Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
In urmatorii cinci ani, aplicarea Legii insolventei persoanelor fizice ar putea avea un impact bugetar de 1,2 miliarde de lei in cinci ani. Impactul a fost calculat pe baza estimarilor existente cu privire la numarul de cazuri de insolventa, respectiv 800.000, si a tarifului de 100 - 300 de lei lunar per dosar, impact care nu a fost prevazut de autoritati.
Acest argument este sustinut de Alexandru Stanescu, consultant in cadrul Bancii Mondiale, care potrivit Agerpres:
"Privitor la impactul bugetar, mi-as fi dorit sa vad in Nota de fundamentare a actului normativ macar un impact bugetar referitor la cazurile ce vor veni si tarifele pe care administratorii procedurii le vor percepe. Simplist am pus pe hartie, dar nu este o analiza a bancii, ci una personala, un calcul. Pana acum se vehiculau 800.000 cazuri de insolventa a persoanelor fizice, cand am inceput dezbaterile despre lege.
Considerand cei cinci ani cat dureaza planul de rambursare si un tarif lunar de 100 — 300 de lei pe dosar, potrivit normelor, numai daca inmultim aceste cifre ajungem, estimativ, la un impact de 1,2 miliarde de lei pe cinci ani. Desi nu sunt specialist pe buget, mie mi se pare un impact semnificativ sa merite o atentie sporita din partea Ministerului Finantelor Publice si poate a colegilor de la ANPC".
Facand aceste declaratii, Stanescu a precizat ca opiniile sale sunt personale. Potrivit aceleiasi surse, acesta a declarat nu a luat in calcul si costurile administrative cu Comisia de Insolventa si cu Comisia teritoriala.
In ce priveste actul normativ in ansamblu, scrie Agerpres, Alexandru Stanescu a mentionat faptul ca legea poate fi considerata una buna, dar va depinde foarte mult cum va fi interpretata si aplicata.
Acesta a atras atentia si asupra unor probleme care ar trebui rezolvate:
Planul de conturi general Functiunea si corespondenta conturilor
Manualul Contabilului Incepator - stick USB
Cartea verde a contabilitatii 2026
- Atentie, contabili!Contracte de munca suspendate. Isi mai pastreaza firma regimul de microintreprindere? Ce se intampla cu microintreprinderea cand CIM se suspenda | Exemplu practic Una dintre conditiile pentru aplicarea impozitului pe veniturile microintreprinderilor este...citeste mai mult
- Atentie, contabili!
- Atentie, contabili!Metode de stabilire a valorii de piata in tranzactiile intre persoane afiliate Principiul valorii de piata si ajustarea de catre organele fiscale | Cum alegi metoda de stabilire a valorii de piata | Metoda compararii preturilor | Metoda cost plus | Metoda...citeste mai mult
- Atentie, contabili!Reducerea capitalului social: metode, procedura, monografie contabila si tratament fiscal Cadrul legal al reducerii capitalului social | Metode de reducere a capitalului social | Hotararea AGA pentru reducerea capitalului social | Limitele legale ale reducerii:...citeste mai mult
- Atentie, contabili!
"Uitandu-ma pe normele metodologice ale ANPC, ar fi cateva aspecte de discutat. Desi normele amintesc o serie de documente care vor fi necesare pentru constituirea unui dosar si a cererii de insolventa, nu avem astfel de documente standardizate. De asemenea, vorbim de persoane cu o cultura financiara si administrativa medie, care trebuie indrumati in eforturile lor de a intra in aceasta procedura".
In opinia sa, exista si aspecte care nu sunt inca suficient de clare, citeaza Agerpres:
"Chiar si normele metodologice amintesc despre un raport intre venituri, trai rezonabil, si obligatiile pe care le au acestia. Prin urmare, vom fi interesati de cum traiul rezonabil va fi calculat. in normele metodologice am remarcat ca exista niste repere: structura familiei, vehiculul, costuri privind cresterea copilului, locuinta familiei. Dar nu exista o claritate foarte mare in privinta modului de calculare a acestora, si daca acestea sunt singurele repere care pot fi luate in considerare".
Redactia InfoTVA are un colectiv de 3 autori specializati din domeniul fiscal. Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de aplicarea regimului TVA, intocmirea corecta a facturilor, depunerea declaratiilor si obligatiile fiscale care le revin angajatorilor. Explicam in mod detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile cotidiene!
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Articole similare
Comunicat ANAF privind recuperarea prejudiciilorArticole similare
Ministrul Muncii: Aproape toti pensionarii si-au primit pensiile recalculateOpenBudget arata ce taxe si impozite platesc salariatii si unde ajung banii publiciSoarta TVA-ului se decide in primavara aceastaPreturi mai scazute la produsele bio, traditionale si de promovare a alimentelor romanesti! Asociatiile au semnat un acord pentru reducerea TVA la 5%Guvernul a aprobat dublarea etapizata a alocatiilor! Prima majorare, de la 1 august 2020Ultimele articole
Ministrul Muncii anunta ca de la 1 ianuarie 2022 salariul minim va ajunge la 1.524 lei netMinisterul Economiei modifica OUG 224/2020 -sprijin financiar pentru intreprinderile din domeniul HoReCaGuvernul a adoptat un nou OUG prin care a reglementat posibilitatea reducerii timpului de munca si acordarea unor indemnizatii pentru zilieri si sezonieriMinistrul Muncii promite ca nu vor fi introduse noi taxe pentru aplicarea Legii pensiilor aprobate de GuvernOpinia Consiliului fiscal asupra proiectului de revizuire a Codului FiscalArticole similare
Noutati legislatie fiscala 21 - 25 septembrie 2009 - Monitorul OficialMFP propune adoptarea unor noi masuri fiscal-bugetare. Fara impozit pe venit pentru anumite entitatiMFP propune modificarea normelor de aplicare a Legii 227/2015 privind Codul Fiscal. Este vizat regimul TVAImpozitul pe dividende. Cine il plateste, ce declaratii trebuie depuse si studii de caz utileAu fost stabilite costurile ...Ultimele articole
4 modificari aduse Codului de procedura fiscala: esalonare la plata, eliminare obligatii declarative, impozit pe dividende si comert onlineTermenul pentru conectarea caselor de marcat electronice la ANAF a fost prelungit pentru anumiti operatori economiciFinantele vor prelua incepand cu 31 martie 2022 activitatea de solutionare a contestatiilor de la ANAFVor fi ELIMINATE politele RCA cu valabilitate doar pe teritoriul RomanieiMFP modifica Legea 227/2015! Sunt propuse masuri pentru impozitul pe profit, impozitul pe venit, taxe locale si TVA
NOU! Modificari TVA 2026
Ce schimbari trebuie aplicate? Erori frecvente in practica?
Abonati-va la Newsletter-ul InfoTVA.ro si descarcati GRATUIT Raportul Special!
"Noutati privind TVA in 2026 + TOP 7 Studii de Caz"


InfoTva.ro



