Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
Contribuabilii se intreaba frecvent care este termenul corect de transmitere a facturilor in sistemul national RO e-Factura, in special in cazul facturilor de utilitati emise la final de luna si primite cu intarziere. Neclaritatea apare din corelarea termenului de 5 zile lucratoare cu termenul de emitere pana la data de 15 a lunii urmatoare, prevazut de Codul fiscal.
Avem acest caz concret. O persoana impozabila, respectiv furnizor de energie, are obligatia de a emite o factura, conform clauzelor contractuale, pana pe data de 15 a lunii pentru luna anterioara, adica cel tarziu pana in cea de-a 15-a zi a lunii urmatoare celei in care ia nastere faptul generator al taxei (factura poarta data de 31.01.2026, dar este transmisa in SPV pana in data de 20.02.2026). Mentionez ca societatea noastra primeste factura de utilitati tarziu si trebuie sa refactureze aceste utilitati catre clientii sai.
De exemplu, factura pentru luna ianuarie se primeste pana pe 15 februarie, se refactureaza si se transmite prin sistemul Ro e-Factura pana pe data de 20.02.2026. Este corect sau trebuie respectat strict termenul de 5 zile calendaristice de la data emiterii facturii (adica pana pe data de 5 a lunii urmatoare)?
Cuprins
Termen limita maxim de emitere facturi
Din analiza literala si sistematica a textului legal rezulta ca data de 15 a lunii urmatoare reprezinta un termen-limita maximal de emitere, aplicabil exclusiv in situatia in care factura nu a fost emisa anterior. In momentul in care factura a fost emisa inainte de aceasta data, termenul de 15 nu mai produce efecte juridice, iar obligatia de emitere se considera deja indeplinita.
Pana cand se transmit facturile in e-Factura
In ceea ce priveste transmiterea facturilor in sistemul national RO e-Factura, art. 10 alin. (7) din OUG nr. 120/2021 stabileste ca termenul-limita este de 5 zile lucratoare de la data emiterii facturii, dar nu mai tarziu de 5 zile lucratoare de la data-limita pentru emiterea facturii prevazuta la art. 319 alin. (16) din Codul fiscal.
Fiscalitate 2026 Noutati si aplicatii practice
Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor
Bugete cash flow rentabilitate risc - ghid practic
Prin coroborarea celor doua reglementari rezulta ca plafonul secundar prevazut de art. 10 alin. (7) din OUG nr. 120/2021 este incident doar in masura in care exista o data-limita de emitere aplicabila potrivit art. 319 alin. (16).
Ce trebuie sa stiti despre refacturarea cheltuielilor
In ceea ce priveste refacturarea cheltuielilor, normele metodologice de aplicare a art. 319 alin. (16) din Codul fiscal prevad in mod expres ca, in aceasta situatie, persoana impozabila nu are obligatia de a emite factura in termenul stabilit de art. 319 alin. (16).
Aceasta prevedere confirma faptul ca termenul de emitere pana la data de 15 a lunii urmatoare nu are caracter absolut, ci este un termen-limita maximal, aplicabil numai in masura in care operatiunea se incadreaza in sfera de aplicare a art. 319 alin. (16).
In consecinta, in cazul facturilor emise anterior termenului de 15, precum si in cazul refacturarilor de cheltuieli pentru care norma metodologica exclude aplicarea art. 319 alin. (16), termenul de transmitere in sistemul RO e-Factura este exclusiv cel de 5 zile lucratoare de la data emiterii facturii, fara aplicarea plafonului suplimentar raportat la data de 15 a lunii urmatoare.
Exemplu practic
Furnizare utilitati aferente lunii ianuarie 2026
Factura de utilitati emisa de furnizor: 31.01.2026
Factura este primita efectiv de societate la 14.02.2026 (ar fi trebuit trasnisa in SPV in termen de 5 zile lucratoare de la data emiterii facturii)
Factura de refacturare este emisa de societate la 18.02.2026
Conform normelor metodologice ale art. 319 alin. (16), pentru refacturarea cheltuielilor nu exista obligatia emiterii facturii pana la data de 15 a lunii urmatoare, prin urmare, nu exista o data-limita de emitere in sensul art. 319 alin. (16) Cod fiscal.
Intrucat nu este aplicabil plafonul secundar prevazut de art. 10 alin. (7) din OUG nr. 120/2021, termenul de transmitere este de 5 zile lucratoare de la data emiterii facturii de refacturare, respectiv: data emiterii: 18.02.2026 si termen-limita transmitere RO e-Factura: 25.02.2026 (calculat in zile lucratoare).
Baza legala:
Art. 319 alin. (16) din Codul fiscal stabileste ca pentru alte operatiuni decat cele prevazute la alin. (15), persoana impozabila are obligatia de a emite o factura cel tarziu pana in cea de-a 15-a zi a lunii urmatoare celei in care ia nastere faptul generator al taxei, cu exceptia cazului in care factura a fost deja emisa. De asemenea, persoana impozabila trebuie sa emita o factura pentru suma avansurilor incasate in legatura cu o livrare de bunuri/prestare de servicii cel tarziu pana in cea de-a 15-a zi a lunii urmatoare celei in care a incasat avansurile, cu exceptia cazului in care factura a fost deja emisa.
MN art. 319 alin. 16:
(5) In cazul in care refactureaza cheltuieli potrivit pct. 31 alin. (4) - (6), persoana impozabila nu are obligatia de a emite factura in termenul prevazut la art. 319 alin. (16) din Codul fiscal.
Art. 10 alin (7) din OUG120/2021 prevede ca:
Termenul-limita pentru transmiterea facturilor in sistemul national privind factura electronica RO e-Factura este de 5 zile lucratoare de la data emiterii facturii, dar nu mai tarziu de 5 zile lucratoare de la data-limita pentru emiterea facturii prevazuta la art. 319 alin. (16) din Legea nr. 227/2015, cu modificarile si completarile ulterioare. Calculul termenului-limita se efectueaza conform Regulamentului (CEE, Euratom) nr. 1182/71 al Consiliului din 3 iunie 1971 privind stabilirea regulilor care se aplica termenelor, datelor si expirarii termenelor.
Explicatii oferite in luna IANUARIE 2026 de specialistii site-ului PortalContabilitate.ro. Dati click AICI pentru a vedea toate noutatile din Codul Fiscal consultanta si raspunsuri detaliate de la experti.
Redactia InfoTVA are un colectiv de 3 autori specializati din domeniul fiscal. Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de aplicarea regimului TVA, intocmirea corecta a facturilor, depunerea declaratiilor si obligatiile fiscale care le revin angajatorilor. Explicam in mod detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile cotidiene!
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Articole similare
Ce OBLIGATII au persoanele care utilizeaza sistemul E-TVA, implementat din 1 august 2024Neclaritati ale contribuabililor privind sistemul e-TVA. Exemple utileE-FACTURA: Ce trebuie sa faca firmele care au primit facturile DUPA cele 5 zile legaleE-FACTURA: O societate poate emite facturi direct in sistemul RO E-FACTURA?Avantajele facturii electronice ar putea duce la eliminarea facturilor din hartieUltimele articole
ANAF SPV. Cum sa procedati daca vreti sa REFUZATI o factura in SPV E-FACTURA ANAF si agricultorii persoane fizice in 2026. De cand au obligatia utilizarii sistemuluiDrepturile de autor. Ce trebuie sa stiti despre plata drepturilor de autor in 2026E-FACTURA: Cum corectezi facturile incarcate gresit, dublate sau in valuta eronataOrdonanta trenulet 2026. Modificari privind sistemele E-FACTURA si e-TVA
Atentie, contabili!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti!
Abonati-va la Newsletter-ul InfoTVA.ro si descarcati GRATUIT Raportul Special!
"Modificari TVA cu impact in 2026."



InfoTva.ro



