Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
In aceasta dimineata, serviciile Comisiei Europene au informat autoritatile romane printr-o scrisoare ca acestea au decis sa "presuspende" cea mai mare parte din trei programe cofinantate prin fondurile structurale ale UE. Acest fapt survine ca urmare a unor deficiente grave din cadrul sistemului de gestionare si control al programelor "Transport", "Regional" si "Cresterea competitivitatii economice". Problemele sunt legate de domeniul achizitiilor publice, al bunei gestiuni financiare, precum si de prevenirea si detectarea fraudei si a conflictelor de interese. Aceasta actiune este urmarea unei analize aprofundate si inseamna ca nu se vor mai face plati pana la adoptarea unor masuri pentru remedierea acestor probleme. Creantele vor fi insa rambursate imediat ce actiunile necesare sunt intreprinse de autoritatile romane.
De asemenea, pentru a proteja bugetul UE, au fost propuse corectii financiare pentru aceste trei programe si pentru programul "Mediu". Acestea ar acoperi intre 10 si 25% din plati. Dar acesti bani nu ar trebui pierduti. Daca Romania accepta corectiile, sumele in cauza ar putea fi utilizate pentru alte proiecte - corect implementate - din cadrul aceluiasi program.
Masurile adoptate astazi fac parte dintr-o procedura reglementata de protejare a intereselor financiare ale UE si a modalitatilor de utilizare a banilor contribuabililor. Comisia aplica aceleasi norme si standarde pentru toate statele membre.
In urma celor trei scrisori de astazi (cate una pentru fiecare program vizat), Romania are la dispozitie doua luni pentru a reactiona si apoi pentru a demonstra ca a luat toate masurile necesare pentru a remedia deficientele identificate si ca sistemele de gestionare si control functioneaza in mod adecvat. Acest rezultat va trebui confirmat printr-un raport din partea Autoritatii Nationale de Audit. Doar in acest caz Comisia va fi in masura sa reia platile.
Comisia solicita autoritatilor romane sa ia de urgenta masuri in acest sens, deoarece fondurile UE reprezinta principala sursa de investitii in Romania si, prin urmare, un factor esential de crestere. tara are nevoie de aceste fonduri, iar Comisia doreste sa reia platile cat mai curand posibil. Autoritatilor romane le revine acum sarcina de a demonstra ca sistemele de gestionare si control functioneaza. in prezent, ceea ce conteaza sunt actiunile urgente.
Context:
Timp de aproape trei ani, Comisia a fost angajata intr-un dialog continuu cu autoritatile romane cu privire la cresterea capacitatii de absorbtie a fondurilor UE. Au fost identificate probleme si au fost solicitate solutii cu scopul de a evita pierderea banilor din partea UE. in decembrie 2010, in urma unei initiative a presedintelui José Manuel Barroso, Romaniei i s-a solicitat sa elaboreze si sa puna in aplicare un plan de actiune continand masuri corective concrete pentru abordarea deficientelor identificate. in plus, s-a recurs la expertiza externa din partea institutiilor financiare internationale pentru a oferi asistenta Romaniei in pregatirea si implementarea proiectelor.
Cartea verde a contabilitatii 2026
Operare SAGA Exemple practice si recomandari
PFA II IF Taxe Impozite Deduceri Contributii
- Atentie, contabili!
- Atentie, contabili!Contracte de munca suspendate. Isi mai pastreaza firma regimul de microintreprindere? Ce se intampla cu microintreprinderea cand CIM se suspenda | Exemplu practic Una dintre conditiile pentru aplicarea impozitului pe veniturile microintreprinderilor este...citeste mai mult
- Atentie, contabili!
- Atentie, contabili!Metode de stabilire a valorii de piata in tranzactiile intre persoane afiliate Principiul valorii de piata si ajustarea de catre organele fiscale | Cum alegi metoda de stabilire a valorii de piata | Metoda compararii preturilor | Metoda cost plus | Metoda...citeste mai mult
- Atentie, contabili!Reducerea capitalului social: metode, procedura, monografie contabila si tratament fiscal Cadrul legal al reducerii capitalului social | Metode de reducere a capitalului social | Hotararea AGA pentru reducerea capitalului social | Limitele legale ale reducerii:...citeste mai mult
Au fost efectuate misiuni de audit de catre Comisie si autoritatea romana de audit in 2010 si 2011. in urma acestor misiuni, Comisia a identificat deficiente grave cu privire la sistemul de gestionare si control pentru fondurile structurale din Romania si a intrerupt platile efectuate prin intermediul Fondului european de dezvoltare regionala (FEDER) si al Fondului de coeziune la mijlocul anului 2011. in decembrie 2011, Comisia a reluat platile, in urma angajamentului ferm al Romaniei de a imbunatati sistemul de gestionare si control pentru achizitiile publice. Autoritatilor romane li s-a solicitat ca, pana la mijlocul anului 2012, sa demonstreze ca sistemul functioneaza in mod eficient. Cu toate acestea, rezultatele misiunilor de audit efectuate in iunie/iulie 2012 atat de auditori nationali, cat si de auditori ai Comisiei arata ca persista deficiente grave. In aceste conditii, Comisia nu poate efectua plati.
Scrisorile de presuspendare trimise astazi reitereaza actiunile care trebuie intreprinse la nivel national si indica masurile practice necesare pentru realizarea unui sistem de gestionare si control eficient. Aceste masuri nu constituie o surpriza, deoarece a existat un dialog constant intre autoritatile romane si Comisie cu privire la masurile necesare.
Ar trebui sa se traga invataminte din experienta perioadei actuale. Este vital ca viitorul sistem de gestionare si control din Romania sa abordeze deficientele actuale si sa produca rezultate cu privire la proiecte care respecta reglementarile juridice si sunt viabile din punct de vedere economic, raspunzand provocarilor cu care se confrunta Romania. Propunerile Comisiei pentru perioada 2014-2020 se bazeaza pe premisa ca instrumentele de investitii ale UE raspund necesitatilor in materie de investitii de pe teren si ca sunt disponibile resurse suficiente pentru a pune in aplicare reformele si transformarile structurale necesare pentru a indeplini obiectivele pe termen lung ale Strategiei Europa 2020.
Sursa: Comisia Europeana
Redactia InfoTVA are un colectiv de 3 autori specializati din domeniul fiscal. Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de aplicarea regimului TVA, intocmirea corecta a facturilor, depunerea declaratiilor si obligatiile fiscale care le revin angajatorilor. Explicam in mod detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile cotidiene!
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Articole similare
Documentar fiscal: Procedura pentru inactivitatea temporara si regimul de declarare derogatoriu?OMMPS 920/2021. Cererea si declaratia pe propria raspundere pentru zilele libere platite parintilor si altor categorii de persoaneProceduri contabile obligatorii pentru institutiile publice, conform OSGG 400/2015 si reglementarilor contabile 2015OG 6/2019: Cine poate beneficia de ANULAREA unor obligatii accesorii (oficial ANAF)Amanarea la plata a ratelor de leasing. Cum se face inregistrarea dobanzilor capitalizate conform OUG 37/2020?Ultimele articole
Acte necesare pentru acord de functionare: ghid complet pentru SRL si PFANu ai primit salariul pentru munca prestata in Germania? Ajuta intotdeauna o notificare scrisa pentru plata salariului restant?SUSPENDARE activitate firma. Conditii prin care poate fi recuperat soldul TVA de rambursate-TVA. Raspunsul la Notificare NU mai e obligatoriu pana la final de 2025Prevederile privind Notificarea de conformare RO e-TVA, SUSPENDATE pana la 31 decembrie 2025Articole similare
S-a stabilit un grup de lucru pentru rambursarea TVARaportul de tara 2017: Coruptia, intalnita la toate nivelurile, ramane un obstacol in calea desfasurarii de activitati economiceNoutati legislatie Fiscala 02-06 martie 2009 - Monitorul OficialTitlul III Capitolul IHotararea nr. 1045/2018 – au fost publicate Normele metodologice de aplicare a Legii privind acordarea biletelor de valoareUltimele articole
TVA deductibila. Unde apar cele mai multe probleme si cum le poti rezolva corectStres, oboseala si sedinte pe Zoom: cum se reflecta ritmul de lucru intens asupra tenuluiSfaturi pentru alegerea celui mai bun imprumut rapid in situatii de crizaFinantare ONG. MONOGRAFIE contabila utila contribuabililor in acest cazFONDURI PNRR pentru sisteme fotovoltaice. Ce trebuie sa stie firmele despre contabilitate si facturareArticole similare
Nou proiect pentru intarirea disciplinei financiare. Reguli noi pentru operatorii economici!Noi masuri UE pentru o adevarata piata unica destinata consumatorilorCOMISIA EUROPEANA invita tarile UE sa implementeze noul protocol al OIMCreste rata inflatiei in Romania | Vezi care sunt cauzeleNoi prevederi pentru obtinerea fondurilor UE. Acces mai rapid pentru agentii economiciUltimele articole
Achizitii intracomunitare peste plafonul de 10.000 euro. Unde se achita TVA-ul?Pensiile romanilor se majoreaza din 2025! Cu cat va creste Valoarea Punctului de ReferintaPragul de impozitare micro ar putea scadea gradual la 88.500 mii euro pana in 2027Precizari ANAF referitoare la Registrul RO e-Factura optionalFinantele introduc obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronica pentru relatia B2CArticole similare
ANAF modifica Ordinul nr. 3731/2016 privind schimbul de informatii cu institutiile financiare nebancareControale ITM la inceputul lunii martie 2024 pentru firmele cu cod CAEN 3831Util pentru societati: Finalizarea si consecintele inspectiei fiscaleControl ANAF in sem. II 2024. DEFICIENTE descoperite pe linia combaterii evaziunii fiscaleCe rol va avea Agentia Nationala pentru Achizitii Publice?Ultimele articole
Controale ITM la transportatori in luna noiembrie 2024. Ce sanctiuni au fost aplicateControale ANPC in perioada 9-13 septembrie 2024. Cine a fost vizatFirme care lucreaza cu zilieri. DEFICIENTE constatate de inspectori in urma controalelorControale ANAF la persoanele fizice. Ce probleme au gasit inspectorii in sem. I din 2024Controale ANPC. Din 1 iunie 2024 au fost verificati peste 800 de operatori economici de pe litoralArticole similare
5 milioane de lei pentru sprijinirea IMM-urilorSolutii pentru o mai buna colaborare intre Romania si tarile din UEFonduri regionale in valoare de 57,1 milioane de euro alocate unui proiect major de banda larga din RomaniaBugetul alocat de MECMA proiectelor de investitii, depasit de numarul de cereriNoutati Legislatie Fiscala 14 - 20 aprilie 2008Ultimele articole
Ministrul Finantelor, 3 directii prioritare asumate pentru noul mandat. Printre acestea, reforma sistemului fiscal si crearea de locuri de muncaPlan national de relansare economica. Guvernul sprijina firmele prin acordare de granturi si instrumente de asigurare a lichiditatiiPremierul Romaniei: Avansul economic este sustenabil. Suntem pe drumul cel bunGuvernul A ADOPTAT OUG pentru stabilirea cadrului general de infiintare a Fondurilor Suverane220 de milioane de lei, realocate pentru IMM-uri, sanatate si social, prin modificarea POR pentru Romania
NOU! Modificari TVA 2026
Ce schimbari trebuie aplicate? Erori frecvente in practica?
Abonati-va la Newsletter-ul InfoTVA.ro si descarcati GRATUIT Raportul Special!
"Noutati privind TVA in 2026 + TOP 7 Studii de Caz"


InfoTva.ro



