Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
Gestionarea facturilor primite cu intarziere reprezinta o situatie frecventa in practica societatilor comerciale si poate genera implicatii contabile si fiscale semnificative. In cazul in care documentele aferente unor perioade anterioare nu au fost inregistrate la timp, este necesara analiza tratamentului contabil corect si a obligatiilor declarative corespunzatoare. Iar in continuarea articolului vom vedea modul de inregistrare a acestor facturi, precum si impactul asupra impozitului pe profit si al TVA-ului, in conformitate cu legislatia in vigoare.
Avem acest caz concret. SRL, platitor de TVA, platitor de impozit pe profit, in februarie 2026 a primit de la un furnizor doua facturi cu TVA la incasare emise in octombrie 2023. Se pare ca facturile au fost trimise catre noi in anul 2023, dar dintr-o omisiune nu au fost inregistrate in contabilitate si nici platite. Acum, in 2026, furnizorul a retrimis facturile emise in 2023, si dupa o investigatie interna s-a ajuns la concluzia ca facturile trebuiau acceptate, inregistrate in contabilitate si platite la vremea respectiva. Cum se inregistreaza aceste facturi acum si ce implicatii fiscale/declarative au?
Cuprins
Cum se inregistreaza o factura primita cu intarziere/neinregistrata
Inregistrarea facturii primita cu intarziere sau neinregistrata in contabilitate ca urmare a unei erori se inregistreaza la data constatarii erorii/omisiunii. Asadar, odata ce am primit factura cu intarziere de la furnizor, tot ce ne mai ramane de facut este sa inregistram aceasta suma in contabilitate pentru a avea soldurile reconciliate, conform manualului de politici contabile adoptat de catre societate.
Neinregistrarea documentelor, implicit facturilor emise de furnizori, in contabilitatea unei societati constituie o eroare contabila conform pct. 66 din Reglementarile contabile aprobate prin OMFP 1802/2014.
Corectarea erorilor din situatiile financiare
Potrivit acestuia, erorile din perioadele anterioare sunt omisiuni si declaratii eronate cuprinse in situatiile financiare ale entitatii pentru una sau mai multe perioade anterioare rezultand din greseala de a utiliza sau de a nu utiliza informatii credibile care:
a) erau disponibile la momentul la care situatiile financiare pentru acele perioade au fost aprobate spre a fi emise;
b) ar fi putut fi obtinute in mod rezonabil si luate in considerare la intocmirea si prezentarea acelor situatii financiare anuale.
Marea Carte Verde a Monografiilor Contabile - Editie revizuita
Calendarul contabilului vesel 2026
Cartea verde a contabilitatii 2026
Potrivit pct. 67, corectarea erorilor aferente exercitiului financiar curent se efectueaza pe seama contului de profit si pierdere.
Ce trebuie sa stiti despre corectarea erorilor semnificative si a celor nesemnificative
Corectarea erorilor semnificative aferente exercitiilor financiare precedente se efectueaza pe seama rezultatului reportat (contul 1174 "Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor contabile"), iar erorile nesemnificative pot fi corectate pe seama contului de profit si pierdere.
Erorile nesemnificative sunt cele de natura sa nu influenteze informatiile financiar-contabile. Se considera ca o eroare este semnificativa daca aceasta ar putea influenta deciziile economice ale utilizatorilor, luate pe baza situatiilor financiare anuale.
Daca suma nu este semnificativa (nu denatureaza situatiile financiare):
Inregistrarea cheltuielilor se face direct in contul de profit si pierdere al anului 2026:
% = 401 (Furnizori)
6xx (Cont de cheltuieli)
4426
Daca suma este semnificativa (recomandat):
Corectarea se face pe seama rezultatului reportat (contul 1174 "Rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor contabile"), pentru a nu influenta eronat profitul anului 2026.
% = 401 (Furnizori)
1174 (Cheltuieli cu servicii/bunuri 2023)
4426
Declaratia 101
In ceea ce priveste rezultatul fiscal, la art. 19 alin. (3) din Codul fiscal este stabilita modalitatea prin care se pot corecta erorile inregistrate in contabilitate pentru determinarea rezultatului fiscal, dupa cum urmeaza:
“a) erorile care se corecteaza potrivit reglementarilor contabile pe seama rezultatului reportat, prin ajustarea rezultatului fiscal al anului la care se refera acestea si depunerea unei declaratii rectificative in conditiile prevazute de Codul de procedura fiscala;
b) erorile care se corecteaza potrivit reglementarilor contabile pe seama contului de profit si pierdere sunt luate in calcul pentru determinarea rezultatului fiscal in anul in care se efectueaza corectarea acestora.”
Daca veti corecta erorile prin 1174, atunci va trebui sa depuneti rectificativa la D101 pentru anul 2023. De asemenea, in bilantul de la 2026 va trebui sa faceti precizari in notele justificative in legatura cu inregistrarea cheltuielilor respective in anul 2026.
Declaratia D300
Conform Art. 299 alin. (1) lit. a) din Codul Fiscal, deducerea TVA-ului este posibila doar in baza facturilor corecte.
" (1) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabila trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
a) pentru taxa datorata sau achitata, aferenta bunurilor care i-au fost ori urmeaza sa ii fie livrate ori serviciilor care i-au fost ori urmeaza sa ii fie prestate in beneficiul sau de catre o persoana impozabila, sa detina o factura emisa in conformitate cu prevederile art. 319, precum si dovada platii in cazul achizitiilor efectuate de catre persoanele impozabile care aplica sistemul TVA la incasare, ........................;
Prin urmare, TVA-ul devine deductibil in luna in care factura este primita, in speta in luna februarie 2026, indiferent de faptul generator sau de data exigibilitatii.
Conform art 323 alin (2) din Codul fiscal, "Decontul de taxa intocmit de persoanele inregistrate conform art. 316 va cuprinde suma taxei deductibile pentru care ia nastere dreptul de deducere in perioada fiscala de raportare si, dupa caz, suma taxei pentru care se exercita dreptul de deducere, in conditiile prevazute la art. 301 alin. (2), suma taxei colectate a carei exigibilitate ia nastere in perioada fiscala de raportare si, dupa caz, suma taxei colectate care nu a fost inscrisa in decontul perioadei fiscale in care a luat nastere exigibilitatea taxei, precum si alte informatii prevazute in modelul stabilit de Ministerul Finantelor Publice."
"Datele inscrise incorect intr-un decont de taxa se pot corecta prin decontul unei perioade fiscale ulterioare si se vor inscrie la randurile de regularizari. ( art 323 alin (3) Cod Fiscal)"
Astfel, conform cadrului legislativ mentionat mai sus, sunt de parere ca factura trebuie declarata in D300 aferenta lunii februarie 2026 la randul 34:
"Randul 34 - se evidentiaza sumele rezultate din corectarea taxei deduse, conform art. 297 si 298 din Codul fiscal, in cazul persoanelor care efectueaza numai operatiuni cu drept de deducere, sau art. 298 si. 300 din Codul fiscal, in cazul persoanelor impozabile cu regim mixt, aferenta operatiunilor inscrise la rd. 24, 25, 26 si 27 din deconturile anterioare, ajustarile prevazute la art. 287 din Codul fiscal, a caror exigibilitate este ulterioara datei de 1 ianuarie 2017, dar care au fost generate de operatiuni pentru care cota de taxa pe valoarea adaugata aplicata a fost de 24%, 20% sau 9%, potrivit dispozitiilor art. 282 alin. (9) si (10), dupa caz, din Codul fiscal, operatiuni pentru care exigibilitatea taxei intervine in perioada de raportare, dar pentru care se aplica cota de 24%, 20% sau 9%, sumele rezultate din regularizarile prevazute de art. 291 alin. (6) din Codul fiscal datorate modificarii cotelor de TVA, precum si orice alte sume rezultate din regularizarile prevazute de legislatia in vigoare datorate unor evenimente, cu exceptia celor prevazute la art. 287 si 3151 din Codul fiscal, care determina modificarea datelor declarate initial, cum ar fi nedeclararea din eroare a operatiunii in perioada in care intervine exigibilitatea." (Ordinul 1253/2021 pentru aprobarea si continutul formularului (300) Decont de taxa pe valoare adaugata).
In astfel de situatii nu se solicita corectarea erorilor materiale din decontul de TVA cod 300 aferent lunii decembrie 2022 deoarece omisiunea raportarii nu este de natura unei erori materiale.
Conform prevederilor O.P.A.N.A.F. nr. 3604 din 9 decembrie 2015 pentru aprobarea Instructiunilor de corectare a erorilor materiale din deconturile de taxa pe valoarea adaugata.Conform acestui act normativ, corectarea unui decont de TVA cod 300 se solicita doar in cazul unor erori de natura materiala, asa cum sunt erorile de transcriere, constand in:
- preluarea eronata a sumelor din jurnale;
- inversarea unor cifre din sumele raportate in decont;
- preluarea eronata a datelor din decontul perioadei fiscale anterioare (de exemplu: declararea eronata a soldului de plata din decontul perioadei fiscale anterioare), etc.;
Declaratia D394
Conform pct 3 din Instructiunile de completare a declaratiei 394 existente in Ordinul 77/2022, pentru facturile primite cu intarziere, nu exista obligatia de a face rectificativa:
"3.In cazul in care dupa depunerea declaratiei persoana impozabila constata existenta unor omisiuni/erori in datele declarate, aceasta trebuie sa depuna o noua declaratie corect completata cu operatiunile care necesita modificarea si/sau operatiunile care nu au fost declarate, declaratie care inlocuieste declaratia informativa depusa initial. Nu vor face obiectul redepunerii declaratiei facturile primite de persoana impozabila in alta perioada de raportare fata de data emiterii acestora de catre furnizori."
Astfel, sunt de parere, ca factura se cuprinde in declaratia D394 a lunii februarie 2026, luna in care s-a primit si inregistrat factura, dar recomand pastrarea unei dovezi de primire cu intarziere.
Trebuie sa pastrati dovada primirii facturii respective in luna februarie 2026, pentru a justifica raportarea operatiunii prin declaratia informativa cod 394 pentru aceasta perioada.
Explicatii oferite in 2026 de specialistii site-ului PortalCodulFiscal.ro. Dati click AICI pentru a vedea toate noutatile din Codul Fiscal consultanta si raspunsuri detaliate de la experti.
Economist cu peste 20 de ani experienta in domeniul public si privat. Specialist in: impozitare persoane fizice, Declaratia Unica, impozit pe venit si contributii sociale, nerezidenti, TVA.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Articole similare
Cum stabilim dreptul de deducere dupa inregistrarea in scopuri de TVA?Ghidul privind aplicarea sistemului TVA LA INCASARE, publicat in MonitorElemente OBLIGATORII ale unei facturi in 2022Facturi incasate dupa 1 ianuarie 2018. Sume blocate in contul de TVA. Cum procedati?Leasing operational si financiar. Norme deducere TVA si cheltuieliUltimele articole
Decont TVA 2026 (Formularul 300): studii de caz si situatii practice de completare dupa modificarile OPANAF 174/2026Majorarea plafonului TVA LA INCASARE: cum se aplica practicMajorarea plafonului pentru aplicarea TVA LA INCASARE: ce se intampla cu societatile care au depasit plafonul in 2025?TVA LA INCASARE: ce se intampla cu TVA-ul aferent creantelor prescriseFirme cu TVA LA INCASARE. Cum stabiliti perioada fiscala de raportare a TVA in 2026Articole similare
Cum se face inregistrarea facturii primita cu intarziere sau neinregistrata in contabilitate ca urmare a unei eroriImplicatii TVA pentru facturile neinregistrate in contabilitateArticole similare
Corectarea facturilor emise pentru aplicare masuri de simplificare. Cum procedam?E-Factura: Care este modalitatea prin care poate fi corectata o factura incarcata in SPVD394 in 2026. Cum corectati facturile intocmite in mod eronatCORECTARE FACTURI emise pentru inchirieri de bunuri imobile. Ce pasi urmam?Omitere inregistrare facturi fara TVA. Cum se corecteaza situatia fiscala si contabila?Ultimele articole
E-Factura: Cum pot fi corectate facturile electronice?Corectare factura emisa initial. Cum se factureaza diferenta de pret?Factura TVA emisa eronat. Cum se face corectareaStudiu de caz: Corectarea facturilor dupa inspectia fiscalaDeducere TVA in baza facturii emise de furnizor in urma inspectiei fiscale
Atentie, contabili!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti!
Abonati-va la Newsletter-ul InfoTVA.ro si descarcati GRATUIT Raportul Special!
"Modificari TVA cu impact in 2026."



InfoTva.ro



