Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

Prin cele ce urmeaza, regasiti Procedura de eliberare a certificatului de atestare fiscala pentru persoane juridice si fizice aprobata prin OMFP nr. 752/2006 privind aprobarea procedurii de eliberare a certificatului de atestare fiscala pentru persoane juridice si fizice, a certificatului de obligatii bugetare, precum si a modelului si continutului acestora, cu modificarile si completarile ulterioare.
Generalitati privind eliberarea certificatului de atestare fiscala
Certificatul de atestare fiscala este documentul care reflecta modul de indeplinire a obligatiilor de plata a impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor venituri datorate bugetului general consolidat al statului.
Certificatul de atestare fiscala se elibereaza: la solicitarea contribuabililor; la solicitarea autoritatilor publice in cazurile si in conditiile prevazute de reglementarile legale in vigoare; din oficiu, in situatia in care se schimba competenta de administrare a creantelor fiscale, ca urmare a schimbarii domiciliului fiscal sau a altor situatii prevazute de lege; la solicitarea detinatorilor de parti sociale la o societate comerciala.
Eliberarea certificatului de atestare fiscala la solicitarea contribuabililor sau la solicitarea autoritatilor publice sau la solicitarea detinatorilor de parti sociale la o societate comerciala se face pe baza de cerere/adresa de eliberare care se depune la organul fiscal competent.
Cererea/Adresa de eliberare a certificatului de atestare fiscala depusa de contribuabili/autoritatile publice/detinatorii de parti sociale se depune la registratura organului fiscal competent pentru administrarea obligatiilor fiscale datorate de contribuabili sau se comunica prin posta, cu confirmare de primire sau se poate transmite prin mijloace de transmitere la distanta, insotita de o copie a documentului eliberat de autoritatea contractanta, dupa caz. In situatia in care cererea/adresa de eliberare a certificatului de atestare fiscala a fost depusa/transmisa la un organ fiscal necompetent, aceasta va fi inaintata organului fiscal competent in termen de doua zile de la data primirii.
In situatia in care contribuabilul are de incasat sume certe, lichide si exigibile de la autoritatile contractante definite potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 337/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, odata cu depunerea cererii de eliberare a certificatului de atestare fiscala depune, in original, si documentul eliberat de autoritatile contractante prin care se certifica cuantumul sumelor certe, lichide si exigibile pe care contribuabilul le are de incasat de la acestea. Documentul este valabil 20 de zile de la data emiterii si trebuie sa fie in termen de valabilitate la data depunerii cererii de eliberare a certificatului de atestare fiscala.

Manualul Contabilului Incepator - stick USB

Inchiderea de luna si de exercitiu financiar Reguli de baza si proceduri obligatorii

SAF-T pentru Contribuabili Mici
Documentul emis de autoritatea contractanta cuprinde, obligatoriu, urmatoarele elemente:
denumirea autoritatii contractante;
data emiterii documentului;
numarul si data incheierii contractului dintre contribuabil si autoritatea contractanta;
sumele certe, lichide si exigibile datorate pana la data emiterii documentului de catre autoritatea contractanta, defalcate pe fiecare contract in parte;
precizarea ca documentul este emis in vederea eliberarii certificatului de atestare fiscala;
numele, prenumele, functia si semnatura persoanelor imputernicite ale autoritatii contractante;
stampila autoritatii contractante.
Adresa de eliberare a certificatului de atestare fiscala trebuie sa contina urmatoarele elemente:
datele de identificare ale autoritatii solicitante;
datele de identificare ale contribuabilului; in acest caz este obligatorie mentionarea denumirii/numelui si prenumelui, precum si a codului de identificare fiscala al contribuabilului;
temeiul legal al solicitarii;
scopul solicitarii.
In cazul persoanelor fizice care desfasoara activitati economice in mod independent sau exercita profesii libere, cererea se depune la organul fiscal in a carui raza teritoriala contribuabilul isi are domiciliul fiscal, respectiv unde isi au domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiesc efectiv, in cazul in care aceasta este diferita de domiciliu.
In cererea de eliberare a certificatului de atestare fiscala contribuabilii persoane fizice care desfasoara activitati economice in mod independent sau exercita profesii libere trebuie sa mentioneze si sediul activitatii sau locul unde se desfasoara efectiv activitatea principala.
Atentie! Eliberarea certificatului de atestare fiscala este supusa taxelor extrajudiciare de timbru. Fac exceptie certificatele de atestare fiscala eliberate la solicitarea autoritatilor publice sau din oficiu, de organul fiscal.
Verificarea documentelor
Pentru eliberarea certificatului de atestare fiscala organul fiscal competent verifica: dosarul fiscal al contribuabilului, fisa pentru evidenta analitica pe platitori a contribuabilului, existenta sumelor de restituit/rambursat pentru care nu au fost emise decizii de restituire/rambursare pana la data depunerii cererii de eliberare a certificatului, precum si existenta deciziilor de rambursare sau a documentatiei aprobate pentru solutionarea cererii de restituire pentru care nu au fost emise si inregistrate in evidenta fiscala note de compensare/restituire, existenta documentului eliberat de autoritatile contractante prin care se certifica cuantumul sumelor certe, lichide si exigibile pe care contribuabilul le are de incasat de la acestea.
In situatia in care cererea de eliberare a certificatului de atestare fiscala este depusa de catre detinatorul de parti sociale organul fiscal competent verifica daca solicitantul are calitatea de detinator de parti sociale.
Atunci cand organul fiscal constata ca nu au fost depuse de catre contribuabil declaratiile fiscale, termenul de eliberare a certificatului de atestare fiscala se prelungeste cu perioada cuprinsa intre data transmiterii instiintarii si data depunerii declaratiilor fiscale sau data comunicarii deciziei de impunere din oficiu.
Important! Certificatul de atestare fiscala cuprinde, obligatoriu, numarul de inregistrare, data eliberarii, perioada de utilizare, numele si prenumele conducatorului organului fiscal emitent.
Termen de eliberare si valabilitate
Certificatul de atestare fiscala se emite in termen de 5 zile lucratoare de la data depunerii cererii si poate fi utilizat de persoana interesata pe o perioada de pana la 30 de zile de la data eliberarii. In cazul persoanelor fizice, perioada in care poate fi utilizat este de pana la 90 de zile de la data eliberarii.
Alte precizari
Certificatul de atestare fiscala se intocmeste in doua exemplare originale, din care:
un exemplar se comunica solicitantului sau noului organ fiscal competent;
un exemplar se pastreaza la organul fiscal emitent si se arhiveaza la dosarul fiscal al contribuabilului.
In situatia in care contribuabilul doreste sa obtina mai multe exemplare ale certificatului de atestare fiscala trebuie sa mentioneze in cerere numarul de exemplare solicitate. In acest caz, taxa extrajudiciara de timbru se plateste o singura data, indiferent de numarul de exemplare solicitate. In cazul in care plata taxei extrajudiciare de timbru se efectueaza prin aplicarea si anularea de timbre fiscale, conform legii, timbrul propriu-zis se aplica pe un exemplar original care se comunica solicitantului, matca se aplica pe un exemplar original care se pastreaza la organul fiscal emitent, iar pe celelalte exemplare originale se fac mentiuni cu privire la achitarea taxei extrajudiciare de timbru.
In cazul in care plata se efectueaza prin celelalte modalitati prevazute de lege, se fac mentiuni cu privire la achitarea taxei extrajudiciare de timbru pe toate exemplarele certificatului.
In situatia contribuabililor mari si mijlocii care solicita eliberarea certificatului de atestare fiscala prin mijloace electronice de transmitere la distanta, organul fiscal competent emite certificatul si il comunica contribuabilului in aceeasi modalitate. In acest caz, contribuabilul imprima certificatul de atestare fiscala pe hartie si il prezinta administratiei finantelor publice in a carei raza teritoriala acesta isi are domiciliul fiscal, in vederea certificarii pentru conformitate cu originalul, prin semnarea de catre conducatorul administratiei finantelor publice si aplicarea stampilei.
Sursa: Administratia Judeteana a Finantelor Publice Valcea

Redactia InfoTVA are un colectiv de 3 autori specializati din domeniul fiscal. Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de aplicarea regimului TVA, intocmirea corecta a facturilor, depunerea declaratiilor si obligatiile fiscale care le revin angajatorilor. Explicam in mod detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile cotidiene!
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Articole similare
Esalonarea la plata a obligatiilor fiscaleCodul fiscal 2011 (Partea III.4): Modificari si completari aduse Legii nr.571 din 2003 prin OG 30 din 2011Actualizare legislatie septembrie 2011: Modificarea si completarea Codului de Procedura Fiscala (Partea II.2)Noutati ANAF: Documente transmise prin Spatiul Privat VirtualGuvernul majoreaza cu o luna termenul pentru anuntarea intentiei de restructurare financiaraUltimele articole
Amnistie fiscala, somatii primite de firme de la ANAF. Ce recomanda specialistii in acest cazPosta Romana va trimite Notificarile de informare cu privire la amnistia fiscala introdusa prin OUG 107/2024Proiect: PFA-urile, II-urile, IF-urile ar putea deveni SRL-uri. Ce documente sunt necesareProiect: Finantele introduc numarul de identificare digitala, alternativ CNP-ului clasicAdeverinta de venit, cazierul fiscal si CERTIFICATUL DE ATESTARE FISCALA pot fi obtinute fara deplasare la ANAFArticole similare
OFICIAL! S-a APROBAT procedura de anulare a CASS si a obligatiilor fiscale accesoriiDeclaratia 200 in anul 2016. Cine depune formularul si ce alte obligatii exista?Noutati legislatie Fiscala 23-27 februarie 2009 - Monitorul OficialPrevederi de actualitate: Totul despre Declaratia 311Cand se depune Declaratia 050 pentru modificare domiciliu fiscal?Ultimele articole
Declaratia 070. Termen depunere si instructiuni de completareImplementare sistem E-Sigiliu. Este deja in vigoare din ianuarie 2024?Parteneriat intre MF/ANAF si Posta Romana pentru promovarea facilitatilor fiscale ale OUG 107/2024Masuri de sprijin pentru populatie si pentru mediul de afaceri, adoptate de GuvernDecont TVA 2024: Ghid Complet | Completare, Depunere, TermeneArticole similare
Certificatul de atestare fiscala. Vezi procedura completa!Finantele au publicat Procedura pentru restructurarea datoriilor de peste un milion de lei (proiect de Ordin)Documentar fiscal: Esalonarea la plata a obligatiilor fiscale restanteELIBERAREA CERTIFICATULUI DE ATESTARE FISCALA pentru un SRLNou: Procedura obtinerii certificatului de atestare fiscalaUltimele articole
Certificat de Atestare Fiscala Online: Obtinere, Model si Acte NecesareEste OFICIAL! Procedura de acordare a esalonarii la plata de catre organul fiscal central a fost publicata in Monitor (OPANAF 3896/2020)Cererea de esalonare la plata si documentele justificative, modificate! (OPANAF 1960/2019)Documentar fiscal: Totul despre certificatul de atestare fiscala in 2016Analiza zilei cu Irina Dumitrescu: Certificatul de atestare fiscala si Certificatul de obligatii bugetare
Atentie, contabili!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti!
Abonati-va la Newsletter-ul InfoTVA.ro si descarcati GRATUIT Raportul Special!
"Decontul precompletat de TVA. Noutati 2025 + studii de caz"