Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!


Utilizarea autoturismelor in cadrul firmelor implica un regim fiscal specific, mai ales atunci cand acestea nu sunt folosite exclusiv in scop profesional. In lipsa foilor de parcurs si in conditiile utilizarii mixte, legislatia fiscala din Romania impune limitari privind deductibilitatea cheltuielilor si a TVA. In continuarea articolului vom analiza regimul aplicabil acestor cheltuieli, atat din perspectiva TVA, cat si a impozitului pe profit.
Avem acest caz concret. O societate nu intocmeste foi de parcurs pentru consumul de combustibil, masina este in proprietatea firmei dar are regim mixt. Va rog sa ne spuneti care este regimul deductibilitatii cheltuielilor cu masina (combustibil, reparatii, asigurari) si regimul TVA. Noi am tratat atat cheltuiala cat si TVA ul cu 50 % deductibilitate.
Cuprins
Tratament aplicat cheltuielilor auto daca NU exista foi de parcurs
In absenta foilor de parcurs si avand regim mixt de utilizare, tratamentul aplicat de societate este corect: cheltuielile direct atribuibile autoturismului (combustibil, reparatii/intretinere, piese, asigurari) si TVA aferent se deduc in proportie de 50%, potrivit art. 298 din Codul fiscal si pct. 68 din Norme, intrucat vehiculul nu este utilizat exclusiv in scopul activitatii economice.
Limitarea nu se aplica doar daca vehiculul se incadreaza intr-una dintre categoriile exceptate (curierat, agenti de vanzari/achizitii, taxi/transport persoane cu plata, scoala de soferi, inchiriere/leasing, marfa ca bun comercial) sau daca societatea poate dovedi utilizarea exclusiv profesionala; in practica, dovada exclusivitatii presupune minimum foi de parcurs complete si, ideal, proceduri interne si mijloace obiective de control al utilizarii.
Limita de deductibilitate privind impozitul pe profit

Operare SAGA Exemple practice si recomandari

PFA II IF Taxe Impozite Deduceri Contributii 2025

Marea Carte Verde a Monografiilor Contabile 2025 - Editie revizuita stick USB
Din perspectiva impozitului pe profit, art. 25 alin. (3) lit. l) impune aceeasi limitare de 50% pentru cheltuielile aferente vehiculelor sub 3.500 kg si cu cel mult 9 locuri atunci cand nu sunt utilizate exclusiv in scopul activitatii, iar lit. m) restrange deductibilitatea la un singur autoturism pentru fiecare persoana cu functii de conducere/administrare. Amortizarea este deductibila cu plafonul de 1.500 lei/luna/autoturism conform art. 28 alin. (14), suma ce depaseste fiind nedeductibila la calculul impozitului pe profit.
In concluzie, fara documentatia care sa probeze exclusivitatea, mentinerea tratamentului de 50% pentru cheltuieli si TVA este prudenta si conforma legii; doar in conditiile incadrarii la exceptii sau ale unei utilizari exclusiv profesionale dovedite integral se poate aplica deductibilitatea de 100%.
Deducere taxa dpdv TVA
Din punctul de vedere al TVA, potrivit prevederilor de la art. 298 din Codul fiscal:
(1) Prin exceptie de la prevederile art. 297 se limiteaza la 50% dreptul de deducere a taxei aferente cumpararii, achizitiei intracomunitare, importului, inchirierii sau leasingului de vehicule rutiere motorizate si a taxei aferente cheltuielilor legate de vehiculele aflate in proprietatea sau in folosinta persoanei impozabile, in cazul in care vehiculele nu sunt utilizate exclusiv in scopul activitatii economice. (...)
3) Prevederile alin. (1) nu se aplica urmatoarelor categorii de vehicule rutiere motorizate:
a) vehiculele utilizate exclusiv pentru servicii de urgenta, servicii de paza si protectie si servicii de curierat;
b) vehiculele utilizate de agentii de vanzari si de achizitii;
c) vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plata, inclusiv pentru serviciile de taximetrie;
d) vehiculele utilizate pentru prestarea de servicii cu plata, inclusiv pentru instruire de catre scolile de soferi;
e) vehiculele utilizate pentru inchiriere sau a caror folosinta este transmisa in cadrul unui contract de leasing financiar ori operational;
f) vehiculele utilizate ca marfuri in scop comercial.
Ce trebuie sa stiti conform legii atunci cand cheltuielile legate de vehicule intra in folosinta persoanei
Pct.68 din Normele metodologice precizeaza:
(1) In aplicarea art. 298 alin. (1) din Codul fiscal, prin cheltuieli legate de vehiculele aflate in proprietatea sau in folosinta persoanei impozabile se intelege orice cheltuieli direct atribuibile unui vehicul, cum sunt cheltuielile de reparatii, de intretinere, cheltuielile cu lubrifianti, cu piese de schimb, cheltuielile cu combustibilul utilizat pentru functionarea vehiculului. Nu reprezinta cheltuieli legate de vehiculele aflate in proprietatea sau in folosinta persoanei impozabile orice cheltuieli care nu pot fi direct atribuibile pentru un anumit vehicul. In sensul prezentelor norme, prin vehicul se intelege orice vehicul avand o masa totala maxima autorizata care nu depaseste 3.500 kg si nu are mai mult de 9 scaune, inclusiv scaunul soferului.
Ce se intampla in cazul vehiculelor care sunt utilizate exclusiv in scopul activitatii
(2) In cazul vehiculelor care sunt utilizate exclusiv in scopul activitatii economice, in sensul art. 298 alin. (1) din Codul fiscal, taxa aferenta cumpararii, achizitiei intracomunitare, importului, inchirierii sau leasingului si cheltuielilor legate de aceste vehicule este deductibila conform regulilor generale prevazute la art. 297 si la art. 299 - 301 din Codul fiscal, nefiind aplicabila limitarea la 50% a deducerii taxei. Utilizarea in scopul activitatii economice a unui vehicul cuprinde, fara a se limita la acestea: deplasari in tara sau in strainatate la clienti/furnizori, pentru prospectarea pietei, deplasari la locatii unde se afla puncte de lucru, la banca, la vama, la oficiile postale, la autoritatile fiscale, utilizarea vehiculului de catre personalul de conducere in exercitarea atributiilor de serviciu, deplasari pentru interventie, service, reparatii, utilizarea vehiculelor de test-drive de catre dealerii auto. Este obligatia persoanei impozabile sa demonstreze ca sunt indeplinite toate conditiile legale pentru acordarea deducerii, astfel cum rezulta si din hotararea Curtii Europene de Justitie in Cauza C-268/83 D.A. Rompelman si E.A. Rompelman - Van Deelen impotriva Minister van Financien. In vederea exercitarii dreptului de deducere a taxei orice persoana impozabila trebuie sa detina documentele prevazute de lege pentru deducerea taxei si sa intocmeasca foaia de parcurs care trebuie sa contina cel putin urmatoarele informatii: categoria de vehicul utilizat, scopul si locul deplasarii, kilometrii parcursi, norma proprie de consum carburant pe kilometru parcurs
(8) Incadrarea vehiculelor in categoriile prevazute de art. 298 din Codul fiscal se realizeaza de fiecare persoana impozabila luand in considerare criteriile prevazute de Codul fiscal si de prezentele norme metodologice. Daca situatia de fapt constatata de organul fiscal este diferita de situatia prezentata de persoana impozabila in ce priveste exercitarea dreptului de deducere a taxei pentru vehicule conform art. 298 din Codul fiscal, organul fiscal este indreptatit sa aprecieze, in limitele atributiilor si competentelor ce ii revin, relevanta starilor de fapt fiscale si sa adopte solutia admisa de lege, intemeiata pe constatari complete asupra tuturor imprejurarilor edificatoare in cauza, in conformitate cu prevederile Codului de procedura fiscala.
Ce trebuie sa stiti dpdv al impozitului pe profit
Dpdv al impozitului pe profit (daca societatea se incadreaza ca platitor de acest impozit):
Potrivit prevederilor de la art. 25(3) lit. l) din Codul fiscal, au deductibilitate limitata:
l) 50% din cheltuielile aferente vehiculelor rutiere motorizate care nu sunt utilizate exclusiv in scopul activitatii economice, cu o masa totala maxima autorizata care sa nu depaseasca 3.500 kg si care sa nu aiba mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzand si scaunul soferului, aflate in proprietatea sau in folosinta contribuabilului.
La lit. m) se arata ca cheltuielile de functionare, intretinere si reparatii, aferente autoturismelor folosite de persoanele cu functii de conducere si de administrare ale persoanei juridice, deductibile limitat potrivit lit. l) la un singur autoturismaferent fiecarei persoane cu astfel de atributii.
Informatii utile legate de amortizare
Dpdv al amortizarii, societatea trebuie sa se asigure ca valoarea amortizarii nu depaseste 1.500 lei/luna pentru fiecare autoturism in parte (art. 28 alin. (14) din Codul fiscal). Ce depaseste aceasta valoare, va fi considerata cheltuiala nedeductibila la calculul impozitului pe profit, potrivit prevederilor art.28 CF.
Explicatii oferite in 2025 de specialistii site-ului PortalCodulFiscal.ro. Dati click AICI pentru a vedea toate noutatile din Codul Fiscal consultanta si raspunsuri detaliate de la experti.

Expert contabil din 2007 Experienta in: contabilitate financiara, impozit pe profit, impozit venit si contributii sociale obligatorii, TVA, state de salarii, REVISAL, completare registre obligatorii societati comerciale, resurse umane, gestiune imobilizari, intocmire situatii financiare anuale si semestriale, consultanta manageriala si fiscala, interpretarea fisei de platitor obtinuta de la A.N.A.F., intocmire declaratii lunare in vederea depunerii la A.N.A.F. si la alte autoritati, spre exemplu Autoritatea Fondului de Mediu, declaratia lunara Intrastat pentru tranzactii intracomunitare, consiliere vis-a-vis de documentarea dosarului de depus la ONRC pentru diverse mentiuni (deschidere punct de lucru, adaugare coduri CAEN, prelungire sediu social sau sedii secundare, prelungire mandat administrator etc.)
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
- Cheltuieli deductibile
- Cheltuieli auto
- Deductibilitate cheltuieli auto
- Foi de parcurs
- Tratament fiscal tva
Articole similare
Impozitul pe salarii. Documentar fiscal in conformitate cu legislatia actualaDeductibilitate TVA in cazul unor cheltuieli cu angajatiiAmenzi de 500 lei de la Fisc! Declara veniturile pana la 25 maiCheltuieli combustibil autoturism de serviciuIntreprindere individuala. Deductibilitate contributii socialeUltimele articole
Cheltuielile deductibile. In cazul unui PFA, cheltuielile cu cazarea si masa pot fi deductibile?Ce trebuie sa stiti despre deductibilitatea TVA la cheltuielile pentru teambuildingTVA si cheltuielile auto: Cand ai deducere integralaTaxe PFA: Cum calculeaza CASS un PFA care este si pensionarDeductibilitate cheltuieli si regim fiscal TVA pentru produsele EXPIRATEArticole similare
TVA si cheltuielile auto: Cand ai deducere integralaRegim fiscal CHELTUIELI AUTO. Caz practic privind deductibilitateaDeductibilitate CHELTUIELI AUTO PFA. Limitele deduceriiCHELTUIELI AUTOturisme. In ce conditii avem drept sa deducem TVA-ul?Ce trebuie sa stiti despre cheltuielile cu autovehicule - aspecte teoretice si practiceUltimele articole
Studiu de caz: Monografie cheltuiala si TVA combustibil. Deductibilitate partiala si TVA la incasareArticole similare
DEDUCTIBILITATE CHELTUIELI AUTO PFA. Limitele deduceriiArticole similare
Inchidere contract leasing financiar. Care va fi tratamentul TVA pentru ultima factura?Achizitie autoturism second-hand. In ce conditii se poate deduce TVA?Deducere integrala TVA aferenta bonurilor de alimentare cu combustibilAchizitie autoturism. Deductibilitate cheltuieli si TVAElementele foii de parcurs. Ce stabilesc normele din Codul fiscalUltimele articole
Activitate de Uber si Bolt in Romania. Cum si in ce conditii pot deduce cheltuielileFoaia de parcurs. Este obligatorie pentru deducerea TVA 100%?Leasing operational autovehicul. Deductibilitate cheltuieli si TVA in acest cazTVA deductibil. Cum se deduc bonurile fiscale de combustibilControale ANAF pe TVA. Ce documente verifica Fiscul in cazul unui control de TVAArticole similare
Achizitie servicii lucrari montaj utilaj. Ce TRATAMENT FISCAL TVA se aplica?TRATAMENT FISCAL TVA pentru servicii de transport marfa - client externVanzarea mijloacelor fixe sub valoarea amortizata, TRATAMENT FISCAL TVA si impozit pe profitTRATAMENT FISCAL TVA pentru export in Romania efectuat de furnizor din stat membruAchizitie intracomunitara. TRATAMENT FISCAL TVA pentru livrarile care NU se fac la data din facturaUltimele articole
TVA Intracomunitar: ghidul completDarea in plata. Ce inseamna si studii de caz practice cu privire la sfera de aplicare a TVADespagubiri pentru pierderi pe parcursul transportului. TRATAMENT FISCAL TVA si inregistrari contabileExport de bunuri. TRATAMENT FISCAL TVAPrestari servicii pe teritoriul Romaniei. TRATAMENT FISCAL TVA
Atentie, contabili!
Descarcati GRATUIT Raportul Special realizat de specialisti!
Abonati-va la Newsletter-ul InfoTVA.ro si descarcati GRATUIT Raportul Special!
"Noutati TVA 2025. Noile cote si Exemple practice"