ANAF: Precizari privind noul Cod al Insolventei

Tags: taxe si impozite, tva, anaf, noul cod al insolventei, insolventa, creditorii

Referitor la noul cod al insolventei, Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a emis urmatoarele precizari:

Noul Cod al Insolventei a aparut ca o necesitate in viata economica a societatilor in sensul protejarii intereselor atat a creditorilor, cat si a debitorilor aflati in procedura insolventei. S-a dovedit ca principiile Legii nr. 85/2006 privind reorganizarea societatilor comerciale au fost deturnate de la intentia de reglementare, devenind un instrument de ocolire si chiar de anulare a creantelor inscrise la masa credala.

De asemenea, prin noul cadru legal, sfera contribuabililor carora li se aplica principiile insolventei a fost extinsa si la regiile autonome, cunoscut fiind faptul ca exista situatii in care acestea pur si simplu acumuleaza datorii, iar masurile de executare silita si-au dovedit ineficienta.

Astfel, stiind ca pot beneficia de o prevedere legala care le permite sa ajusteze sau chiar sa anuleze creantele creditorilor, practica a consacrat doua situatii des intalnite in care debitorii de rea credinta actioneaza, dupa cum urmeaza:


-    planul de reorganizare se deruleaza pe o perioada de 3 ani, prevede achitarea tuturor creantelor, insa nu in transe egale, ci progresive, lasand ca ultima/ultimele transe sa fie cele mai insemnate din punctul de vedere al cuantumului acestora. Planul insa, nu este dus la bun sfarsit, odata cu inceperea obligatiei de a plati sume substantiale, debitoarea solicita intrarea in faliment, sau pur si simplu sisteaza plata transelor, creditorii fiind astfel obligati sa solicite intrarea in faliment.

Dezavantajul unor astfel de metode este acela ca exista o perioada de timp, de regula aproape de 3 ani de zile, in care creditorii primesc sume nesemnificative, debitoarea continua sa-si desfasoare activitatea, fara insa a exista posibilitatea efectiva a reinsertiei acesteia in circuitul economic. Pur si simplu suntem in prezenta doar a unei amanari a falimentului si care, atrage dupa ea de cele mai multe ori falimentul si a unor creditori de buna credinta care au finantat activitatea unui debitor de rea credinta.

    avand in vedere ca Legea 85/2006 reglementeaza votarea planului pe categorii de creditori, de cele mai multe ori creanta bugetara, chiar daca este vorba de un creditor majoritar, este defavorizata prin vot de categoriile de creanta nesemnificative, ajungand pana la reducerea acesteia la procente apropiate de 0%. Se ajunge la situatia paradoxala
    in care creditorul majoritar este doar un spectator care nu poate decat sa constate ca prin planul de reorganizare creanta sa certa, lichida si exigibila a fost pur si simplu anulata.

Ca si o consideratie generala, pana la data intrarii in vigoare a noului Cod al Insolventei planul de reorganizare reprezenta un instrument eficient prin care debitoarea putea taia efectiv creantele creditorilor de buna credinta, ajungandu-se la situatia in care, orice debitor care nu mai dorea sa-si achite facturile si obligatiile, sa se foloseasca de umbrela insolventei pentru a-si regla contabilitatea si pentru a scapa de datorii. Reorganizarea nu mai era o masura de revitalizare a unui debitor, ci devenise preponderent o masura de cvasifraudare a bugetului de stat si al creditorilor de buna credinta.

De asemenea, desi legea prevedea obligatia achitarii datoriilor curente conform actelor din care rezulta, chiar si cele nascute in cursul unei reorganizari, de cele mai multe ori debitorii au ignorat plata creantelor curente, ajungandu-se la situatia paradoxala in care creantele nascute in cursul procedurii de insolventa sunt mai mari decat cele inscrise la masa credala. Devenise astfel evident, ca un astfel de plan nu poate fi unul de succes, decat eventual pentru debitori.

In ceea ce priveste sansele de reorganizare a unei societati comerciale in contextul noului cod al insolventei, cu referire directa la termenul de 1 an de zile, se poate lesne observa ca noul cod introduce si notiunea de pre-insolventa, perioada in care societatile comerciale pot beneficia de prevederile privind mandatul ad-hoc si concordatul preventiv, perioada in care procedura insolventei nu poate fi declansata.

Astfel viata societara cunoaste o perioada de dificultate, preinsolventa, si, in situatia agravarii acesteia societatea intra in procedura de insolventa. Scopul codului este de a preveni situatiile in care societatile debitoare s-ar sustrage de la plata obligatiilor, folosind o perioada lunga de timp in care devin “intangibile", prin simpla intrare in procedura de insolventa si eventual derularea unui plan de reorganizare. Practica a dovedit ca societatile intrate in insolventa sunt incapabile sa deruleze in bune conditii un astfel de plan, procentul celor care acopera intreaga
masa credala la finalul planului de reoganizare fiind inexistent, cel mult derizoriu.

Urmarind succesiunea titlurilor si a dispozitiilor legale, se poate concluziona ca desi exista doua etape, prima fiind aceea in care societatile sunt doar in dificultate, respectiv etapa preinsolventa, chiar si in cazul deschiderii procedurii de insolventa, debitorii au posibilitatea derularii unui plan de reorganizare pe o perioada de 1 an de zile, cu posibilitatea prelungirii acestuia cu 12 luni, fara a se depasi o perioada maxima de 2 ani. Facand un calcul simplu, rezulta ca o societate beneficiaza de o perioada suficienta pentru redresarea acesteia, de aproximativ 4 ani.

Aprobarea planului de catre categoriile de creditori, dar cu respectarea unui procent de cel putin 50% din creditori care voteaza in favoarea acestuia nu vine decat sa respecte principiul intregii proceduri de insolventa, in sensul ca orice decizie este luata de creditorii sau creditorul majoritar. In prezent, creditorul/creditorii majoritari pot lua doar anumite decizii, fiind lipsiti de orice posibilitate de a respinge un plan care ii defavorizeaza in mod flagrant si cu rea vointa.

Concluzionand si avand in vedere practica in materie, a devenit un fenomen generalizat practica societatilor comerciale care inteleg sa se relanseze prin implementarea unui plan de reorganizare bazat exclusiv pe taierea creantelor inscrise la masa credala. Se pune astfel intrebarea ce interes mai avea un debitor sa-si achite obligatiile, cunoscand faptul ca prin procedura de insolventa poate fi “scutit de plata datoriilor"? Efectul imediat al unor astfel de masuri a fost unul de domino, multi dintre creditori devenind la randul lor debitori, sau, societatile care activeaza in acelasi domeniu, sunt practic paralizate de practica neloiala, in sensul ca, neparcurgand o procedura de insolventa care sa le curete contabilitatea de datorii, nu pot face fata concurentei unui debitor care a implementat cu succes un astfel de plan. Rezulta de aici ca afectati erau in mod direct creditorii, care nu isi puteau recupera creantele, si in mod indirect, societatile care activeaza in acelasi
domeniu de piata si care inevitabil nu vor putea face fata unei concurente scutite de plata datoriilor.

In ceea ce priveste in mod concret bugetul de stat, o alta practica consacrata indica faptul ca odata cu primirea avizului de inspectie fiscala, debitorii solicitau deschiderea procedurii de insolventa.

Trebuie avut in vedere ca sumele solicitate la masa credala sunt cele rezultate din declaratiile depuse de contribuabili si neachitate la termen. Insa, de fiecare data, inspectiile fiscale au constatat nereguli mult mai grave, sumele efectiv multiplicandu-se. Insa durata unei inspectii fiscale nu poate fi anticipata, depinzand si de comportamentul si colaborarea contribuabilului, de cele mai multe ori rezultatul aparea dupa momentul deschiderii procedurii si implinirea termenului limita de inscriere la masa credala, lipsind astfel de efect decizia de impunere, ca si act constatator al obligatiilor la bugetul de stat. De asemenea, perioada insolventei, de cele mai multe ori ramanea neacoperita din punctul de vedere al inspectiei fiscale, fapt generator de pierderi fiscale.

Prin noul cod al insolventei, respectiv art. 102 alin. 1 a fost reglementata posibilitatea inscrierii la masa credala si a creantelor rezultate din rapoarte de inspectie fiscala, care privesc sume declarate in mod eronat sau voit de catre debitori, si care in prezent nu beneficieaza de o practica unitara la nivelul instantelor de judecata sau a practicienilor in insolventa.

In ceea ce priveste executarea creantelor curente in cursul procedurii de insolventa, acestea trebuiesc sa fie achitate pe masura ce iau nastere. Este evident ca o societate care nu isi poate sustine activitatea prin plata creantelor curente, nu va putea niciodata sa returneze datoriile istorice.

Masura apare ca fiind una de bun augur, creditorii putand lua astfel masuri fata de debitoare, in masura in care aceasta din urma continua sa genereze pierderi. Modificarea adusa legislatiei in materie vine doar sa stopeze acumularea de datorii curente prin continuarea unei activitati defectuoase, atat in perioada de observatie cat si in perioada de reorganizare. Instrumentul pus la dispozitia creditorilor le da acestora posibilitatea de a recupera prin forte proprii creantele noi generate, debitoarea care desi aflata sub imperiul insolventei, este astfel tratata ca si o societatea care activeaza intr-un cadru normal. Altfel, s-ar crea numai beneficii in favoarea debitorilor aflati in procedura de insolventa, in detrimentul celorlalte societati comerciale care activeaza in viata economica. Acest principiu era reglementat si in Legea 85/2006, dar nu a fost aplicat in litera si spiritul acesteia, devenind doar o piedica in calea oricaror masuri la care ar fi putut apela un creditor de buna credinta (art. 154^2 - Orice decaderi, limitari, interdictii ori altele asemenea instituite prin norme legale sau prevederi contractuale pentru cazul deschiderii procedurii de insolventa vor fi aplicabile doar de la data deschiderii falimentului. Dispozitiile contrare se abroga.)

Insolventa, in esenta trebuie sa creeze un echilibru intre interesele creditorilor si cele ale debitorilor, si nu sa devina un mod de a redresa un debitor prin efortul creditorilor de buna credinta, condamnati sa suporte din propria avere pierdererile generate de societatile carora le-au acordat suport in derularea relatiilor comerciale.

Insolventa a devenit un mod de a evita plata datoriilor acumulate, dar si un instrument de a ocoli plata creantelor curente, principiile insolventei fiind incalcate in sensul ca lacunele legislativiei actuale au devenit facilitati pentru debitori, generand un dezechilibru major in piata, cu impact direct asupra bugetului consolidat. Procentul celor care in perioada de observatie sau de reorganizare isi achita datoriile curente este foarte mic, devenind o exceptie plata acestora, in loc sa fie o regula.

Impotriva acestei practici neloiale, creditorii nu puteau decat solicita formal plata acestora, facand o corespondenta inutila si fara efecte asupra incasarilor, respectiv diminuarii prejudiciului deja creat.


Sursa: ANAF