"Invitatie" la cooperare cu organul fiscal (ca de nu...)

Tags: contribuabili, codul de procedura fiscala

Contribuabilul este obligat sa coopereze cu organele fiscale in vederea determinarii starii de fapt fiscale, prin prezentarea faptelor cunoscute de catre acesta, in intregime, conform realitatii, si ...

Contribuabilul este obligat sa coopereze cu organele fiscale in vederea determinarii starii de fapt fiscale, prin prezentarea faptelor cunoscute de catre acesta, in intregime, conform realitatii, si prin indicarea mijloacelor doveditoare care ii sunt cunoscute.
Pe de alta parte, contribuabilul este obligat sa intreprinda masurile in vederea procurarii mijloacelor doveditoare necesare, prin utilizarea tuturor posibilitatilor juridice si efective ce ii stau la dispozitie.

Aceasta o prevede Codul de procedura fiscala, in art. 10.

In cazul in care contribuabilul nu da curs acestei obligatii sunt posibile doua consecinte:

1) evaziune fiscala – deoarece potrivit art. 4 din Legea evaziunii fiscale, se considera infractiune "refuzul de a prezenta organelor competente, dupa ce a fost somata de trei ori, documentele legale si bunurile din patrimoniu, in scopul impiedicarii verificarilor financiare, fiscale sau vamale".

In practica judiciara s-a pus si intrebarea daca refuzul contribuabilului de a prezenta organelor de politie economico-financiara a documentelor justificative si a actelor de evidenta contabila necesare pentru stabilirea obligatiilor fata de stat, intruneste elementele constitutive ale infractiunii pe care o studiem (anterior prevazute de art. 9 din Legea 87/1994).

S-a considerat ca raspunsul este negativ, intrucat organelor de politie economico-financiara din cadrul Ministerului de Interne nu fac parte din randul "organele de control imputernicite conform legii", acestea fiind organele financiar-fiscale din cadrul Ministerului Finantelor si din unitatile teritoriale subordonate, printre acestea neregasindu-se si organele de politie economico-financiara. Acestea pot efectua cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor de evaziune fiscala si pot ridica documentele contabile oficiale necesare ca mijloace de proba, in baza art. 96 C. pr. pen.

2) estimarea de catre organul fiscal, conform art. 65-66 din Codul de procedura fiscala.

Legea prezuma, prin art. 65, ca aparenta corespunde realitatii din punct de vedere fiscal, lasand dovedirea contrariului in sarcina persoanei care beneficiaza de avantajele economice ale bunului/venitului/valorii. Ratiunea acestei norme porneste de la ideea ca resursele financiare ale statului se constituie in cele mai multe cazuri prin prelevarea unei parti din beneficiile economice pe care le obtin contribuabilii, orice persoana care obtine un avantaj economic fiind obligata sa participe la formarea banului public.

Se observa ca legea permite impunerea provizorie numai in situatia in care detinatorul bunurilor/veniturilor/valorilor depune o declaratie privitoare la calitatea sa de simplu "detinator", fara a indica insa identitatea proprietarului (titularului). In ipoteza in care nu este depusa o asemenea declaratie, consideram ca organele fiscale vor putea stabili in mod definitiv obligatia fiscala in sarcina „detinatorului” care, aparent, are si calitatea de proprietar/titular .

Aceasta prezumtie este insa relativa: alin. 2 al aceluiasi articol permite dovedirea titularului dreptului de proprietate sau al venitului respectiv, ulterior stabilirii provizorii a impozitului, motiv pentru care credem ca acest drept poate fi exercitat si concomitent cu realizarea acestei impuneri in cadrul procedurii contestatiei fiscale, prin combaterea prezumtiei mai sus-mentionate. Ca orice prezumtie legala relativa, se deplaseaza obiectul probei de la faptul de dovedit la faptul vecin si conex pe care se bazeaza prezumtia si rastoarna sarcina probei de la beneficiar - organul fiscal - la adversarul lui  - in acest caz persoana care beneficiaza de avantajele economice ale bunului/venitului/valorii .

Horatiu Sasu
Jurist si economist
Consultant in afaceri