keyboard_double_arrow_right

Atentie, contabili!

Va oferim CADOU un Raport Special Gratuit
"Decontul precompletat de TVA. Noutati 2025 + studii de caz"!

Adauga adresa de email si DESCARCA GRATUIT raportul realizat de specialisti

Decontul precompletat de TVA. Noutati 2025 + studii de caz
keyboard_double_arrow_left

Activitati independente in 2013. Cand depunem Declaratia 200?

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
de Redactia Infotva la 23 Apr. 2013 Exclusiv
Tags: formulare impozite, formularul 200, domiciliul fiscal, activitati independente, declaratii venit

Reamintim contribuabililor care in anul 2012 au realizat venituri din: activitati independente, cedarea folosintei bunurilor; activitati agricole pentru care venitul net se stabileste in sistem real; transferul titlurilor de valoare, altele decat partile sociale si valorile mobiliare in cazul societatilor inchise; operatiuni de vanzare-cumparare de valuta la termen, pe baza de contract, precum si orice alte operatiuni similare, altele decat cele cu instrumente financiare tranzactionate pe piete autorizate si supravegheate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, ca au obligatia ca, pana la 25 mai 2013, sa depuna la Fisc "Declaratia privind veniturile realizate din Romania", cod 200.



Prin cele ce urmeaza, redam astfel informatii utile pentru completarea si depunerea formularului 200.

Venituri care se declara prin formularul 200

1. Activitati independente

Au obligatia de a depune Declaratia 200 persoanele fizice care, in anul 2012, au realizat:

- venituri comerciale din fapte de comert, prestari de servicii, altele decat cele din profesii libere; practicarea unei meserii, inclusiv din activitati adiacente; venituri din cedarea folosintei bunurilor calificate in categoria veniturilor din activitati independente;

- venituri din profesii libere: din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament in valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfasurate in mod independent, in conditiile legii;

- venituri din drepturi de proprietate intelectuala: brevete de inventie, desene si modele, mostre, marci de fabrica si de comert si procedee tehnice, know-how, drepturi de autor si drepturi conexe dreptului de autor si altele asemenea.

  - venituri din activitati independente pentru care impozitul retinut la sursa de platitorii de venituri reprezinta plata anticipata in contul impozitului anual, potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, si nu au optat pentru impozitarea finala de catre platitorul de venit(drepturi de proprietate intelectuala; activitati desfasurate in baza contractelor/conventiilor civile incheiate potrivit Codului Civil, precum si a contractelor de agent;   activitatea de expertiza contabila si tehnica,  judiciara si extrajudiciara pentru care impozitul s-a retinut la sursa in cota de 10%); venituri din asociere cu o persoana juridica platitoare de impozit pe venitul microintreprinderilor, care nu genereaza o persoana juridica, pentru care impozitul s-a retinut la sursa in cota de 3%, ca plata anticipata in contul impozitului anual.

Atentie!

La completarea formularului 200, in modulul B "Date privind venitul/castigul net anual",  in cadrul cheltuielilor deductibile s-a introdus randul "Contributii sociale obligatorii, potrivit legii" unde se inscrie suma reprezentand contributia de asigurari sociale platita potrivit legii si platile anticipate efectuate reprezentand contributia de asigurari sociale de sanatate, deduse potrivit legii.

Persoanele fizice care obtin venituri dintr-o activitate desfasurata intr-o forma de organizare cu personalitate juridica (SPRL) constituita potrivit legii speciale si care este supusa regimului transparentei fiscale, potrivit legii, asimileaza venitul distribuit, venitului net anual din activitati independente.

Contribuabilii care desfasoara o activitate impusa pe norme de venit si care in cursul anului fiscal de raportare isi completeaza obiectul de activitate cu o alta activitate care nu este cuprinsa in nomenclatorul activitatilor pentru care venitul net se determina pe baza de norme de venit vor fi impusi in sistem real de la data respectiva, venitul net anual urmand sa fie determinat prin insumarea fractiunii din norma de venit aferenta perioadei de impunere pe baza de norma de venit cu venitul net rezultat din evidenta contabila.

Declaratia se completeaza pentru fiecare categorie de venit si pentru fiecare sursa de realizare a venitului.

In cazul schimbarii modalitatii de exercitare a unei activitati si/sau al transformarii formei de exercitare a acesteia intr-o alta forma, potrivit legislatiei in materie, in timpul anului, venitul net/pierderea se determina separat pentru fiecare perioada in care activitatea independenta a fost desfasurata de contribuabil intr-o forma de organizare prevazuta de lege. Venitul net anual/Pierderea anuala se determina prin insumarea venitului net/pierderii inregistrat/inregistrate in toate perioadele fiscale din anul fiscal in care a avut loc schimbarea si/sau transformarea formei de exercitare a activitatii si se inscrie in declaratie.

Contribuabilii care au obtinut venituri din drepturi de proprietate intelectuala de la mai multi platitori depun o singura declaratie.

Nu au obligatia depunerii declaratiei 200 persoanele fizice care, in anul  2012, au realizat venituri din activitati independente:

- pentru care impozitul retinut de platitorii de venituri  a fost final in cota de 16%  potrivit optiunii contribuabililor, in conformitate cu prevederile Codului Fiscal;

- impuse pe baza de norme de venit, cu exceptia persoanelor care au depus declaratiile de venit estimativ in luna decembrie si pentru care nu s-au stabilit plati anticipate, conform legii.

2. Cedarea folosintei bunurilor mobile si imobile realizate in calitate de proprietar, uzufructuar sau alt detinator legal

Au obligatia depunerii formularului 200 persoanele fizice:

- care au depus declaratiile de venit estimativ in luna decembrie 2012 si pentru care nu s-au stabilit plati anticipate, conform legii;

- la care au intervenit modificari ale clauzelor contractuale;

- pentru care chiria este exprimata in valuta;

- pentru situatiile in care investitiile la bunurile mobile si imobile ale proprietarului, uzufructuarului sau ale altui detinator legal, care fac obiectul unor contracte de cedare a folosintei bunurilor, inclusiv a contractelor de comodat, sunt efectuate de cealalta parte contractanta;

- care au obtinut venituri din arenda si care au optat pentru determinarea venitului net in sistem real.

Atentie!

Persoanele fizice care obtin venituri din cedarea folosintei bunurilor din mai multe surse, respectiv contracte de inchiriere, completeaza declaratia pentru fiecare sursa de venit.

Nu au obligatia depunerii formularului 200 persoanele fizice care, in anul 2012:

- au avut chiria exprimata in lei;

- nu au optat pentru determinarea venitului net in sistem real;

- contractele incheiate nu indeplinesc conditiile pentru calificarea veniturilor in categoria veniturilor din activitati independente;

- platile anticipate cu titlu de impozit sunt egale cu impozitul anual datorat.

3. Activitati agricole pentru care venitul net se determina in sistem real

Obligatia de a depune D 200 revine si persoanelor fizice care, in anul 2012, au realizat:

- venituri din cultivarea si valorificarea florilor, legumelor si zarzavaturilor, in sere si solare special destinate acestor scopuri si/sau in sistem irigat;

- venituri din cultivarea si valorificarea arbustilor, plantelor decorative si ciupercilor;

- venituri din exploatarea pepinierelor viticole si pomicole si altele asemenea.

Nu au obligatia depunerii declaratiei persoanele fizice care, in anul 2012, au realizat venituri din:

- activitati agricole cu impunere finala<

- valorificarea produselor agricole obtinute dupa recoltare, in stare naturala, de pe terenurile agricole proprietate privata sau luate in arenda, catre unitati specializate pentru colectare, unitati de procesare industriala sau catre alte unitati pentru utilizare ca atare, potrivit art. 74 alin. (4) din Codul Fiscal.

Persoanele fizice care realizeaza venituri in cadrul unei asocieri fara personalitate juridica, constituita intre persoane fizice, completeaza declaratia avand in vedere venitul net distribuit, care le revine din asociere.

4. Transferul titlurilor de valoare, altele decat partile sociale si valorile mobiliare in cazul societatilor inchise

Formularul 200 se depune de catre persoanele fizice care, in 2012, au realizat castiguri/pierderi din transferul titlurilor de valoare, altele decat partile sociale si valorile mobiliare in cazul societatilor inchise si au obligatia stabilirii castigului net anual/pierderii nete anuale, potrivit legii.

5. Operatiuni de vanzare-cumparare de valuta la termen, pe baza de contract, precum si orice alte operatiuni similare, altele decat cele cu instrumente financiare tranzactionale pe piete autorizate si supravegheate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare

Formularul 200 se depune si de catre persoanele fizice care, in anul 2012, au realizat castiguri/pierderi din operatiuni de vanzare-cumparare de valuta la termen, pe baza de contract, precum si orice alte operatiuni similare, altele decat cele cu instrumente financiare tranzactionate pe piete autorizate si supravegheate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare si au obligatia stabilirii castigului net anual/pierderii nete anuale, potrivit legii.

Completare, depunere

Formularele 200 pot fi obtinute direct, gratuit, de la sediile administratiilor fiscale, sau se pot descarca de pe website-ul ANAF, de la adresa www.anaf.ro, sectiunea Declaratii electronice/ Descarcare declaratii in cazul depunerii declaratiilor online.

Dupa completare, formularele pot fi depuse prin mijloace electronice, pe portalul www.e-guvernare.ro saula organul fiscal in a carui raza teritoriala:

- contribuabilul isi are adresa unde isi are domiciliul, potrivit legii sau adresa unde locuieste efectiv, in cazul in care aceasta este diferita de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal in Romania;

 - se afla domiciliul fiscal al imputernicitului sau curatorului fiscal, dupa caz, in cazul persoanelor fizice care nu au domiciliul fiscal in Romania, pentru: venituri din drepturi de proprietate intelectuala; venituri din cedarea folosintei bunurilor din derularea unui numar mai mare de 5 contracte de inchiriere la sfarsitul anului fiscal; venituri din investitii reprezentand castiguri/pierderi din transferul titlurilor de valoare, altele decat partile sociale si valorile mobiliare in cazul societatilor inchise; venituri din investitii reprezentand castiguri/pierderi din operatiuni de vanzare-cumparare de valuta la termen, pe baza de contract, precum si din orice alte operatiuni de acest gen, altele decat cele cu instrumente financiare tranzactionate pe piete autorizate si supravegheate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare.

Important!

Declaratia se completeaza in doua exemplare, scriind corect si citet datele in module.

Dupa transmitere electronica, contribuabilii sunt obligati sa consulte starea declaratiei prin vizualizarea acesteia, accesand https://www.anaf.ro/StareD112.

Contribuabilii care au mai multe surse sau categorii de venit si au obligatia depunerii formularului 200 vor completa "Anexa la Declaratia privind veniturile realizate din Romania" pentru fiecare sursa de venit.

Sanctiuni

Nedepunerea pana la 25 mai 2013 a declaratiilor de venit de catre persoanele fizice constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 50 la 500 lei.

*

Baza legala: Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 52/2012 pentru aprobarea modelului si continutului unor formulare prevazute la Titlul III din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare; art. 219, alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare.


Sursa: DGFP Valcea



Redactia Infotva de Redactia Infotva
Redactia InfoTVA are un colectiv de 3 autori specializati din domeniul fiscal. Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de aplicarea regimului TVA, intocmirea corecta a facturilor, depunerea declaratiilor si obligatiile fiscale care le revin angajatorilor. Explicam in mod detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile cotidiene!

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri




Urmareste-ne pe Google News

Decontul precompletat de TVA. Noutati 2025 + studii de caz

Atentie contabili!

Modificari importante privind cotele de TVA!

Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti!

Abonati-va la Newsletter-ul InfoTVA.ro si descarcati GRATUIT Raportul Special!
"Decontul precompletat de TVA. Noutati 2025 + studii de caz" 
Rentrop ∧ Straton

Club Contabilitate

La fiecare 10 minute, o întrebare își găsește răspunsul AICI.


Ultimele stiri

Cele mai citite stiri

din categoria "Formulare si Declaratii"
[x]

Informatii vitale despre TVA: deducerea si rambursarea TVA, baza de impozitare, scutiri si operatiuni scutite de TVA.

Atentie, contabili
Decontul precompletat de TVA. Noutati 2025 + studii de caz
Modificari importante privind TVA!
Descarca GRATUIT
Raportul Special!
"Decontul precompletat de TVA. Noutati 2025 + studii de caz"
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform cu Regulamentului UE 679/2016