Diferente intre comertul cu ridicata si comertul en-gros. Ce obligatii are societatea in cazul defasurarii ambelor activitati?

Tags: comertul cu ridicata, comertul comert, sume, tva, evidente, engros, oug 28

In cazul urmator, livrarea de catre o firma de distributie a comenzilor catre clienti persoane fizice, pe baza de bon fiscal este interpretata in sensul OG 99/2000 drept comert cu amanuntul. Stabilim astfel daca este necesara gestiune separata, in contextul in care firma face livrari si catre persoane juridice pe baza de factura, act de comert asimilat comertului en gros, iar spatiul de depoztare si fluxul operational de aprovizionare-expediere este acelasi.

In cazul de mai sus, o societate distribuie comenzi catre persoane fizice, emitand bon fiscal casa de marcat, avand in vedere ca practica comert cu amanuntul.
 
De la acelasi punct de lucru, societatea livreaza si catre persoane juridce, pe baza de factura, fara sa specifice daca se elibereaza si in acest caz bon fiscal de la casa de marcat sau se emit chitante de incasare in numerar. Societatea interpreteaza ca desfasoara comert en gros, avand in vedere ca emite factura.
 
Principiile generale privind desfasurarea activitatii comerciale sunt stabilite de OG 99/2000 privind comercializarea produselor si serviciilor de piata, cu modificarile si completarile in vigoare.

Conform art.4 lit.c) si d) OG 99/2000, urmatorii termeni se definesc astfel:

- comert cu ridicata/de gros - activitatea desfasurata de comerciantii care cumpara produse in cantitati mari in scopul revanzarii acestora in cantitati mai mici altor comercianti sau utilizatori profesionali si colectivi;

- comert cu amanuntul/de detail - activitatea desfasurata de comerciantii care vand produse, de regula, direct consumatorilor pentru uzul personal al acestora.
 
Comertul cu amanuntul se poate efectua prin magazine sau pe baza de comanda prin posta, case de comenzi, automate de vanzare etc., atat catre perosane fizice, cat si catre persoane juridice.
 
Faptul ca se emite factura catre societatile carora li se distribuie marfa, pe baza de comanda, nu inseamna ca se desfasoara comert en gros.
 
Conform art.1 alin.(1) OUG 28/1999, comertul cu amanuntul implica folosirea casei de marcat in scopul emiterii bonului fiscal, indiferent daca vanzarea se efectueaza catre persoane fizice sau catre persoane juridice si indiferent de modalitatea de incasare (numerar sau utilizarea cardurilor bancare ori a substitutelor de numerar).
 
Si in cazul comertului cu amanuntul se elibereaza factura de livrare, acest lucru fiind  obligatoriu numai in cazul in care acest document este solicitat de catre client, conform art.1 alin.(2) OUG 28/1999.
 
In cazul comertului cu amanuntul, in evidentele contabile, gestiunea de marfa este la pret de vanzare, cu adaos comercial si TVA neexigibila incluse, in timp ce in cazul comertului en gros, gestiunea de marfa este evidentiata la pretul de intrare a marfii.
 
In cazul in care o societate desfasoara ambele tipuri de comert : cu amanuntul si en gros, are obligatia de a avea prevazute aceste fapte de comert in actul constitutiv la obiectul de activitate si sa fie autorizata pentru desfasurarea fiecarui tip de comert conform prevederilor legale in vigoare.
 
De asemenea, societatea are obligatia de a exercita activitatea de comert cu ridicata intr-o alta structura decat cea in care exercita activitatea de comert cu amanuntul, ceea ce presupune, implicit, gestiuni separate si evidente contabile separate pentru cele doua tipuri de activitati, conform art.80 alin.(22) si art.81 OG 99/2000.

Raspuns oferit pentru www.portalcontabilitate.ro de Marilena Radulescu, economist si expert contabil