuri de TVA in regim special conform prevederilor art. 317 la depasirea plafonului de scutire de 34.000 lei, persoana impozabila din Romania trebuie sa comunice furnizorului persoana impozabila din Germania codul de TVA obtinut de la autoritatea fiscala din Romania. Prin comunicarea acestui cod, cumparatorul din Romania isi asuma responsabilitatea platii TVA in Romania pentru toate achizitiile intracomunitare effectuate. Astfel, furnizorul din Germania va considera ca efectueaza livrari intracomunitare scutite de TVA in Germania, dar impozabile in Romania.
Dupa inregistrarea in scopuri de TVA pentru achizitia intracomunitara efectuata in Romania, in calitate de persoana impozabila in Romania, cumparatorul din Romania calculeaza suma TVA datorata bugetului de stat prin aplicarea cotei TVA de 19% la o baza de impozitare determinata in lei prin utilizarea cursului valutar al B.N.R. in vigoare la data emiterii facturii de catre furnizor. Suma se vireaza bugetului de stat pana pe data de 25 a lunii urmatoare achizitiei. Valoarea operatiunii se raporteaza prin formularul cod 301 care se descarca gratuit de pe site www. anaf.ro. Prin decontul cod 301, operatiunea se raporteaza la sectiunea 1 "Achizitii intracomunitare de bunuri taxabile - altele decat mijloacele de transport noi si produsele accizabile" care cuprinde urmatoarele coloane:
- Atentie, contabili!
- Atentie, contabili!
- Atentie, contabili!
- Atentie, contabili!
- Atentie, contabili!
numar document/data. In aceasta coloana se inscrie
factura furnizorului intracomunitar;
valoarea in valuta. In aceasta coloana se inscrie:
- valoarea facturii emise de catre prestator;
- tipul valutei (euro, chf, u.s.d., etc.);
- cursul de schimb valutar utilizat;
- baza de impozitare a TVA. In aceasta coloana se inscrie suma in lei rezultata din aplicarea cursului valutar asupra valorii in valuta facturate de furnizor.
- TVA datorata.
Formularul cod 301 reglementat prin O.M.F.P. nr. 592 din 3 februarie 2016 pentru aprobarea modelului si continutului formularului (301) "Decont special de taxa pe valoarea adaugata", publicat in M.Of. nr. 94 din 8 februarie 2016 se depune sau se transmite electronic la organul fiscal competent pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care ia nastere exigibilitatea operatiunilor.
Pana la aceiasi data se efectueaza si plata efectiva a sumei TVA datorate bugetului de stat.
De asemenea, cumparatorul din Romania are si obligatia raportarii cu simbolul A, a achizitiei intracomunitare de bunuri prin declaratia recapitulativa cod 390 VIES "Declaratie recapitulativa privind livrarile/achizitiile/prestarile intracomunitare" a valorii achizitiei intracomunitare astfel efectuate.
Raspuns oferit de specialistii Portal Codul Fiscal, un proiect de consultanta specializata marca Rentrop&Straton. 
de
Redactia InfotvaRedactia InfoTVA are un colectiv de 3 autori specializati din domeniul fiscal. Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de aplicarea regimului TVA, intocmirea corecta a facturilor, depunerea declaratiilor si obligatiile fiscale care le revin angajatorilor. Explicam in mod detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile cotidiene!
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Scoatere din evidenta investitie neterminata
Intrebare:
O societate comerciala depune printr-o societate de consultanta un proiect pentru finantarea unui sistem fotovoltaic in cadrul PNRR Energie. Pana la depunerea proiectului, societatea inregistreaza in contul 231 sume ce reprezinta cheltuileli cu studiul de fezabilitate, comision cu societatea de consultanta fonduri care insumeaza 50.000 Ron. Societatea primeste Decizie de respingere la finantare pe motiv de "Proiectul nu este fezabil din punct de vedere al imobilelor unde se...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<Obligatiile fiscal-contabile ale furnizorului en detail de gaze naturale
Intrebare:
Se doreste infiintarea unui SRL care va face comert cu gaze naturale. Firma nu va detine capacitati de stocare (nu stocheaza, nu are depozit). Clientii sunt consumatori finali si sunt in principal persoane fizice. Gazul va fi achizitionat din Romania. Va rog sa ma ajutati cu aspectele contabile si fiscale cu privire la acest obiect de activitate (ma intereseaza documentele justificative necesare, daca facturile emise catre clienti trebuie sa contina anumite elemente obligatorii,...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<Nontransfer cofraje UE
Intrebare:
Firma primeste si trimite in chirie cofraje pentru constructii din Italia, Spania, Polonia si Germania. Unele sunt sub unul sau doi ani, altele mai vechi. Ce ar trebui sa se intample dupa o chirie in oglinda dupa 1 an sau 2, ma refer la tva? Daca la final de an se doreste vanzarea catre si din Romania, cum ar trebui sa se faca? Cand este necesara inregistrarea in scop de tva si care este baza legala? Care este implicatia daca mi se emite factura si nu se inregistreaza in scop de tva...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<Solicitare dobanzi pentru rambursarea cu intarziere a TVA
Intrebare:
Va rugam sa ne ajutati cu o opinie privind posibilitatea solicitarii de dobanzi de la ANAF pentru rambursarea cu intarziere a TVA. Rambursarea s-a efectuat in urma inspectiei fiscale.
Datele sunt:
25.02.2026: Depunerea decontului de TVA cu optiune de rambursare.
01.04.2026: Primirea avizului de inspectie fiscala.
06.04.2026: Inceperea inspectiei fiscale.
15.05.2026: Finalizarea raportului de inspectie...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<