Tags: declaratia privind beneficiarul real, modalitati de depunere, legea 208/2020
Legea nr. 208/2020 privind modificarea si completarea unor acte normative a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 869 din 23 septembrie 2020.
Conform actului normativ care a intrat in vigoare la data de 26 septembrie 2020, referitor la Legea 26/1990 privind registrul comertului (inmatricularea in registru) si in absenta comerciantului persoana fizica, respectiv a reprezentantului asociatiei familiale, semnatura acestuia poate fi inlocuita prin prezentarea la registrul comertului, de catre avocat, a imputernicirii avocatiale care contine semnatura clientului, respectiv a comerciantului persoana fizica sau a reprezentantului asociatiei familiale.
De asemenea, Declaratia privind beneficiarul real se poate da in fata reprezentantului oficiului registrului comertului sau se poate depune, personal sau prin reprezentant, avand data certa, data de notarul public ori atestata de avocat. (Modificarea Legii 129/2019)
In cazul solicitarii cazierului judiciar pentru persoane fizice, poate fi solicitat si in tara, de catre avocatul persoanei fizice in baza imputernicirii avocatiale emise cu respectarea prevederilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea si functionarea profesiei de avocat, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si Statutului profesiei de avocat, adoptat prin Hotararea Consiliului Uniunii Nationale a Barourilor din Romania nr. 64/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, sau, dupa caz, de alt imputernicit, pe baza unei procuri autentificate de catre notarul public.
Extras din Legea 208/2020:
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
Art. I. -
Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 49 din 4 februarie 1998, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:1. La articolul 18, dupa alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu urmatorul cuprins:
- Atentie, contabili!
- Atentie, contabili!
- Atentie, contabili!
- Atentie, contabili!
- Atentie, contabili!
"
(4) in absenta comerciantului persoana fizica, respectiv a reprezentantului asociatiei familiale, semnatura acestuia poate fi inlocuita prin prezentarea la registrul comertului, de catre avocat, a imputernicirii avocatiale care contine semnatura clientului, respectiv a comerciantului persoana fizica sau a reprezentantului asociatiei familiale. Semnatura persoanei fizice trebuie data personal in fata avocatului si va fi folosita in intreaga activitate a comerciantului persoana fizica, respectiv a reprezentantului asociatiei familiale."
2. La articolul 19, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"
(2) Dovedirea specimenului de semnatura a administratorilor si, dupa caz, a reprezentantilor societatilor, precum si a persoanelor imputernicite in conditiile legii sa reprezinte regiile autonome sau organizatiile cooperatiste se face cu respectarea prevederilor art. 18 alin. (2)-(4)."
Art. II. -
La articolul 56 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea si combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 589 din 18 iulie 2019, cu modificarile si completarile ulterioare, alineatul (5) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"
(5) Declaratia prevazuta la alin. (1) se poate da in fata reprezentantului oficiului registrului comertului sau se poate depune, personal sau prin reprezentant, avand data certa, data de notarul public ori atestata de avocat."Art. III. -
Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 777 din 13 noiembrie 2009, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:
- La articolul 31, litera a) a alineatului (1) si alineatul (2) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
"
a) in tara, de catre avocatul persoanei fizice in baza imputernicirii avocatiale emise cu respectarea prevederilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea si functionarea profesiei de avocat, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si Statutului profesiei de avocat, adoptat prin Hotararea Consiliului Uniunii Nationale a Barourilor din Romania nr. 64/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, sau, dupa caz, de alt imputernicit, pe baza unei procuri autentificate de catre notarul public;
. . . . . . . . . .
(2) Continutul procurii, respectiv al imputernicirii avocatiale trebuie formulat in termeni clari, din care sa rezulte persoana sau, dupa caz, avocatul care a fost mandatat, scopul si durata mandatului."
Art. IV. -
La articolul 10 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 339 din 18 mai 2012, cu modificarile si completarile ulterioare, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 10. -
(1) Pe baza actelor de stare civila se elibereaza certificate de nastere si de casatorie titularilor sau reprezentantilor legali ai acestora, iar certificatele de deces, membrilor familiei sau altor persoane indreptatite. Certificatele de stare civila se pot elibera si altor persoane imputernicite prin procura speciala, precum si avocatilor imputerniciti de catre titulari sau de catre reprezentantii legali ai acestora, in baza imputernicirii avocatiale emise cu respectarea prevederilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea si functionarea profesiei de avocat, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si Statutului profesiei de avocat, adoptat prin Hotararea Consiliului Uniunii Nationale a Barourilor din Romania nr. 64/2011, cu modificarile si completarile ulterioare. in certificatele de stare civila nu vor fi preluate titlurile de noblete, chiar daca au fost inscrise in unele acte de stare civila."

de
Redactia InfotvaRedactia InfoTVA are un colectiv de 3 autori specializati din domeniul fiscal. Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de aplicarea regimului TVA, intocmirea corecta a facturilor, depunerea declaratiilor si obligatiile fiscale care le revin angajatorilor. Explicam in mod detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile cotidiene!
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Import realizat de catre o sucursala a unei societati din Turcia
Intrebare:
O societate din Turcia, si-a deschis in Romania o sucursala, cod caen 2511. In romania, sucursala desfasoara activitati de constructii pe diferite santiere in calitate de subcontractor pentru beneficiarii finali. Societatea mama din Turcia doreste sa achizitioneze direct din Turcia datorita preturilor mai mici diverse materiale de constructii si consumabile necesare desfasurarii activitatii pe santierele din romania (de ex: sarma de sudura, discuri abrazive si materiale pentru...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<Regim accize energie electrica produsa din sursa solara
Intrebare:
O societate comerciala detine o hala de productie pe care are montate panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrica, aceasta hala este inchiriata altei societati comerciale.
Pentru cantitatea de energie electrica produsa de panouri fotovoltaice la hala inchiriata societatea nu beneficiaza de scutirea pentru plata accizelor.
Cum va calcula acciza pentru energie electrica societatea proprietara a halei, care este pretul pe MHW de acciza?...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<Trecere de la micro la profit in anul 2025
Intrebare:
Societarea A in anul 2024 a avut cifra de afaceri 1508000 lei deci era sub 500.000 euro, prin urmare era platitoare de impozit pe microintreprindere. In anul 2025 a depasit valoarea de 250.000 euro in luna octombrie deci a trecut la platitor de impozit pe profit incepand cu trimestrul in care a depasit limita stabilita de lege. Este corect acest rationament ?
vezi AICI raspunsul specialistilor <<Facturare export bunuri
Intrebare:
Va rog sa ne comunicati cum trebuie procedat in cazul in care o firma din Romania (A) emite o factura de vanzare produse finite pe cod RO catre alta firma din Romania pe cod RO (B), dar marfa clientului se exporta in afara Romaniei, nu se livreaza in Romania, se intocmeste DVE si exista documente de transport catre un client/magazin indicat de clientul din Romania (C)
Pe DVE, la exportator si declarant apare societatea care emite factura (A) si se ocupa de transport,...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<Organizarea contabilitatii de productie
Intrebare:
Suntem in etapa de implementare a modulului de productie intr-un sistem ERP si dorim sa ne asiguram ca solutia pe care o vom adopta respecta atat prevederile legislatiei contabile si fiscale din Romania, cat si bunele practici aplicabile unei societati de productie.
Am centralizat mai jos principalele aspecte asupra carora am aprecia punctul dumneavoastra de vedere. Este posibil ca o parte dintre acestea sa fie interdependente, motiv pentru care orice recomandari...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<Informatii CAF eliberat de catre ANAF
Intrebare:
1. Ce obligatii de plata sunt reflectate la rubrica A) intr-un certificat de atestare fiscala eliberat de ANAF la data de 24.06.2026, atunci cand se mentioneaza: Sus-numitul contribuabil figureaza in evidentele fiscale cu urmatoarele obligatii fiscale si obligatii bugetare individualizate in titluri executorii emis potrivit legii si existente in evidenta organului fiscal central in vederea recuperarii, restante la data de 31.05.2026? Care este temeiul legal?
Sunt...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<